”Pentru a fi o ființă umană completă,

 oricine trebuie să aibă de a face atât cu bunici cât și cu nepoți.„ Margaret Mead,

Margaret Mead este unul dintre cei mai renumiți antropologi ai tuturor timpurilor, ea contribuind atât la dezvoltarea acestei discipline cât și la instituționalizarea acesteia.

Aflu cu  ceva întîrziere că multe țări au ales să  numească cea de-a patra duminică din „cuptor„ sau  ziua de 26 iulie, zi în care liturghia catolică îi comemorează peSânt Ioachim și pe Sânta Ana, părinții Fecioarei  Maria, prin urmare, bunicii lui Isus,  Ziua  bunicilor.

Oricare ar fi acea zi, eu mă înclin, cu mult respect și cu o  duioasă  recunoștință, în fața icoanei bunicilor mei!

Nu știu câtă școală învățaseră bunicii mei  și bunicile mele.

Talițu era un fel de pădurar. 

 Eram în clasa I.Într-o zi de toamnă frumoasă, mama  îmi pregătise masa pentru lecții, sub gutuiul din curte. 

Ea, cu treburile.

 Eu, cu bastonașele.

 Mă chinuiau îngrozitor.  Nu voiau cu  niciun chip  să  încapă în  căsuțele caietului de caligrafie. Unul mai strâmb decât altul.  

Plângeam, chinuindu-mă.

  Bunicul a  venit  de la zăvoi. Avea un baston ciolplit de el, cred că din lemn de corn- alb,   potrivit de gros. 

Îl purta  pe  unul din brațe.

 Cred  că  mi-a  auzit scâncetele, o fi văzut și neputința mea; s-a gândit el cu mintea lui de om  bătrân, și  a pus  bastonul  pe masă, alături de caietul meu.Cu mâna dreaptă, mi-a mângâiat creștetul.

  Văd cu ochii sufletului bastonașele  aliniindu-se cuminți în caietul meu.

 Adia ușor vântul, mirosea  a frunze de gutui  și a încredere!

 Într-o zi de vară, eram cu talițu  la unul dintre loturile noastre, de la pădurea Pintenoiaca

Dintr-odată,cerul a început să slobozească tunete. 

 Brusc, a început o ploaie  puternică.

  Talițu purta mereu, la el, un pulover  tricotat.

  M-a ascuns sub burta  văcuței.  

Văcuței i-a pus pe spate puloverul de lână.

Am multe amintiri în minte și în suflet cu cele trei perechi de bunici, pentru  că așa a fost să fie!

 De la  măicuța, soția lui talițu, păstrez  imaginea rochiței  de mătase„ toarsă” din gogoșile viermilor hrăniți cu frunze de dud! și Targul -Titului, cu  noi două, la „ciocu-cu-norocu. 

Am câștigat atunci  prima mea păpușă cu  pantofiori eleganți  și cu rochiță roșie!

S-au rătăcit  lucrușoarele bunicilor:medalii de pe front, două icoane dragi, lada de zestre a măicuței, cu barișuri, zăbranice, tulpane și „dres„ de obraz.

S-a  pierdut și  cavalul lui talițu.

   Rostuite în cămăruțe de suflet, stau  amintirile!

Maica Fănica era aprigă. înaltă, dreaptă, cu ochi albaștri, fustă  neagră cu melcișori și   bluză  pătrată  în dreptul gâtului.

 Acolo, ascundea ea, în zilele de vară, cu  un fel de cochetărie, firul de busuioc!

„De câte ori priveam la ea,
Cu dor mi-aduc aminte
Sfiala ce mă cuprindea,
Asemuind-o-n mintea mea
Duminicii preasfinte...„

Șt. O Iosif

„Tale „era tatăl mamei:toată viața fusese ceferist. Adoram ceasul lui deșteptător, cu un fel de  clopoțel deasupra.

Făcea naveta, pe  jos,indiferent de vreme, de la Ziduri, la Titu.

Din leafa lui  de ceferist, a cumpărat  ilice de catifea, broboade de cașmir,rochii , pantofi și  câțiva cocoșei de aur, câte o ladă de zestre și câte o bucată de pământ  pentru fiecare fată. 

Celor trei fii , Marin, Bălașu și Aurică, le făcuse, la un croitor, paltoane de stofă bleumarin ( din mantalele  primite de la serviciu).  

Pentru tustrei, a cumpărat terenuri de casă în Ziduri.

  Îmi plec fruntea, în amintirea bunicilor mei dragi!💓