Anotimpurile nu se rotesc de dragul nimănui,
mișcările lor sunt obiective ,se pierd spre a renaște,
doar noi tânjim către noi înșine,
chemați de ceva nedeslușit.
Dacă
toamna este,
cumva,
partea nevăzută a fiecăruia și a tuturor,
în așteptarea albului de iarnă,
Primăvara
ar fi dorita fără de sfârșit poveste,
chiar și când cerul ei se mai întunecă....
Undeva, intuim
vara cu mult roșu în obraji,
cu neobosite cărări.
Anotimpurile-
oglinzi tremurătoare în rotirea vremurilor,
revenind,
mereu,
la copilul din suflet...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.