marți, 23 noiembrie 2010

CONTEMPORANUL nostru



Licențiat la Sorbona, în 1937, doctor în drept în 1940, la Paris, docent la Sorbona, cu o teză de filozofie a istoriei, absolvent al  Institutului  naţional de limbi şi civilizaţii orientale de la Paris INALC, -elev-ofițer de rezervă ,în 1941, în campaniile din Basarabia și Transnistria, curier diplomatic, din 1943 la Stockholm,până în 1947, rămas în exil până în 1961, când  va pleca în Africa, pentru 23 de ani, secretar general al Casei Românești de la Paris, întors în țară în 1989, membru de onoare al Institutului de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași și al Institutului de Istorie „N. Iorga” din București, decorat cu Marea Cruce a Ordinul național „Serviciul Credincios” și cu „Ordre des Arts et des Lettres” în grad de Ofițer, boierul Neagu Djuvara  este , pentru noi, o avere.Ultima lucrare apărută - Ce-au fost pentru noi marii boieri ai Țării Românești, București, 2010.//

Un tânăr politician  îl invita,  într-o seară, alături de figuri reprezentative ale partidului său, fără ca măcar să-i mulțumească pentru onoarea de a-l fi însoțit.  Când a venit vorba de modele, de a căror absență ne lamentăm,la fiecare pas,   tânărul politician a rostit numele unui solist vocal, care îi citește blogul.

Sigur, este vorba de gusturi...
Am găsit în ”Cultura” un interviu cu acest uriaș OM, domnul Neagu Djuvara..
Iată-l!

SINUCIDEREA EUROPENILOR – interviu cu Neagu Djuvara

  Din păcate, Europa de mâine va aparține arabilor și țiganilor. De aceea consideram ca cea mai gravă crimă făcută împotriva europenilor de baștină și a culturii europene este deschiderea largă a porților Europei hoardelor barbare și hămesite de foame din Asia și Africa, hoarde care vor transforma Europa creștină, civilizată și prosperă de astăzi în Euro-Indo-Arabia de mâine, în care urmașii noștri vor putea, probabil, supraviețui pentru câteva generații în “rezervații”…  Iar noi, europenii de rând, stăm cu brațele încrucișate și ne văicărim de toate ticăloșiile care se petrec sub soare fără a întreprinde nimic. Așa încât ne merităm soarta, spre rușinea noastră, a tuturor !”
  V.M.: Prin urmare se schimbă în bine mersul istoriei ?

Neagu Djuvara: Dacă modelul este Imperiul Roman spre sfârșit, când nu existau războaie decât la periferie, într-adevăr semănăm cu acesta. Dar ce mă îngrijorează pe mine este că am intrat deja într-un nou Ev Mediu. Adică, moare definitiv civilizația occidentală. Încet, dar sigur.
  V.M.: Care sunt simptomele ?

Neagu Djuvara: Simptomele le simțim deja demult, printr-o dezordine morală care nu a existat niciodată. Vă dau un singur exemplu: tineretul care se revoltă astăzi nu are absolut nici un ideal. Nu se revoltă pentru un ideal, se revoltă ca să dărâme. Asta înseamnă că s-a stricat ceva. Tineretul, care în general trebuie considerat ca purtător de idealuri viitoare, chiar greșite, așa cum a fost cu comunismul, astăzi nu mai are nici un ideal…
            Al doilea simptom nevăzut până acum: bizareria cu marea cotitură în artă și gândire (care în general se petrece cu zeci sau sute de ani după ce a căzut un imperiu) în civilizația occidentală a început între 1905-1913, deci înainte de ivirea imperialismului american. De exemplu, în sculptură, Brâncuşi al nostru rupe complet tradiţia care merge de la Michelangelo la Rodin. La fel în muzică, unde dodecafonia, școala de la Viena şi Bela Bartok, toate sunt complet în ruptură cu marea muzică de la Monteverdi și până la Debussy. În toate domeniile artei şi gândirii avem un viraj brutal la începutul veacului 20. Acesta ar fi semnul că începem un nou Ev Mediu.
            Asta înseamnă că hegemonia americană , care asigura un fel de pace mondială, nu va dura cinci secole precum imperiul roman, ci probabil doar o sută de ani. Gândiți-vă că doar pe parcursul unui secol Europa va deveni metisă. Mie îmi este clar că indo-europenii se sinucid încet, dar sigur. Adică nu mai fac copii, nu mai au nici o ambiţie. De zeci de ani. Noi nu suportăm un “atac” al lumii a treia. Dimpotrivă, noi am creat un gol, pe care cei din lumea a treia, extrem de prolifici, vin să-l umple.
  V.M.: Și idealul Uniunii Europene ?

