A vedea ascultând cu sufletul

   povești pentru prieteni         

 Mers în căruță. O singură dată cu motocicleta. Adevărată Odisee! Surorile bunicului, Rada și Maria, se măritaseră în Corbii Ciungi. Talițu și măicuța  mă luau cu ei la nunți, botezuri, cumetrii, neamul era mare... Plecam în zori, să nu ne prindă
soarele. Din culcușul meu, pregătit grijuliu de bunica, ascultam uimită zvonuri, copite de cai, cocoși rătăciți, greieri și păsări, frunze în șoapte de vânt. Licăreau plăpând pe cer ultimele stele. Drumul tăia câteva câmpuri lungi, se arcuia pe sub poale de pădure. Nu îndrăzneam să le spun bunicilor că aș vrea să culeg frăguțe și mure, amânam de fiecare dată.

Dacă vii dinspre București, fă un mic ocol în stânga, printre șirurile de plopi răzleți, iviți între pâlcuri de albăstrele, și lasă autostrada să-și ducă spre nord fuga ei disperată. Casele  se țin una de alta. Sat bogat, liniștit, primăria, școala, biserica, farmacia, o simigerie, poliția, toate  și-au dat mâna. De când mă știu. Parfum de liliac primăvara târziu,  bujori, trandafiri și crizanteme în tot anul. Din belșug, în toate grădinițele din fața caselor ! Iarna e mai greu, cade multă zăpadă. Lași satul cu treburile lui, de dimineața până în  toiul nopții,  și cobori. Pe malul lacului era târgul de vineri...  Pământ bătătorit  de ani și de pași. Parcă a fost ieri... o lume în  mers rotitor: cojocari, croitori, cizmari, pricepuți vânzători chemându-și clienții, străini  și localnici, tineri și vârstnici, fețe și  brațe, voci potolite în murmur neclar. Astăzi locul și-a uitat  vânzoleala. Treci câmpul, drumul este bun, primarul a turnat asfalt, altfel își rupea frumusețe de mașină, este și băiat bun, zice fosta mea colegă de școală.
Stai doar o clipă, trebuie să simți tihna amiezii privind lumea de sus. Podul, gigantică mână între sate! Noaptea, doamne!, să-l vezi noaptea, sub puzderia de stele!, dedesubt benzile autostrăzii șerpuind printre câmpuri, în spate pădurea, în față, doar ghicit printre arbori în verde, satul.

 Ungureni! Tata zicea că primii localnici veniseră din Ardeal cu cine știe ce treburi. Unguri li s-a zis. S-au așezat aici, s-au însurat și neamul  lor a tot crescut. Când mergeam eu  la școală, satul avea alt nume. În celălalt capăt,  era o moară străjuită de mulți peri, venea lumea din satele învecinate, îi ascultam vrăjită pufăitul cadențat fie vară, fie iarnă. Fundu Părului. După o vreme, satul a primit numele unui Domn care va fi trecut Argeșul cu pandurii lui: Tudor Vladimirescu. Tata nu mai este de mult, în sat sunt  peste o sută  de văduve, da este un sat văduvit, cine să-mi mai povestească de unde au venit atâtea nume, femeile nu-și bat capul cu treburi de astea. Eu, mereu în grabă, ca și cum mi-aș fi rătăcit calea. Lumea pleacă, vine, bătrânii au luat cu ei poveștile, tinerii au alte treburi. Risipite între Neajlov și Argeș, satele  își duc  zilele și nopțile, an după an, în marea, mereu neobosita curgere a vremii.

În joc de văpăi scurte, încălzind cămăruța, noaptea părea fără sfârșit. Pentru mătușa,  nu era ceva nou. Doar că acum avea cu cine să-și împartă gândurile. Întâi, am jucat tabinet, pasiunea ei. Am lăsat-o să bată, îi place să-i spui că este cea mai tare! Cândva era... Am ajuns și la lucruri mai serioase. Eu întreb, ea își tot întoarce amintirile de pe o parte pe alta. Și eu, și ea știam câte ceva.

Eu, de la tata, ea, din auzite.
I-am promis că n-o să las poveștile să se risipească. Satele noastre sunt adunate. Le separă cele două râuri. Nu este de mirare că sunt foarte vechi. Oamenii au fost atrași de luncile prielnice.L-am văzut într-o vară, eram copil. I se spune Vadu' Stanchii. Sărăcuț sat, case risipite, micuțe. Curți strâmte. Cum a putut fiecare. Drum de țară. Praf și pietre. Se zice că demult, un mare domn, tata zicea că ar fi vorba de Vlad Țepeș, ar fi trecut într-o noapte smolită și ploioasă, pe la hanul aruncat pe spinarea unui dâmb. Crâșmărița - frumoasă foc! Ca toate crâșmărițele! Pentru că vinul era dulce și mersul Stanchii amețitor, domnul a mai trecut și-n alte nopți. I-a cerut femeii să-l aștepte. Credincioasă. Seară de seară.
Cu lampa aprinsă. Într-o noapte de toamnă lipicioasă, întunecată de nu se mai vedea nici coșul hanului, s-a auzit tropot de cal strunit. Nemâncat și obosit, Domnul a bătut în geam. Căuta odihnă în braţele gazdei. Femeia își uitase promisiunea. Hanul era plin de drumeți. Și-au plătit scump plăcerea de a bea vin la Vadu’ Stanchii. Le-au fost tăiate brațele. De la coate. Și aruncate corbilor. În toate părțile. 

De atunci, două sate vecine se numesc Corbii Ciungi. Și Corbii Mari...