Primele ore de caligrafie erau chinuitoare pentru mine: neastâmpăratele bastonașe nu voiau cu niciun chip să se așeze în spațiile lor....Dacă astăzi m-ar întreba cineva ce am iubit cel mai mult în anii de școală, răspunsul ar fi: scrisul de mână, cu toc și peniță.
Cu puțin efort, simt în nări mirosul inconfundabil al cernelii, care-mi colora deseori toate degetele mâinii drepte.
Scris cu roșu, în colțul de sus al paginii, revăd atât de râvnitul FB!
p.s. mai scrii de mână?
Ce mult m-au impresionat vorbele inegalabilului Domn, Mihai Șora-
RăspundețiȘtergerehttps://www.facebook.com/mihaisora/photos/a.511721422217212/1903086789747328/?type=3&theater
Eu da...scriu de mana (muuuult).
RăspundețiȘtergereEu cred că scrisul de mână, sufletește, ține treaz copilul din suflet!
ȘtergereDe mână doar partea de contabilitate, restul la calculator, dar eu am scutire, n-am avut niciodată un scris frumos, caligrafia mi-a fost un ghimpe-n coastă de foarte multe ori, chiar dacă, învățătorul meu, la vremea cuvenită, s-a străduit să-mi facă scrisul citeț, mi-a pus în mână tocul și călimara, tot-tot voi intra și eu în rândul lumii.
RăspundețiȘtergereDe aceea mi-am dezvoltat mult mai mult partea de vorbire, iar aici, la vorbitul liber, cu modestie zic, sunt greu de oprit. Firește, oratoria mi-a fost și-mi este tare de folos în misiunea mea.
În privința caligrafiei, am avut, de-a lungul anilor, fel și fel de elevi:de obicei, fetele scriu frumos,băieții, cam cum spuneți.
RăspundețiȘtergereAm avut eleve care scriau mai frumos decât mine. Sunt învățătoare sau profesoare de Limba română.
Mulți băieți încercau să scape de metoda mea, aceea de a-i obliga să facă exerciții, nu multe, dar să scrie pe caiete de caligrafie, deși erau elevi de gimnaziu.Să știți că metoda a dat randament.
Dacă aș mai fi la școală, cred că aș rezerva scrisului elevilor o mult mai mare grijă. (nicidecum în defavoarea lecturii și a comunicării)