Neagu Djuvara: Tinerii nu prea știu ce este idealul european. Tinerii nu întrevăd ce poate să fie o Europă Unită. Nici eu nu o văd unită deloc, nu o văd cu un guvern și un președinte. Mai cu seamă dacă intră şi Turcia, atunci Europa avortează.

V.M.: Sunteți foarte pesimist. Atunci ce viitor are civilizația europeană care a dominat lumea vreme de câteva secole ?

Neagu Djuvara: Tocmai de aceea este menită să dispară. Asta este o lege universală. Când ai avut atâta splendoare de creativitate în știință și artă, precum și putere economică și politică ca să te întinzi pe întregul glob terestru, trebuie să plătești prin dispariție.

V.M.: Va dispărea și România, împreună cu civilizația europeană ?

Neagu Djuvara: Bineînteles. Dacă noi am intrat atât de târziu într-o horă care se strică, ne stricăm impreună cu ea. Asta e clar.
  V.M.: Trebuia să nu intrăm în hora asta? Avem vreo şansa de scăpare ?

Neagu Djuvara: Nu, nici una. Dimpotrivă. Puţinul de creativitate care ne rămâne îl vom dezvolta tot în sânul Europei. De cele mai multe ori, încă din trecut, talentele noastre cele mai mari nu s-au putut manifesta decât în străinătate. Este ca un fel de blestem asupra acestei ţări. Începând de la Cantemir, până la Eliade şi Cioran, toţi s-au remarcat în străinătate.

V.M.: În astfel de condiţii, de ce să mai rămână tinerii români în ţară ?

Neagu Djuvara: Tocmai, nu numai ca îi sfătuiesc să stea aici, dar îi rog pe cei care sunt stabiliţi deja în străinătate să se întoarcă, în măsura posibilului, pentru a crea o nouă elită intelectuală, care s-o înlocuiască pe cea de-acuma.

V.M.: De ce s-ar întoarce într-o barcă a cărei scufundare tocmai ați descris-o ?

Neagu Djuvara: Dar barca noastră nu se duce mai la fund decât restul Europei, aşa că mai bine să se scufunde cu barca noastră decât cu cea germană sau franceză…
  V.M.: Ce ați făcut pe 1 Decembrie, de ziua națională a României ?

Neagu Djuvara: Am dat interviuri zicând un lucru care supără pe mai toată lumea: că nu sunt de acord cu alegerea lui 1 Decembrie ca sărbătoare națională. În primul rând, nu este bine să modifici la fiecare schimbare de regim o sărbătoare naţională. Am avut timp de aproape un veac 10 Mai, care este ziua independenţei ţării. Prin urmare, data intrării României în concertul european. Că 10 Mai a coincis cu venirea prinţului Carol, ceea ce i-a făcut pe acei domni din 1990 să se teamă, înteleg. Dar, pe de altă parte, 1 Decembrie nu este data României mari. Este data cînd două provincii, Transilvania şi Banat , au cerut să intre în Regatul României. Cu doua zile înainte ceruse Bucovina . Cu şase zile înainte ceruse Basarabia. Şi toate patru au fost acceptate de şeful statului, adică de Regele Ferdinand, la 24 Decembrie. Deci data când s-a născut România Mare este 24 Decembrie, nu 1 Decembrie !
            Pe de altă parte, mai există un motiv foarte practic. O sărbătoare națională e bine sa fie ținută intr-un anotimp cu soare, în care vremea să te îndemne la bucurie, oamenii să poată dansa în stradă. Ce te faci la 1 Decembrie, când se văd aburii vorbitorilor ieșind din gură și când bieții ostași îngheață ?
  V.M.: V-ați întors în România după 45 de ani de exil, în februarie 1990. Ați
scris că în primele zile petrecute la București v-ați tot întrebat: “Ce cauți aici, Neagule ?”. Ați aflat răspunsul la întrebare ?

