în noi s-au ascuns toate motivele

  o cicatrice pulsează pe tâmpla dreaptă..

O  felie  de viață, în două cărți de poezie, șase ani  de speranțe, întrebări, răbdări, pasiune, priviri înainte și înapoi, ochi larg deschiși către propriul suflet, mereu alertat de spectacolul lumii, ea însăși oglindă vie  Dintre toate oglinzile lumii/A trebuit s-o găsesc chiar pe aceea/ Care mă înfățișează  așa cum sunt/Închid ochii /Și atunci mă privesc  în oglinda sufletului meu/Și nu mă recunosc..//

Așa își începe confesiunea lirică,  poetul Cristian Lisandru, pe care am avut privilegiul să-l cunosc aici, în spațiul  fără uși , fără ferestre, al   blogosferei.

Îi citesc poemele de ceva timp- câteva sute de zile.

Mi-a făcut onoarea- ce plăcere neașteptată! ce mare bucurie!-  să-mi trimită, chiar de ziua mea,  ultimele lui două cărți Pledoarie pentru salvarea lacrimilor,  Atunci când vara se reiventa.//

 Într-o lume asaltată de vrajbe, drame, conflicte, neliniști, dimineți înșelătoare, seri în care suferințe  netratate se pansează  cu vorbe de clacă,  pentru că bani de medicamente nu sunt, iar medicii de familie și-au pus pe geam plăcuța închis pe durată nelimitată, în atelierul lui,  fără  granițe,  Poetul își picură gândurile- metafore în Țara speranțelor Pierdute,  unde  nu este nevoie de pașaport,  îți trebuie  doar  un vis frumos către Țara Speranțelor Împlinite.

Ai nevoie  de fiecare picătură de ploaie/Așa cum ai nevoie de fiecare picătură de dragoste/Pe care o cauți și doar îți imaginezi că o găsești.

Macrocosmosul explorat,  uneori analitic, alteori în fugă,  își curge nemilos clipa.

Un peisaj, deloc complicat, abecedar al trăirilor, întrebări nerostite, răspunsuri sperate, universul  său liric  este o invitație la purificare prin iubire   Să fim Adam, tu-Eva ideală,/Chemați  la Judecată de Apoi„, el ascultă poemele anotimpurilor, se bucură , plânge și râde„Iubirea unui clovn e-o păcăleală/Iubirea unui clovn e un eșec.

Timpul, în cursa lui imensă, descoperă tot ceea ce era ascuns și acoperă tot ceea ce era descoperit.
Poetul nu așteaptă minuni  lasă baltă așteptările- la ce bun /e mai bine să plonjezi/cu capul înainte prin cămări de trăiri/păsările au aripi/tu ai mâini  cu degete acoperite de fulgii bătăturilor.

 Și pentru că  toate se transformă, el,  naufragiatul,   aruncat de valurile vieții/ Într-o parte și-n cealaltă , se prăbușește la picioarele iubitei, trăind bucuria limanului atins în  coșmaruri vesele/cu termen de garanție nelimitat. Undeva, la capătul unui fir/tonul sfredelește timpanul, Unde ești, iubire? Și să știi , îmi spui/ Monotonia marilor iubiri face setea de drum fără sfârșit/Mult mai mare„.

Dacă va fi ca iubita să plângă vreodată  Am să -ți râd, iubito-n față, hohot lung , fără măsură/Și-am să te îmbrac de gală în nisip și spuma mării.

Vor fugi din calea unui tsunami interior, punând singurătatea paravan, vor fierbe vin, vor spune glume Doar noi, un vin și gândurile noastre/ Doar noi, etern inoculând iubire.

Într-o lume sfâșiată de conflicte și erori, îndrăgostiții vor trage cortina  Vom juca întreaga piesă  chiar și într-o sală goală,/Replicile le vom spune amețiți de-un reflector/Fără vreun sufleor în față, în emoție totală/Te voi săruta, iubito, și-ți voi spune că mi-e dor..

Și, pentru că nu se poate trăi fără iluzii, vor descânta  iubirea cu buze fierbinți, galopând printre palme deschise, cu orizontul zăbală, chiar dacă există păreri contrare/evident/devalorizând declarațiile de dragoste.

Uitând de tot și de toate, suporta-vor bucurii și interogatorii seci/

În afară de iubire, altceva nu mai contează!!

Poemele lui Cris ne învață să cunoaștem și să trăim frumosul în trăsăturile lui cele mai concrete, adevărate, chiar și atunci când, dojenindu-și pasiunile, altfel dragi oricui,  metafora trezește trăiri delicate, grație unui spirit profund,  pătrunzător, uneori melancolic, conturând   o lume  cu bucurii, tristeți și drame,  în care toți suntem actori și spectatori Te invit  pe-o scenă mare, hai să tragem și cortina,
Hai să împărțim bilete la povestea de amor,
Tu să dai autografe, eu să-mi fac publică vina
De-a iubi cu  frenezia veșnicului amator...

 Citindu-l, învățăm  să observăm viața în plină mișcare, s-o trăim în toată complexitatea ei, simțită sau presimțită doar , în propriile noastre suflete, o viață în care oamenii adoră muniția/nu contează calibrul/puin în fiecare glonte/praf de gânduri.
În acest uriaș joc  în care nu semnăm petiții/nici asigurări de viață/dar predăm urletul /din lup în lup/ca pe o ștafetă,
Poetul  a descoperit rețeta magică -

Iubiți-vă  mult, ideal, permanent,

Trăiți  dăruind, zi de zi, fericire,

Priviți drept în inimi și puneți accent

Pe viață, pe suflet, pe dor și iubire.//

Fericirea se ascunde

Prin buzunarele sufletului

Atât de aproape

Atât de aproape

Jocul continuă..
Mulțumesc frumos, Cris! 
p.s. să culegem, fie chiar pentru o clipă, muzica din poezii!