luni, 2 ianuarie 2023

simboluri și stări

Lumea în mijlocul căreia am deschis eu ochii își colora existența, în toate anotimpurile, furând din rotirea zilelor și a nopților o nerostită, blândă grijă pentru flori.
Cât era iarna de lungă, aplecată, ore în șir, către pânza din războiul de țesut, ori torcând caier după caier de lână, bumbac sau de cânepă, în rostul vieții ei fără odihnă, femeia își făcea timp să îngrijească florile din fereastră; degeteleei asprite de treburi găseau în obidită tandrețe loc pentru garoafe în fuste crețe, roșii, roz și, albe, rareori,adunând între petale un parfum pe care nu l-am mai simțit vreodată, de atunci, pentru micsandre zvelte, în aceleași tonuri calde.Râdeau printre ele, nestingherite, mușcate rotunde de dor.
Dimineața își deschidea ochii mângâind florile din fereastră.
De cum se ivea colțul ierbii, peticuțul de culoare și parfum se muta dincolo de fereastră,într-o grădininiță, cu buchete fragile de zambile roz, albe, albastre! după o vreme,se iveau de sub frunze timide mărgăritărele, lacrimi duioase în cupe de rouă, se buluceau, mai apoi, bucălate, lalelele, însoțite de bujori, de candida iasomie.
Nu întârziau nicicum călțunașii/pintenașii.
Generos din fire, zăvoiul din lunca Argeșului chema copiii să-i culeagă viorele cu rochițe de cerneală, brebenei în ciorchini dolofani, delicate micșunele cu îngeresc parfum!
Se întâmpla, să găsești, dacă aveai noroc, ascuns printre frunze și ierburi, rodul- pământului!
Extraordinară plantă!dacă nu i-ai descoperit încă magia, la primăvară, mergi și răscolește pădurea!
Vară și toamnă, zi de zi, în fiecare curte, chiar și pe la porți, flori în toate nuanțele curcubeului, care mai de care mai cochetă, mai ademenitoare, chemau ochiul la tihnă, la vis, la mirare.
Am rămas de atunci cu o mare dragoste pentru flori-le adun la ferestre, în vaze, pe masă, într-o carte, aștept și ador clipa dintâi a luminii cernute în pașnice raze.
Ce binefacere, neobosita lor sinceritate!
Floricica asta, pe cât de fragilă, pe atât de cochetă, adoră albul zăpezii de Crăciun, că de aceea se numește, poate, „crăciuniță„.
Anul ăsta , zăpada și-a redus total rația de Crăciun.
Floarea și-a respectat programul!
În toată splendoarea ei.
Ca un fel de urare!
❤️

4 comentarii:

  1. Rânduri pline de sensibilitate! :)

    RăspundețiȘtergere
  2. "Astfel atenti la toate si la tot,am invatat sa fim vesnici."..cate margaritare neluate in seama pt ca oamenii nu au retina si suflet sa le vada!Totul pleaca de la observatie,contemplatie...din pacate dimensiunea asta a cam pierdut-o,adulmecam rapid suprafete si atat!
    Imi place ca tii mereu aproape cu lumea asta de poveste.te reintorci mereu la ea!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Modart, cum să-mi pot uita rădăcinile? Lumea aceea, aspră, poate, dar încărcată de o poezie nerostită, nu mai este. Eu o port în suflet!

      Ștergere