”Până la capătul pământului”, de David Grossman

„Ce am făcut?

L-am dus pe Ofer la război.

Eu însămi l-am condus la  război.

Și dacă se va întâmpla ceva?

Dacă asta a fost ultima dată când l-am atins?

Cum, la sfârșit, când l-am sărutat, i-am  atins obrazul în locul acela delicat în care nu-i crește barba...

Eu l-am dus acolo, nu l-am oprit, nici măcar nu am încercat..”/ pagina 138.

 „Până la capătul pământului„ este o carte care doare;  ea însăși pare o  profundă rană de suflet.

Istorie, iubire, război, prietenie, căsătorie,  maternitate, divorț, afecțiune, seducție, revoltă, apăsare, abandon, putere interioară, vindecare,cunoaștere- toate pătrund în viețile nu doar a  trei  israeliți, doi bărbați și o femeie(un fel de triunghi amoros, s-ar spune  simplu, pentru că ei o iubesc, și ea îi iubește), ca eroi principali ai romanului, ci și  prin viețile și conștiințele a doi copii- soldați mai apoi- ei înșiși , ca rezultat aI unei iubiri  imposibile, ai putea zice.

O sferă-  războiul-în interiorul ei, se  consumă viața cu  posibile și imposibile trăiri.

Am cumpărat cartea absolut la întâmplare; deși numără 740 de pagini, scris mărunt de tot; am pornit lectura încet, încet. 

M-a captivat de la început, de aceea,  am prelungit starea de implicare într-o lume pe care o știam, întrucâtva, de la televizor, din diverse lecturi.

 Se adăugase  și o experiență  specială, pe care am trăit-o într-o excursie în Israel,  în 2018,când am trecut pe  lângă grupuri de tineri care  făceau exerciții de luptă,iar seara, din hotelul în care locuiam ,  auzeam împușcături  nu prea departe.

Citind, m-am afundat cum  spune autorul, în„legământul amar  al cunoașterii„unei lumi  sfâșiate de acest cumplit flagel, războiul.

Personajul principal al romanului  este Ora, un fel de alter ego feminin, o ipostază modernă a Annei Karenina,  aș putea zice, un fir luminos și întortocheat, de o frumusețe interioară deosebită. Parcă nimic din ce face ea  nu  se anticipează, nu pare simplu.

Ea și cei doi  prieteni, Ilan și Avram, foști colegi de clasă, se  cunosc în spitalul în care au ajuns răniți  de exploziile care sfârtecaseră  orașul.

Trec anii, fiecare are drumul său, ea urmează  Sociologia, ei  sunt tot mai apropiați, războiul tot mai crâncen, iubirea și prietenia nu cunosc granițe   , nici opreliști,  chiar dacă  nimic nu ar anunța  că va fi bine.

  Două nume de   tineri , tragere la sorți, Ora  îl alege pe Ilan, devine mamă , cunoaște abandonul la care o supune bărbatul iubit, tatăl copilului ei.

Nu voi  vorbi despre  dramele și zbuciumul acestor  vieți, pe care războiul,mașinăria care distruge nu doar orașe și sate, ci mutilează suflete, destine, pisează speranțe.Toate acestea  sunt firele  care  o țin în viață pe femeia războinică  fără armă. Prin ea,  autorul leagă un trecut răscolitor și un prezent amenințător, cu fiecare pagină, dezvoltând  cunoașterea umană, ”cea mai rea dintre lumile posibile”.

Poate  că întrebi ce poate fi captivant într-o carte  despre război, ce se poate povesti în câteva sute de pagini?

Totul este captivant.

 După  divorț, când  Ilan și Adam, care își terminase stagiul militar,pleacă să cunoască lumea, Ora, cu rucsacul în spate,  fuge în nordul țării, nu singură, îl ia cu sine, dintr-o existență mizeră, pe bărbatul trecut printr-un prizonierat infernal, recuperat cu ajutorul prietenilor, Ora și Ilan,  tatăl lui Ofer, fiu plecat de  bunăvoie într-o acțiune periculoasă.

 Ora și Avram,  un cuplu paradoxal, urcă și coboară ca-ntr-un carusel, se opresc în locuri total necunoscute, nu au telefon, nu ascultă radio, bărbatul  trecut printr-un prizonierat  îngrozitor neștiind  multă vremede ce  trebuie să o însoțească pe  mama  fiului său, pe care nu l-a văzut niciodată.

Excursie fără țintă.

Poate instinctul că  povestindu-i lui Avram, pe  bucățele, viața ei și a fiului lor,bărbatul ar putea să o  ocrotească, în Golgota ei  fizică și sufletească.

Iar ei, alături, l-ar putea feri  pe tânăr de  moarte.

 În fraze lungi(  am vrut   la un moment dat să număr propozițiile- peste douăzeci), concepute perfect, traiectoriile celor doi sunt o istorie în mers. Trecut, prezent, amintiri vii dureroase, altele duioase, despre  copiii ce deschid ochii într-o lume  răscolită de război.

 Ora  a intrat în acest carusel, pentru că nu suportă să-și aștepte  acasă fiul-soldat, plecat în misiune..

David Grossman, cunoscut  și pentru  comentariile lui  documentate despre războiul  dintre Israel și Palestina, începe această carte sperând că-l  va proteja pe fiul său cel mic de oroare.

Realitatea  va fi alta.

  Ora, personajul feminin, se dăruiește pe sine, realitatea este mult mai dură decât simțirea.

Trebuie să citești cartea! 

 ( o găsești și pe internet)

Te  va  căli, te  va  îmbogăți în cunoașterea lumii de astăzi.

” Cât de subțire este scoarța pământului.”