Cineva zice ( aș putea să-i scriu numele, pentru că am cartea lângă mine, dar mi se pare că nu asta contează) că îmbătrânești dacă ești iritabil, arțăgos, bosumflat, certăreț.
Așa că privește în față, recomandă acest domn, poți să faci lucrurile pe care ți-ai dorit să le faci pe vremea când erai ocupat să-ți câștigi existența.
Altfel, Socrate a învățat să cânte la instrumente muzicale la 80 de ani, la 85 de ani, Isac Newton muncea pe rupte, Marcus Cato a învățat greaca la 80 de ani.
În ce mă privește, recunosc că am fost tristă niște luni bune, când mai-marii învățământului m-au trimis în cea mai lungă recreație. Știam atâtea, aveam multe de creat la școală, că mi s-a părut o mare nedreptate încetarea activității la 60 de ani.
Am plâns, am suferit....
Treptat, am învățat să mă redescopăr.
Cred că ești pe cât de bătrân te crezi și te simți.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.