o fi bine să fii melc?

De cum s-a oprit  furtuna, a ieșit la o  plimbare pe alee.

Cât s-a  bucurat  nepoțica mea, văzându-l cum se strecoară moșnegește  dintre ierburi și crenguțe!

Chiar că este fericit!

 Întâi de toate, nu are grija zilei de mâine. Deschide ușița  casei si  gata! prânzul.

Ce poftește!

Casa ?

De cum se naște.

 Pe măsură, fără proiecte,  spaime sau griji. Nici prea mică, nici prea mare. 

Cât să-ncapă.

În spinare!

Nu i-o fi nici lui ușor s-o poarte peste tot...

Dar așa, este în siguranță.

 Nu  vrea sa fie deranjat, trage zăvorul. Și trage un pui de somn.

 Nu vrea zgomot, se închide pe dinăuntru.

Îl deranjează căldura?

Trage storurile

Lumea? Cu ale ei.

 Drumul lui?

 Un poem în dâre albe!

”Vezi, atunci mi-a dat prin gând

Că tot stând şi alergând
Jos în vraful de foi ude
Prin lăstari şi vrejuri crude
S-ar putea să dau de el,
Melcul prost, încetinel...
Din ungher adânc, un gând
Îmi şoptea că melcul blând
Sub mormânt de foi, pe-aproape
Cheamă omul să-l dezgroape...” 
Ion Barbu

Ghemotoc  rătăcit.
Nu cred  să fi aflat  că  un copil cu suflet    i-ar  cânta să se arate cu  coarne  cu tot.
Preocupat de ale lui , își  duce  în spate casa cât o gogoașă spongioasă.
 Cu spatele în ușă.
.Aș  fi vrut    să-i  rostesc  un poem.
Despre cât de blând se răsfață  florile   din dreapta lui, în freamăt zglobiu de buchețele  parfumate, risipite  între  frunze  lucioase.
 În dans deslușit  de  guguștiuci neobosiți, pe crengi împletite.
Despre  trecătorii  mereu grăbiți.
Sau aș  putea să-l întreb. cum e  să   fii melc?

L-am descoperit de dimineață tocmai când traversa aleea..
Chiar că este fericit!
 Întâi de toate , nu are grija zilei de mâine. Deschide ușița  casei si  prânzul. este  gata.
Ce poftește!
Casa ?
O  are de cum se naște.
 Pe măsură, fără proiecte, spaime sau griji.
 Nici prea mică, nici prea mare. Cât să-ncapă.
În spinare!
Nu i-o fi nici lui ușor s-o poarte peste tot.
Dar cu ea mereu în spate este in siguranță.
 Nu  vrea musafiri, trage zăvorul.
 Nu vrea zgomot, se inchide pe dinăuntru.
Il deranjează căldura?Trage storurile
Lumea?
Cu ale ei..

Melcul și-a scris propriul poem.
În transparente dâre albe.//

în așteptarea cocorilor

Amețită de frigul dimineții, vremea și-a pus hainele la uscat.
Printre șiraguri de conuri.

În grija guguștiucului. Așa-i trebuie, dacă s-a trezit cu noaptea-n cap.
Un cățel, vesel că poate scoate și el ochii în lume, de când și-a înnoit blana, latră după vrăbiuțe. Nu prea are succes. Rușinat, își ia coada intre picioare... astea au alte treburi, mult mai importante.
  Plictisit de atâta apăsare, un melc a deschis încetișor ușa colibei, explorează temător asfaltul.
Sa fie lecția lui de înviorare?
 Mesteacănul își agită crenguțele.  În stoluri de vorbe nerostite.
  Culorile contaminează grațios  sunetele. 

Totul se  contopește în tot, primăvara  nu este prea departe.

O simți?

șeful are

  întotdeauna dreptate.//
Munca rămâne , de obicei, pentru cei care nu și-au atins  nivelul de incompetență- Legile lui Murphy//
Eu îl știam așa:

Melc, melc, Cotobelc,

Ghem  vărgat

Și ferecat,

Lasă noaptea din găoace,

Melc nătâng și fă-te-ncoace,

Nu e bine să te-ascunzi

Subt păreții grei și scunzi;

………..

Iarna coarnele se frâng,

Melc nătâng,

Melc nătâng„..

Ion Barbu, După melci..

Așa mi-l închipuiam- ascuns iarna, acoperit cu frunze și buruieni, în căsuța lui  de var..

 Cineva l-a întâlnit într-o stepă.

Melcul își târa agale casa în spinare..

Se întâlnește cu girafa.

-Sărut gâtul tău frumos, doamnă!

-Să trăiești, Șefu!

Melcul își continuă drumul. Apare de undeva un sconcs.

-Te salut cu mult respect, domnule sconcs!

-Să trăiești, Șefu!

Și melcul pleacă mai departe.

De printre nori, se arată vulturul,  face câteva salturi mărețe.

-Te salut cu tot respectul , domnule vultur!

-Să trăiești , Șefu! zice vulturul, luându-și zborul.

Mai întâi apare trompa, apoi se vede trupul greoi al elefantului. De sub căsuța lui de var, melcul   își mișcă un corn:

-Salutare, mărite domn!

-Să trăiești, Șefu! vine imediat răspunsul.

Melcul lasă dâre de mirare prin iarba uscată, când, lângă el, se oprește leul. Speriat, melcul  i se adresează:

 -Să trăiești, mărite rege!

-Să trăiești, Șefu!  răspunde politicos regele tuturor animalelor.

Melcul  scoate toate cele patru cornițe în semn de mulțumire. Își ia  inima lui de melc în dinții lui  de melc și  îl întreabă pe rege de ce  toată  dobitocia  i se adresează tocmai lui cu Să trăiești, Șefu!! 

   Cum , chiar nu știi de ce,  te lămuresc eu:

       te miști încet

  nu faci nimic toată ziulica

 nu ai coloană vertebrală..

    ești Șef!!//( după o parabolă primită pe mail)

Așa o fi?

(cadou de la vala)