Astăzi

 este despre   fiul meu cel mare!

Dar și despre mama lui!

În vara aceea,  grădiniţele intraseră în vacanţă  înaintea şcolilor.

 Se ivise o problemă serioasă:  nu aveam   în grija cui  să-l lăsăm pe  grădinarul  nostru de nici patru ani. 

Școala  mea  se afla  la  vreo  trei  kilometri de gara  Costești.  Zilnic, parcurgeam   drumul   dus/ întors pe  jos.   Era imposibil  să-mi iau  copilul   cu mine.

L-a luat tatăl lui.

 Tot la școală, dar în oraș. 

 Secretara  îl  simpatiza, așa  că problema  era pe jumătate rezolvată. 

În ziua aceea, liceul lor  găzduia o ședință cu directorii   tuturor școlilor din județ. Lume multă pe  coridoare, treceau încoace și încolo  bărbați și femei  cu   tot felul de dosare  în brațe.

Prin ușa  secretariatului, larg deschisă, Malvina  trăgea cu  coada ochiului la copilul care  își vedea  de mașinuțele lui. De la o vreme,  văzând atâtea  figuri  care urcau și coborau scările, el își abandonase  jocul și se  uita  la  musafirii  grăbiți.

La  nici doi pași de el,  se oprise  cineva ;  un personaj  mai mult lat decât lung,  pantaloni prinși în bretele, ochelari de soare , mai  să-i acopere  toată  fața  O pălărie    de pai, cât roata carului.

 Omul aștepta pe cineva.

 Copilul se uită, se tot uită, Malvina  se uită și ea...

- Nenea,  dumneavoastră  sunteți piticul  cel  bătrân ? 

 Ați pierdut-o pe Albă ca  Zăpada? 

Luat prin surprindere, omul face stânga împrejur, câțiva  bărbați aflați în preajmă  râd șmecherește, Malvina tușește, înecându-se, aplecată peste  hârtiile ei.

Puștiul de atunci  este tată a trei copii. 
Cel mare este student. 

La mulți ani,  băiatul mamei!