Se afișează postările cu eticheta uimire. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta uimire. Afișați toate postările

vineri, 17 iulie 2020

”Nu zidurile fac o școală,

  ci spiritul ce domneşte într-însa.”
Regele Ferdinand I

Astăzi am vrut să uit  că  sunt  o persoană  matură, adică  nu, neapărat,  să uit, ci să mă joc un pic de-a profesoara  foarte tânără.
 Tot gândindu-mă eu  la ale mele- câte sunt, mereu  tot  mai dificile- mi-a venit în minte o zi foarte simpatică  de dinaintea ivirii
 covidului.
 Prima mea promoție din  școala în care  am muncit  vreo douăzeci și șase de ani a decis să organizeze  o revedere.
  Ceva am scris eu atunci.
Astăzi, pe când   priveam , din balcon,  crestele  munților iviți , parcă, din verdele pădurii, mi s-a făcut  dor, dar dor,  de  cele câteva ore pe care le-am petrecut  cu foștii mei elevi,  acum  doamne și domni responsabili,  oameni   frumoși  la chip, dar și la suflet, în fosta noastră sală de  clasă, în  ziua 22 februarie.
Înainte de  întâlnire, i-am anunțat  că   vor avea  parte  și de un  test simpatic.
O fi fost un pic de egoism în intenția mea?
Vreo câțiva,  de fapt, două persoane  fără  umor, au considerat   dorința mea ca fiind ceva  imposibil de acceptat. 
Cineva (  mi-a șoptit  și mie altcineva) își propusese  să iasă din clasă, dacă li se „va cere„ să dea   niște răspunsuri în scris . Vezi , doamne, își simțea lezată personalitatea.
Ce mi-am dorit eu?
 Cred  că am vrut să  forțez   timpul  să-și domolească, într-un fel,zborul,  am vrut să-i VĂD, pe mămicile  și pe tăticii eleganți, așezați în băncile   prea mici,  din nou, copii: cu fețe simpatice, aplecate către foile de hârtie,  să le  prind uimirea   din priviri și emoțiile adunate în degete.
Și am mai vrut ca eu, profesoara lor, să aflu, așa, pentru mine, ce mai țin ei minte  din ce au învățat la orele mele.
Da!
 A fost   ceva extrem de frumos!
Nu a contat  cum au rezolvat fraza- cineva,  un  judecător a lucrat-o perfect-  a contat că mulți și-au reamintit că există propoziții principale, dar și secundare, că subiectul nu se exprimă doar prin substantive, că există predicate incomplete și complemente circumstanțiale.
  Și au citat  copiii mei și   versuri, unele din Eminescu, altele din Blaga sau din Coșbuc.
Chiar și producții proprii au fost!  ( creatoarea este psiholog)

Astăzi , recitind  însemnările  adulților  cu care m-am revăzut în februarie, mi-am încărcat sufletul cu  frumusețea regăsirii a  ceea  ce am  făcut  eu,în viață,  cu mare drag:am modelat  suflete  și  am luminat, atât cât   am putut, minți de copii.
Am simțit că  mulți  dintre cei cărora  le-am pus  note în catalog și pe lucrări sunt ceea ce sunt, pentru că, mai greu, mai ușor,cu bucurie sau cu  mare efort , au  învățat carte!

duminică, 16 octombrie 2016

Forfotesc în solfegii adâncurile

Ieri,după multe zile cu ploi,soarele de octombrie a risipit norii, arătându-și fața veselă.
 I-am zărit de departe, în toată măreția lor nepământeană!
Vulcanii Noroioși!
Cândva va fi fost mare.Marea Sarmatică.Zbucium de foc, de piatră și fum, în adâncuri. Răsfirând coame spre cer, au țâșnit din străfunduri Carpații .
Platoșe mâloase, uriaș obraz de lut ondulat într-o geometrie nescrisă, conuri și  spărturi,fantastic peisaj mișcător.Te încântă, te sperie, te pune pe gânduri. Brusc, ai senzația  că astăzi nu este deloc cum a fost ieri, pentru  câteva clipe, privind  doar urma ghetelor tale pe noroiul gâlgâitor, crezi că  timpul   și-a uitat  măsurătoarea. Poteci lunecoase, rostogoliri argintii între Cer și Pământ, despletiri în șuvițe, fără început, fără sfârșit. 
Munții! clocotitori, măreți, stranii, ireali.
Statornică
nestatornicie!
Știam că există, voiam să-i văd. Și s-a întâmplat! Experiență imposibil de prins în cuvinte: uimire că sub piciorul tău clocotește în bolboroseli
adâncul, fascinație că  poți să vezi ceva ce doar știai că ar fi,puternică senzație că  mâine va fi altfel decât astăzi, cum și ieri  ține de altă poveste.
Straniu, fabulos, uimitor- toate într-o poezie a miracolului naturii!
Du-te să-i vezi!
O să-ți amintești  de Blaga. Și de  ”Nebănuitele trepte„
„Gândesc la fapte de demult, la arătări
din era prea fierbinte ce se sparse.
De scrumul abătut pieziș din alte zări
sprâncenele îmi sunt și astăzi arse. „

marți, 22 decembrie 2015

Repetabila, mereu noua poveste

Nu vă îngrijorați   cu privire la înălțimea bradului de Crăciun: pentru copii el va părea întotdeauna mai mare decât Himalaya.

 Larry Wilde

 

Brăduleț, brăduț drăguț,

Ninge peste tine,
Haide, hai în  casa mea,
Unde-i cald și bine.
Pom de Anul Nou te fac
O, ce bucurie!
Cu beteală-am să te-mbrac 
Și steluțe- o mie...