Neagu Djuvara (râde limpede și cu poftă): Culmea este că risc să îmi pun întrebarea și după 19 ani. Din când în când îmi pun încă întrebarea asta și astăzi. Dar constatând cu câtă căldură sunt primit de tineret, consider că nu m-am întors degeaba în țară.
            Când am întocmit această mică lucrare făcută în grabă și sub îndemnul altora, căci nu am avut personal intenția să scriu “Scurtă istorie a românilor povestită celor tineri”, ea s-a vândut în 39.000 de exemplare. Iar când m-am oprit la o farmacie, un domn foarte amabil mi-a spus: “Mă iertați că mă adresez Dumneavoastră, dar doream să vă mulțumesc. Am o fiică la liceu care avea o totală inapetență pentru istorie; i-am cumpărat cartea Dumneavoastră și de atunci e pasionată de istorie”. Acestea sunt lucruri care mă bucură și îmi dau seama că, totuși, nu am venit degeaba în România.

V.M.: Sunteți patriot ?

Neagu Djuvara: Patriot ? Ascultă (pufnește furios). Nu merit să-mi fie pusă o asemenea întrebare. Se întorcea cineva care nu e patriot ? Soția mea, care e franțuzoaică, când a văzut ce fac în România a spus: “Trebuie să ai patriotismul bine înșurubat în cap ca să suporți să trăiești acolo”.
  V.M.: De 19 ani tot suportați. Mai suportați mult ?

Neagu Djuvara: Păi da. Voi suporta până la moarte, asta e clar. Vreau să fiu înmormântat aici. Dar mi-aș dori să mor pe un vapor. Când nu voi mai putea să scriu am să încerc să-mi găsesc un loc pe un vas cu pânze care face înconjurul lumii. Atunci, dacă mori pe drum, te aruncă în mare. Să terminăm cu poveștile acelea cu înmormântări complicate, cu alaiuri și cu discursuri.
              Din păcate (și în context expresia este cu adevărat potrivită), Europa de mâine va aparține arabilor și țiganilor. De aceea consideram că cea mai gravă crimă făcută împotriva europenilor de baștină și a culturii europene este deschiderea largă a porților Europei hoardelor barbare și hămesite de foame din Asia și Africa, hoarde care vor transforma Europa creștină, civilizată și prosperă de astăzi în Euro-Indo-Arabia de mâine, în care urmașii nostri vor putea, probabil, supraviețui pentru câteva generații în “rezervații”…
            Iar noi, europenii de rând, stăm cu brațele încrucișate și ne văicărim de toate ticăloșiile care se petrec sub soare fără a întreprinde nimic. Așa încât ne merităm soarta, spre rușinea noastră, a tuturor !

20 de comentarii:

  1. Mult bun simt in acest interviu, dar si pesimismul este pe masura. Din nefericire, nu prea sunt argumente contra, in asa fel incat sa avem siguranta unui alt gen de viitor.
    Sunt insa opinii in articol cu care sunt pe deplin de acor, cum este chestiunea zilei nationale. Este deja penibil sa ii asculti pe toti politrucii vorbindu-ne pe 1 decembrie despre unitate nationala. Tocmai ei care ne-au dezbinat! MAi bine este sa aniversam ceva legat de o victorie intr-un razboi. S-ar potrivi mai mult cu specificul nostru intern!

