a fost ca ieri

Deunăzi, LIALIA  mi-a trimis   o leapșă.
Am cerut o zi amânare,  am întârziat mai mult, așa că musai trebuie să mă  conformez.
Întrebarea era- ce-ai fi vrut să fii?

 Ce nu știu eu dacă Lia știe este că , probabil, fac parte din generația părinților ei. Asta înseamnă  că pe atunci,   nu prea îmi umbla gândul la ce-mi doresc să ajung , când voi fi mare.

Totuși, două evenimente petrecute în clasa a III-a, la distanță mică unul de altul, parcă mi-au dat, cumva,  de gândit.

Învățătoarea nostră, doamna Ana Tănăsescu despre lumea zicea că are cerul gurii crăpat, ceea ce în traducere liberă înseamnă că era foarte rea-  nici eu n-am scăpat de meteahna dumneaei de  a nu trece cu vederea erorile școlarilor mici și neputincioși- într-o zi s-a îmbolnăvit.
Acum , dacă am deschis paranteza, trebuie să spun că în clasa I, temuta doamnă  învățătoare,  mi-a aplicat o corecție strașnică la palmă, pentru că îl confundam pe  t  cu d. Greu de explicat de ce , dar , țin minte ca astăzi- mi se cerea să scriu- Ileana caută cartea..eu scriam –Ileana caudă cardea.
Am avut palmele umflate două zile. Mare tărăboi a făcut tatăl meu , doamna a renunțat la metodele ei , apoi s-a îmbolnăvit și a venit domnișoara Silvia.

Era drăguță tare, îmbrăcată frumos, avea părul rebel, nu coc cât claia , ca doamna Ana.

 Domnișoara ne iubea  mult, așa că a scris pentru noi  roluri în  Albă ca zăpada.

S-a gândit, s-a tot  gândit dumneai cum să ne împace, nu i-a fost ușor deloc. Eu eram împărăteasa, iar Aurelia, cu care împărțeam pe atunci gloria clasei, a primit rolul Albei ca Zăpada. Nu mi-a surâs deloc ideea, se înțelege de ce -   Făt-Frumos era problema, dar n-am avut încotro.  Oricum , purtam coroană, de la început, până la sfârșitul rolului.  
 Partea de vrăjitorie i-a revenit Ninei Dinu,  era brunetă și robustă.
Mie mi s-a completat participarea la spectacol , ca  floare albastră într-un fel de balet, când noi, vreo nouă fete, îmbrăcate în rochițe de hârtie creponată în culori diferite, dansam în jurul Albei ca Zăpada,  moartă de-a binelea, pentru că înghițise mărul otrăvit, îndesat aproape cu forța de vrăjitoarea Nina Dinu..

 Prestația mea de regină, posesoare de oglindă fermecată, a impresionat sala plină cu mămici, tătici, mătuși, vecini, rude. Domnișoara îmi împrumutase rochia ei bleumarin plisată, asortându-mi o eșarfă argintie, drept cingătoare și mărgele mari, lucioase,  în jurul gâtului.
Coronița era mult mai frumoasă decât a Albei ca Zăpada!

Hotărât lucru, puteam fi artistă.

 La serbarea de sfârșit de an, domnișoara m-a ales să dirijez corul școlii- școală de patru ani.
Tocmai primisem de la mătușa mea, sora cea mică a tatei, o bluză albă cu buline albastre și multe   volănașe. Eram atât de mândră de rolul meu de dirijor  și de bluza  mea apretată , că am terminat de dirijat cântecul, cu o strofă mai devreme.
Spectatorii au crezut că așa face un dirijor adevărat- se retrage, lăsând corul să arate că,  atât de bine a fost pregătit , încât  poate cânta singur. Aplauzele nu se mai sfârșeau.
S-a mai întâmplat în liceu, când profesorul de economie , domnul Nasta, a pregătit cu noi, trei fete și un băiat din clasa noastră și alte două colege dintr-o clasă mai mare Fetele Saftei. Eram fata mijlocie. Deja aveam fler, mișcare scenică, o anume lejeritate în exprimare. 

Să zic că  mi-am dorit vreodată să fiu artistă?
Nu . Chiar nu.
Cam atunci,  Violeta, premianta liceului, numele de familie nu mi-l mai amintesc, a reușit la facultatea de teatru –  toate fetele erau în delir.

Eu , nu.
 După niște ani, profesoară fiind, am pregătit cu fiecare promoție de copii câte o piesă,cu mare drag. //

Cred că momentul în care am știut ce vreau să fiu, și de atunci n-am renunțat niciodată, a fost în clasa a V-a .

Profesorul meu le limba română, domnul Fulga, a scris pe colțul din dreapta al tezei mele câteva fraze.
Nu le-am uitat niciodată.
  http://incertitudini2008.blogspot.com/2008/05/profesorului-meu-de-limba.html

A trebuit să lupt, da , să lupt, mai târziu ,  cu     îndârjirea tatei care , îndrumat de directorul liceului, fostul meu profesor de fizică din gimnaziu,  a trebuit să urmez secția  real.

Nu mi-a fost deloc ușor.

Se făcea carte, carte serioasă. Am avut niște profesori extrem de exigenți, cărora le datorez mult
. Lucram la matematică, fizică și chimie  și-mi doream să devin profesoară de română.

N-a fost simplu.

 Am reușit la facultate cu o concurență de paisprezece candidați  pe loc. Cu bursă.

 Abia atunci, tatăl meu a fost fericit.

Dacă ar fi să-mi aleg astăzi meseria, tot profesoară de limba română mi-aș dori să fiu!.//
Transmit leapșa prietenelor mele- Cati, Mirela, Arcadia,  Angi , Gabi ( supraviețuitor).
Mă gândisem și la vreo două nume masculine , dar  nu vreau să fiu refuzată..
p.s.
tu ce-ai fi vrut să fii?