blânda tăcere a cărților

 povești pentru prieteni

”Civilizația este procesul de a reduce infinitul la finit.„

Oliver Wendell, scriitor, profesor, jurist american

O mângâie tandru pe fiecare braț teii,
dăruindu-i în fiecare sfârșit de primăvară cel mai suav parfum.

Verile îi sunt umbroase,toamnele o răsfață cu bucălate mănunchiuri de crizanteme, râzând fericite în grădinițele caselor cochete.

Este, așa cred eu, strada cea mai liniștită din oraș- se rupe discret de agitația urbei, luând calea către pădure.

Case vechi, în blândețea culorilor naturii, case noi, în arhitectură modernă, mici centre de reparații, magazine modeste, flori, bolți dese printre care se lăfăie în soare struguri ...

Strada primește liniștită mersul vârstelor.

Îmi place să-i simt pulsul.

Îmi place să-mi scald privirea în șerpuirea ei neobosită.

Deunăzi, în drumul meu către oraș, am zărit, răsfirate, deloc ostentativ, la poala unui arbust, câteva cărți vechi.

Cineva își făcuse,probabil, curat în bibliotecă.

Am citit titlurile și, cum nu aveam motive de grabă, m-am uitat la cele cinci/șase perechi de îndrăgostiți- 16/17 ani, care urcau către pădure.

Niciun gest..

După vreo câteva ore, în drum către casă, am zărit, nemișcate, la fel de tăcute, în poleiul de miere al amiezii, cărțile..