fara titlu

Ideea de a scrie despre demnitate , sigur, pare desueta.Mai ales in aceste zile.
Nu eram convinsa ca vreau si pot sa scriu despre asta. Niste intamplari recente, din care am inteles , pentru a nu stiu cata oara, ca banii sunt cea mai puternica arma, m-au determinat s-o fac .

Ne stim de pe vremea , cand eu, proaspata absolventa de filologie, am primit o catedra in scoala unde ea venise de niste ani buni.
Era mereu altfel. Foarte interesanta. Pentru ca nu-i iesea niciodata catedra intreaga de biologie- asta este alta poveste- si-o completa, pardon, tovarasul director i-o completa, cu activitati practice. Mergea cu elevii , din primavara pana toamna tarziu , prin livezi, pe camp, in padure. Bronzul ei natural le-ar fi lasat cu gura cascata, ma scuzati, pe toate tipele astea care se prajesc platind o caciula de lei, cam pricajiti, ce e drept, prin tot felul de saloane si cabinete.

In ianuarie '90 a FUGIT din invatamant. A incercat tot felul de chestii , care nu i-au reusit. Intre timp, sotul ei s-a stins.

Ne sunam rareori. Ne vedeam si mai rar.

Cand i-am auzit , la telefon, vocea, a fost ca si cum intreaga noastra tinerete mi s-ar fi perindat intr-o clipa, prin fata ochilor.
Ma suna din Roma. Locuieste intr-un orasel , aproape de capitala peninsulei. A invatat italiana, singura. Asa cum n-a studiat niciodata limba materna. Cu dictionare, reguli gramaticale, expresii idiomatice, tautologii, specifice limbii lui Dante.

A plecat sa faca altceva, altundeva, dar, mai ales, sa cunoasca lumea.

Unde vreau sa ajung?- la ceea ce mi-a spus ea, cu bucuria pe care rar iti este dat s-o intalnesti in vocea cuiva" nu ma rusinez sa spun ca ingrijesc o doamna, care are 90 de ani si toti dintii, vorbeste si povesteste ca la 50 de ani. Fata ei ne plimba peste tot unde merge.Cunosc Roma , cum stiu Pitestiul, am fost la Vatican, am vazut Sicilia, Sardinia...."

Ce m-a impresionat mai puternic este ca prietena mea a citit din vara si pana acum 5- CINCI- carti in italiana, fara dictionar.


Ar fi putut sa ramana aici, acasa, cu o pensie, atat cat i se cuvenea, dupa munca ei de profesoara. Sau sa ceara niste ore . Ar fi putut sa accepte ajutorul mic/ mare, al fiului sau, remarcabil specialist in calculatoare, stabilit in Canada.

A ales sa faca altceva, la o varsta , cand anumite doamne, desi atitudinea le tradeaza, se incapataneaza sa ramana acolo unde au fost mereu- prin birouri, in fata studentilor, in parlament, in ministere, chiar daca , demn ar fi sa-si traiasca altfel aceasta parte a vietii .