    RăspundețiȘtergere
  2. Florentin,
    Pesimismul este o latură umană.De ce ar trebui să nu fie recunoscut?
    Sunt și eu, total , de acord cu opinia despre ziua națională.
    Și-mi place ceva , nu neapărat că aș fi de acord, dar vine, de undeva, dintr=o atitudine veche, are ceva mitic-o risipire în nemărginire..

    ” Vreau să fiu înmormântat aici. Dar mi-aș dori să mor pe un vapor. Când nu voi mai putea să scriu am să încerc să-mi găsesc un loc pe un vas cu pânze care face înconjurul lumii. Atunci, dacă mori pe drum, te aruncă în mare. Să terminăm cu poveștile acelea cu înmormântări complicate, cu alaiuri și cu discursuri.”

    RăspundețiȘtergere
  3. Da, doamna Incertitudini, cu certitudine aveti dreptate!

    RăspundețiȘtergere
  4. Bun simt, cultura, educatie, stil, eleganta, onoare.

    Da... imi place!

    Ganduri alese!

    RăspundețiȘtergere
  5. @Ionelmuscalu, vă refereați, cu siguranță, la modele.
    Mulțumesc!

    RăspundețiȘtergere
  6. Gina, superba promovare a marelui istoric Neagu Djuvara. Cu regret iti spun ca am postat si eu un interviu cu el in care afirma - conform propriilor cercetari in domeniul istoriei adevarate si nu cea scrisa functie de regimul aflat la putere - ca romanii se trag din cumanii negri (adica un fel de tigani). Multa lume l-a bestelit pentru asta. L-a bestelit pentru ca a avut curajul s-o spuna, s-o argumenteze cu documente si fapte petrecute in vremurile de demult, pe cand contestatarii n-au venit cu nici un contraargument, doar l-au ponegrit pe autorul mesajului.

    Ce sa spun, sunt de acord cu intrebarea pusa de sotia sa: ce cauta in Romania? inseamna ca are patriotismul rau insurubat in cap. Nu, nu e patriotism. E dorul locului nasterii. Ca un miraj, inainte de moarte, toti vor sa se intoarca de unde au plecat... Iata si simplitatea in care Djuvara isi vede trecerea in cele vesnice: undeva pe un vapor, aruncat in apa, fara ceremonii si alte fandoseli inutile... Bravo. Asa mi se pare firesc. Sa pleci in liniste si sa-ti alegi locul mortii (daca e posibil). Eu as vrea incinerata si aruncata in mare. Am iubit marea enorm, inclusiv cand era furtunoasa :)

    RăspundețiȘtergere
  7. Ma refeream la acest articol si la ceea ce sustineti. Comentez ce scrie aici si imi place.

    RăspundețiȘtergere
  8. Ma bucur ca l-ati publicat; poate citeste cineva cu atentie...
    Eu am facut un test: am dat un link spre interviul dlui Djuvara; au accesat doi cititori in trei zile...
    Cititorii mei le stiu pe toate;nici nu stiu ce sa le mai povestesc...

    RăspundețiȘtergere
  9. Intr-adevar urias si noroc urias sa-l avem inca printre noi; sa ne gandim cat de tanar si inteligent e, (varsta biologica e ca si inexistenta in cazul domniei sale...)Doar acest lucru si e suficient ca sa fie un model demn de urmat pentru milioane de romani.

    Interviul spune multe dar sunt oare urechi care sa-l auda? Noi nu vom rezista invaziei lumii a treia concomitent cu plecarea varfurilor...inca nu e grav dar poate deveni - chiar si la dimensiunea actuala a fluxului de plecare a romanilor si de venire a indo-asiaticilor, nemaivorbind de cresterea lui

    RăspundețiȘtergere
  10. Un interviu din care se pot trage foarte multe învăţăminte. Cu singura condiţie ca aceia care ar trebui să îl citească să nu facă pe niznaii, aşa cum se obişnuieşte. Oamenii puternici, cu mare experienţă de viaţă, cu sete de cultură, oamenii care au de fiecare dată ceva de spus, aceştia sunt trataţi cu indiferenţă, din păcate...

