nemteste!!

După o vacanță de  primăvăratică iarnă, Filarmonica  și-a început  stagiunea de-a dreptul spectaculos  ~ Jazz in Classic~, concert, în a cărui componență s-au întâlnit A. Parfenov, un  excepțional pianist german, de origine rusă, solist al teatrului din Krefeld Moenchgladbacg, Iuliana Munch,  violonistă a Neue Philamonie Westfalen,  , născută la Târgoviște, un balerin mexican , Martinez Arturo Jorge, specializat la Hamburg și, cum era de așteptat,  orchestra piteșteană extinsă, condusă de  maestrul Tiberiu Oprea.

Ceea ce a conferit serii o notă aparte  a fost  interpretarea în prima audiție de către compozitorul  A. Parfenov a pieselor  proprii.
Cele cinci bucăți muzicale  mi s-au părut dificile pentru gustul și priceperea mea ( aveam sa aflu ca și vecinii mei-muzicieni de meserie-au simțit  la fel)-Răspunsul lui Beethoven pentru pian solo, Mărire și decădere pentru vioară și pian- ceva mai special, un fel de revoltă împotriva unui meseriaș nepriceput, prilej cu care atenția publicului s-a concentrat către giumbușlucurile  balerinului mexican și mai puțin   către pian și vioară..
A urmat  un Omagiu lui Serghei Prokofiev pentru vioară și pian, apoi o splendidă seara într-un sat spaniol-Uvertura Zarzuella pentru orchestră.
 Partea I s-a încheiat cu un moment deosebit, pe cât de tragic, pe atât de candid-Suita  din baletul Verlorene Kinder pentru orchestră.

Compozitorul-pianist a dedicat lucrarea dispariției  unui grup de copii olimpici, rusi, care , aflați într-un avion cu o destinație de  răsplătitoare vacanță exotică , au dispărut într-un groaznic  accident, petrecut  la înălțimea de unsprezece mii de metri, deasupra lumii. Sublim, înălțător, tulburător, profund omagiu adus elitelor țării sale !

Ce pot să spun, cu toată încantarea, este ca în partea a doua a concertului, când s-au interpretat-Un american la Paris  și Rapsodia albastra, de George Gershwin,  pianistul  a făcut sa amuțească sala de încântare.

Vreme de aproape un ceas, degetele lui vrăjite au alergat pe clape,  în cea mai frumoasă adunare de sunete, rostogolite, fără partituri,  în suave armonii,  în care  se țineau de mână  fascinante și pline de  culoare sonorități. 
 Cred că au fost și superbe improvizații, dirijorul și orchestra lui erau în  totala și sinceră  admirație, sala își ținea răsuflarea...brusc, ropote de aplauze au izbucnit  neoprite!
Am primit și un dar Variaţiunile Goldberg ale lui J.S. Bach!
 Da! în vremuri incerte ca acestea , pe care le trăim, adevărata  muzică nu cunoaște granițe, sau le topește, îi adună pe oameni laolaltă , făcând ca viața să fie frumoasă!