alteori.....

vacanţă, de Mircea Ivănescu
dimineaţa, ea se scula foarte devreme,
să vadă cum răsare soarele. eu dormeam – și prin somn
o auzeam ridicându-se din pat, fumând, sau citind,
și întorcea atât de repede paginile încât eram sigur
că dormeam în fiecare dintre ele.
la început, îmi cerea să merg cu ea. pe urmă a renunţat.
se ducea singură, undeva în pădure – cu vreo carte,
sau doar aşa, singură, cu ochii închişi, stând
în soarele timpuriu. eu dormeam. mă duceam mai târziu
să o caut. câteodată îmi surâdea văzându-mă.
alteori rămânea serioasă.

poemul de vineri...

  motto:Cuvântul rostit trebuie  să fie asemenea rubinului, mic, de mare preț.Cât timp nu ai vorbit, cuvântul a stat sub puterea ta, de îndată ce l-ai rostit, el te ține  sub puterea lui.
Abu Shakur Balkhi,  înțelept persan

vorbe, vorbe, vorbe...,

 de Mircea Ivănescu

trebuie alese vorbele cu grijă,

vorbele lasă urme – îţi aminteşti

mai târziu de ele – aşa cum şi paşii rămân în zăpadă,

trebuie alese vorbele (însă e uneori atât de uşor

să ştii să aşezi vorbele unele lângă altele

să însemne ceva – ceva ce nu se mai aşază

deloc exact peste ce ştii tu cu adevărat

că e în tine – că simţi.

oricine poate să facă vorbe unele după altele –

oricine poate să vorbească – nu asta

e principalul – ar trebui poate alese

tocmai cuvintele care să nu spună prea mult.)

şi pe urmă, fiecare din vorbele acestea

ca nişte urme în zăpadă...

„când în schimbul unui vis...„

ca să simți că  ești fericit este nevoie să  să știi că ești fericit. Fernando Pessoa, Cartea neliniștirii

Tu, noi, lumea toată, pestriță mulțime,  culegem vorbe, le spunem, le scriem, pentru o vreme  ne confundăm unii cu alții, vibrăm  în aceeași cadență , brusc  ne trezim din visare, redevenim noi înșine, cum adică? insignifiante insulițe plutitoare pe  mereu schimbătorul ocean.
Ne definim.
Cât din ce simțim dăruim?
Cât  din ce dăruim  se primește?//
Mai mult poticnindu-se, cu bune și rele, în doze înghițite la întâmplare, anul își cerne lungile-i nopți, clipicioase  diminețile, se fugăresc certărețe zilele, schițe și forme, aburite oglinzi , vândute la preț negociabil.
Ce ai zice de o poezie adevărată?
 vorbe, vorbe, vorbe, de Mircea Ivănescu
trebuie alese  vorbele cu grijă,
vorbele lasă  urme -îți amintești
mai târziu de ele- așa cum pașii rămân în zăpadă,
 trebuie alese vorbele (însă e uneori atât de ușor
să știi să așezi  vorbele unele lângă altele
să însemne  ceva- ceva  ce nu se mai așază
deloc exact peste ce știi tu cu adevărat
ce e în tine- că simți.
oricine poate  să facă vorbe unele după altele-
oricine poate să  vorbească-nu asta
e principalul-ar trebui poate alese
tocmai cuvintele  care să nu spună prea mult).
și pe urmă, fiecare din vorbele acestea
ca niște urme în zăpadă...„

Când ai scris prima poezie ?( de dragoste)
p.s. ascultă muzica, te rog!