    RăspundețiȘtergere
  11. @Shanti,

    Eu îl admir de acest mare Domn, pentru că mi-a deschis ochii aspra unor probleme , pe care doar le intuiam.În anii mei de școală, am învățat un alt fel de istorie.
    Acum văd altfel lumea.Și mersul ei.
    Înțeleg drama viitorului.

    Tu ești o femeie specială.Te cunoști.Îți poți permite să iei hotărâri, de care alții se tem
    Da, nemărginirea fascinează!!

    RăspundețiȘtergere
  12. IonelMuscalu,

    Nu pot decât să mă declar încântată, că am ales bine tema!
    Mulțumesc!

    RăspundețiȘtergere
  13. @Daurel,


    De multe ori, sinceritatea strică, risc!
    Temele ” grele” nu sunt pentru blogăreală. Nu credeam asta. Mulți vor divertisment, veselie. Sau ”puncte”. Spuneam , chiar la dvs. pe blog că mă deranjează pingurile, am zic corect?..muncești, te străduiești să dezvolți un subiect și primești..un simbol.Sau, mă rog, un semn.
    Îl citesc pe domnul Neagu Djuvara cu plăcerea copilului , care își deschide ochii pentru fiecare pas făcut înainte. Din păcate, nu am timpul pe care mi-l doresc.Sau, greșesc, nu de timp este vorba, de formație, mai degrabă.

    O lume cu mai mulți boieri- Neagu Djuvara, Bălăceanu-Stolnici, Alecu Paleologu, Octavian Sava,Ion Rațiu, Corneliu Coposu, alături de doamna Mociorniță și alte câteva personalități ar fi fost ideală pentru un alt fel de viitor.
    Cine știe de ce n-a fost să fie..

    RăspundețiȘtergere
  14. Prințesă!
    Nu cred că trebuie să ne pese cu adevărat ce ar trebui să spună sau să citească alții.
    Important este ce face fiecare.
    Cât reușește să facă bine , deschizându-le și altora ochii.

    RăspundețiȘtergere
  15. Cris,

    De ce să vorbim de alții?
    Când am descoperit interviul, nu m-am gândit deloc că pe aici vor trece X, Y, Z..
    M-am gândit la prietenii mei!

    RăspundețiȘtergere
  16. Ma binedispune "Pro atitudine" care afirma asa: "pesimismul este pe masura. Din nefericire, nu prea sunt argumente contra, in asa fel incat sa avem siguranta unui alt gen de viitor." Daca pesimismul lui Djuvara este pe masura insa cel care nu-i intelege exact cauza sa n-are CONTRAARGUMENTE, mai putem vorbi oare despre un pesimism exacerbat sau ne straduim sa mai citim o data si inca o data ce spune maestrul si apoi, neavand ce face, trebuie sa-i dam dreptate pentru ca da, Djuvara vede limpede in viitorul nostru fara viitor. Ma intreb de ce oare atat de putini vad asta? Oare ce nenorociri ar trebui sa se mai intample ca sa li se ia panza de pe ochi celor care ar trebui cu adevarat sa ia atitudine?

    RăspundețiȘtergere
  17. Shanti,
    Cred că nu le pasă. Sau au ajuns în locuri pentru care nu s-au pregătit niciodată.
    Proatitudine este un luptătător!
    Din mare nefericire, nu are susținere acolo unde își dorește...

    RăspundețiȘtergere
  18. sunt de acord, important e ce face fiecare nu ce spune - cu conditia sa nu fii un Djuvara, in acest sens comentam

    RăspundețiȘtergere
  19. Prințesă romantică, dar realistă,

    Se zice că avem lumea pe care o merităm.De ce?pentru că facem fiecare după cum ne taie capul
    Sunt diferiți.
    Ne trebuie , totuși modele, chiar dacă nu recunoaștem .
    Domnul Neagu Djuvara TRĂIEȘTE.
    Ar trebui să-i învățăm cărțile pe dianafară.
    O spun cu mâna pe suflet.

    RăspundețiȘtergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.