„Odată ajuns la simplitate...

ești  foarte aproape de adevăratul înțeles al  lucrurilor” Constantin Brâncuși

De unde știi care este diferența dintre împlinirea unei mari dorințe și un vis?

 Cum afli?

Împlinindu-ți dorința! de bună seamă.

Ratasem, deja,  trei ocazii de a fi văzut ansamblul sculptural de la Târgu-Jiu, a cărui construcție, aflu că   a început în 1939,  din inițiativa Aretiei Tătărăscu, președinta  Ligii Naționale a  femeii gorjene.
Toată stima pentru această doamnă!

O invitație sosită pe neașteptate- ce bine este să  faci bine, nici nu știi când  ți se  răspunde cu  și mai bine-  a transformat dorința mea în realitate.

 De cum intri în Târgu-Jiu, venind dinspre Vâlcea, zărești trupul  puternic și zvelt al  „Columnei  fără sfârșit„, cum o numea părintele ei, înălțându-se  către cerul pozitiv de albastru, clar și limpede, în splendoarea toamnei.

Am mers, mai întâi, pe aceeași axă vest/est la „Poarta sărutului„-un fel de trecere spre o altă viață,  fascinantă construcție, de pe ai cărei stâlpi te privesc, parcă   dincolo de timp,   ochii, cătând către sine.
” Nu vedeți acești ochi? Profilurile  celor  doi ochi? Aceste emisfere reprezintă dragostea. Ce rămâne  în amintirea  celorlalți  după moarte? Amintirea ochilor,  a privirilor cu care ne-am arătat  dragostea  pentru oameni și pentru lume”. Constantin Brâncuși.

În pacea tainică a locului, m-am așezat la ” Masa tăcerii” , gândindu-mă  la  vorbele Artistului:”Ținuta și  modul meu  de  viață au fost influențate de țara  mea de origine, respectiv  de simplitate, bunul simț și dragostea de natură„.

Arbori înalți, bogați, străjuiesc „Aleea scaunelor„, pe care mi-am purtat, timidă, pașii. Stăpânea un fel special de nerostită disciplină, simțită de nu știu unde, simbol al  ordinii și al  împrejurărilor, ca și cum  spiritul lui, de dincolo de timp, te trimite spre meditație:

”Nu mai sunt al lumii acesteia, sunt departe de mine însumi, desprins  de propriul  meu trup. Mă aflu printre lucrurile esențiale„.

”Calea eroilor„-drumul vieții..

Și am zărit apoi”Brândușiana- Dragostea oamenilor„, doi îndrăgostiți, alunecând unul către altul, în cea mai  divină înlănțuire. 

Real și fabulos într-o   miraculoasă împlinire!

Soarele își rostogolea discul  către apus, când am revenit la Coloană. Nicio adiere, niciun nor pe imensitatea albastră a cerului de toamnă. Doar prospețimea  verdelui crud și ea, Coloana fără sfârșit, nemuritoare și  mândră,  spintecând văzduhul, ”axis mundi„, legământ între  Cer și Pământ.
”Coloanele mele..am făcut mai multe, doar una  a reușit  să urce  spre cer„.
Poate că localnicii se vor fi obișnuit  să vadă, în trecerile lor către casă, slujbă sau  promenadă, operele nemuritorului  Constantin Brâncuși.
Eu am trăit o mare sărbătoare!
Un șir de emoții, imposibil de așternut în cuvinte, la sfârșitul unei zile, în care am simțit frumusețea pătrunzându-mi în minte, prin fereastra sufletului.
 ” Brâncuși s-a născut  la Hobița și nu va muri niciodată”.
Geo Bogza// 
(poțí citi și aici-


http://incertitudini2008.blogspot.ro/2012/04/copacii.html