când totul se contopește în tot!

Ce vreau să spun este că nu povestesc pentru a crea o pagină de literatură,nici pentru a forța starea cuiva spre a  trăi emoții, nici  să  sugerez în vreun fel profunzime în a se gândi despre școală, profesori,reacții bune. 

Povestesc, pentru că, ori de câte ori am simțit că vreau să mulțumesc cuiva pentru ce sunt  și pentru ce am fost, imediat după părinții mei, îndatorată  îi sunt profesorului meu de Limba română,  Gheorghe Fulga.

  S-a stins de niște ani... cred  că i-ar plăcea  să știe  că mulți dintre foștii elevi care  l-au ascultat  povestind ori s-au lăsat conduși de  lumina înțelegerii  gramaticii îi rostesc numele cu smerenie, respect și recunoștință.

 S-a întâmplat ca ,ieri, să vorbesc(la telefon, de  bună seamă, că altfel nu prea se poate) cu o fostă colegă de școală. Este contabilă, dar, când  am  adus noi vorba despre anii de școală, imediat ea a asociat cuvântul ”carte” cu  numele profesorului nostru.

Domnul Fulga!

 Recunoscut pentru cultură și talent pedagogic în toate satele din jur! La vremea aceea, nu înțelegeam cât de important este să ai un profesor adevărat. 

Amintindu-mi-l, îl asociez, involuntar, cu caietele mele de notițe,niște maculatoare foșnitoare, cu foaie gălbuie, aspră. De fapt, caietul de teme și cel de clasă erau la fel de ordonate; titlul era marcat printr-o subliniere specială, pe care am transmis-o, mai târziu, și eu elevilor mei.
Domnul profesor acorda mare atenție memorării textelor frumoase și importante, scrise fie în versuri, fie în proză. Știu și acum fragmente mari din "Scrisoarea III","Amintiri din copilărie","Toma Alimoș","Ardealul", Sobieski și românii”.
Nu știam pe atunci că voi deveni profesoară de limba romană-poate că simțeam, cumva, în marea mea admirație pentru profesor. 

Absolvent de Litere și Filozofie- asta aveam să aflu ceva  mai târziu- domnul  Fulga refuzase o catedră universitară, în București. 

Venise în satul copilăriei sale, să ne învețe carte pe noi, copiii din cele trei sate ale comunei.

  Înalt, îmbrăcat totdeauna impecabil, deși venea la școală , adesea, cu o motoretă vișinie "Simpson", impunea respect asociat  cu un fel de  teamă tuturor:copii, părinți,colegi.

Am păstrat mulți ani caietul de teze din clasa a V-a. Când, nu știu din ce cauză, nu l-am mai găsit, am suferit cumplit .

În primul trimestru, subiectul tezei cuprindea povestirea  unui fragment din " Amintiri din copilărie", de Ion Creangă, și diverse exerciții de morfologie, sintaxă, vocabular.
Erau subliniate cu creion roșu două sintagme, cu o greșeală de scriere, care nu s-a mai repetat vreodată ;am scris "începe ai", în loc de "începe a-i".
La sfarsitul tezei, domnul profesor a adăugat:

" Deși lucrarea nu este lipsită de unele greșeli de exprimare și de scriere, este foarte bună. Ea anunță pe viitorul intelectual. Dacă vei munci mult și fără întreruperi, vei cuceri cetatea științei".
N-am schimbat niciun cuvânt din vorbele dumnealui, pentru că n-am uitat nimic din ce era scris pe întâia mea teză.
N-am cucerit cetatea științei, dar mi-am făcut meseria cu pasiune și cu dragoste.

Am absolvit secția„ real„( obligată fiind) a unui liceu teoretic foarte exigent.

Nu am fost admisă la Facultatea de Filologie, Universitatea București, în primul an, așa  că, primind o catedră de suplinit chiar în școala în care învățasem, am ajuns colegă de cancelarie cu profesorul meu. 

 Din primul salariu, mi-am cumpărat  niște botine gri, foarte elegante. 

 Eram tare mândră!

  Domnu Fulga  și-a ridicat o sprânceană:

- De mâine, să le pui  la păstrare, pentru când vei fi studentă!

Au trecut anii.
Vremea fuge ca nebuna...

Eleva de odinioară și-a împlinit  visul:profesoară de limba română.

Aproape patruzeci de ani de muncă cu elevii.

 Sunt mulți, sunt puțini, deja țin de trecut.

Necruțător este timpul!

Domnul Fulga își odihnește pasiunea sub o cruce albă, nu foarte departe de școala unde am învățat.

În adâncul sufletului meu- sunt convinsă că și în sufletele altora- numele lui  se asociază cu o străfulgerare  luminoasă, duioasă, caldă.