Însoțită de un brad falnic cu beteală prinsă în plete, poezioara încheia  abecedarul. 
 Carte cu miros de cerneală, joc neobosit  în  semne  rotunde, albastre și roșii,  cuvinte dragi, de-o vârstă cu uimirea, în vârful peniței,  propoziții  cuminți,  cocori și  copaci, fluturi și case , raze de soare.
 Transmitea căldură!
 Nici vorbă de teamă.//
 Talițu, bunicul patern,  a adus o creangă mare de brad. Ceva rar, aveam să-mi dau seama câțiva ani   mai târziu, pentru că în satul meu de câmpie  copacul mereu verde  nu-și  găsise încă locul
Mama  a gătit creanga  cu mere, bomboane și rățuște pufoase, cumpărate de cu toamnă din Târgul Titului. 
 Balans nestingherit  în  fir de elastic!
 Sub pom, un coș cu  gutui parfumate!
În fiecare an, fără vreo excepție, împodobesc  bradul!
Rescriu în gând povești,  culeg  imagini  dragi, pași șovăielnici,  râsete în foșnet de cutii  aruncate de-a valma,  mânuțe îndrăznețe.

  Pădurile noastre de brazi și-au pierdut  culoarea. Și  viața pulsând  verde.
Pepiniere or fi pe  undeva?
N
etul știe că în parcările supermarketurilor poți  găsi, totuși, marfă  străină.

Puțină lume, nici brazi prea  mulți, cam golașiNu  se simte parfumul cetinei. Înghesuiți în camioane, plecați tocmai din pepinierele Olandei și Danemarcei, de oboseală, și-au risipit aroma în drum către destinație.
 Înfofolit în  plastic, bradul  primește sfios  mângâierea.

O să fac din el un rege!

Păstrezi amintiri cu pomul de Crăciun?


vineri, 29 august 2014

blând zbor,

 zidit  în lemn și  obidă, cerând, parcă, Cerului   binecuvântare  peste Pământ!
Sabia Arhanghelului  Mihail  a luat chip de  turlă,  amintindu-le  celor   ce  au  dorit  să-i  supună  credința  că  Dumnezeu i-a  ascultat  ruga.
Mândră ca și  moroșenii, care au  primit  ceva  din semeția   brazilor,  turla îmbrățișează  văzduhul.
 Bat  vânturi, o scaldă  ploi și viscole, se  apleacă în dreapta  și  în stânga, dar  își  păstrează  verticalitatea de  axis  mundi,  rezistând  în fața tuturor  vitregiilor.
Construită  pe un  soclu de  piatră, mânăstirea Peri din Săpânța  este  cea  înaltă  bisericuță de  lemn, din Europa,poate  chiar   din   lume.
Povestea ei  păstrează  ceva din  soarta  vitregită  a  Maramureșului: pe la 1391, nepoții  lui  Dragoș au  construit în  mijlocul   unui  loc binecuvântat o  biserică, ca  semn al recunoștinței  lor pentru   credință .
 În  1761, ea fost  distrusă, pentru că localnicii  nu voiau să  treacă  la  catolicism. Peste  mai  bine  de două sute de ani, asemenea Păsării Phoenix, biserica  a  renăscut  din  propria-i  obidă,  și  pe  locul  unde   cândva  s-au   tradus:  Psaltirea   și Evanghelia,  astăzi  biserica, a cărei  turlă înseamnă șase ani  de  muncă, fiecare șiță purtând  semnul  securii meșterului  Ioan Macarie, se  înalță   spre  cer, ca o  flacără  vie  .
 75  de metri au însuflețit  lemnul, sub   mâna  magică a  meșterului  Ioan  Știopei, Buga  de la Bârsana, urmând  întocmai  planurile arhitectului Dorel  Cordoș  .
Văzând-o, te pierzi  în visare, te uimește misterul rezistențéi  unei asemenea  siluete, spintecând  zarea. 

Muzica, pictura, chiar  poezia  pălesc, în fața acestui   simplu, dar  măreț  edificiu!
Suport   de  piatră, zvelt   trup   de lemn , stropit   cu   sudoare  și  credință,ocrotit  de munți  și  de cer.
 Admirație, uimire, încredere, verdele  brazilor   și  albastrul  celest  își unesc puritatea  în  îmbrățișarea  credinței!

joi, 9 ianuarie 2014

Am gasit

o fotografie pe internet. Nu am mai vazut niciodata  ceva atat de frumos.
Atat de sfant.
M-am gandit ca trebuie sa o vezi si tu!

marți, 18 ianuarie 2011

căutam

pentru cineva o imagine.din Maramureș.//
Au trecut de atunci trei ani, trebuie să fie școlar!
N-o să știe niciodată că i-am furat   uimirea  cu care   privea lumea  de la înălțimea gardului, ce  separa  universul lui curat  din Sighetul Marmației de iureșul nebun al Lumii.. .//
Trăim în mare viteză…
Cui îi pasă, cu adevărat, de celălalt?//

”avem timp să citim și să scriem
să corectăm ce-am scris, să regretăm ce-am scris
avem timp să facem proiecte și să nu le respectăm
avem timp să ne facem iluzii
și să răscolim prin cenușa lor mai târziu

avem timp să ne-alungăm întrebările
să amânăm răspunsurile
avem timp să sfărâmăm un vis și să-l reinventăm
avem timp pentru toate
nu e timp pentru putina tandrețe..”Octavian Paler
p.s. de ce (cine) îți pasă?