Tu, noi, lumea toată, pestriță mulțime, culegem vorbe, le spunem, le scriem, pentru o vreme ne confundăm unii cu alții, vibrăm în aceeași cadență , brusc ne trezim din visare, redevenim noi înșine, cum adică? insignifiante insulițe plutitoare pe mereu schimbătorul ocean.
Ne definim.
Cât din ce simțim dăruim?
Cât din ce dăruim se primește?//
Mai mult poticnindu-se, cu bune și rele, în doze înghițite la întâmplare, anul își cerne lungile-i nopți, clipicioase diminețile, se fugăresc certărețe zilele, schițe și forme, aburite oglinzi , vândute la preț negociabil.
Ce ai zice de o poezie adevărată?
vorbe, vorbe, vorbe, de Mircea Ivănescu
trebuie alese vorbele cu grijă,
vorbele lasă urme -îți amintești
mai târziu de ele- așa cum pașii rămân în zăpadă,
trebuie alese vorbele (însă e uneori atât de ușor
să știi să așezi vorbele unele lângă altele
să însemne ceva- ceva ce nu se mai așază
deloc exact peste ce știi tu cu adevărat
ce e în tine- că simți.
oricine poate să facă vorbe unele după altele-
oricine poate să vorbească-nu asta
e principalul-ar trebui poate alese
tocmai cuvintele care să nu spună prea mult).
și pe urmă, fiecare din vorbele acestea
ca niște urme în zăpadă...„
Când ai scris prima poezie ?( de dragoste)
p.s. ascultă muzica, te rog!
Pe la 14 ani... Dar nu mai am caietele de atunci. Le-am rătăcit pe la vreo mutare de la o adresă la alta. Nici-o pagubă. :)
RăspundețiȘtergereMă întristezi. cum să nu-țí pese?
Ștergerep.s. cred că te prefaci..
Sigur că mă prefac. Ce cîştig dacă plîng?
ȘtergereCineva mi-a distrus două caiete mult prea dragi sufletului meu. Oftez , plâng, ori de câte ori revăd cu ochii sufletului bucăți rupte..
ȘtergereImi amintesc de incercarile de poezie de pe vremea cand examenul de capacitate batea la usa..Ah,ce frumos stateam in leagan si incercam sa leg cateva fraze pentru a putea auzi un "Bravoooo!"...Acum ascult Ghorghe Dinica si ma gandesc la momentele frumoase.Dupa care revin la lectura mea usor greoaie"Craii de curtea veche-Mateiu Caragiale"Va pup si va imbratisez cu drag.
RăspundețiȘtergereDomnișorică dragă, tu scriai poezioare, mai mult de nevoie, aveai temă- elemente de prozodie, așa că trebuia să-ți cam bați mintea..poezia de dragoste se scrie cu sufletul..(vorbe, așa-i?)
ȘtergereCă tot citești „Craii- „este una dintre cele mai frumoase cărți din câte am citit. Din nou, fără să vrei, poate, ai ajuns la o temă interesantă: identitatea.
Fiul marelui Caragiale și-a construit identitatea prin opoziție, chiar dacă la debut se cunoștea că este fiul tatălui..și ca o curiozitate- s-a căsătorit cu o femeie, Marica Sion, mai mare decât el cu 25 de ani.
Așa a ajuns boier.
Dar și mare scriitor!
Gheorghe Dinică- uimitor „măturător de praf de stele„!
Ai grijă!
Ha ha!Parca va aud razand.Nu stiu daca exista lucruri pe care dumneavoastra sa nu le stiti sau pe care sa nu le intuiti perfect.Va iubesc!Intamplator am pus mana pe cartea aceasta.E de vina un avocat-cu procese...
ȘtergereNici chiar așa. Nu râd, de ce aș râde?
Ștergerep.s. se zice că nimic nu este întâmplător!
De povestioara mea,din spatele cartii.Nu ma insir aici..M-am regasit in cateva ipostaze.
RăspundețiȘtergereSi aveti dreptate..Nimic nu-i intamplator!
Toțí, și fiecare în parte, avem câte o curte interioară.
ȘtergerePoți coborî în mijlocul ei oricând.
Sau poți privi printre gratii.
p.s. unii pândesc clipa și depozitează acolo gunoaie..
Ca tare frumos scrieti!
RăspundețiȘtergereVa imbratisez!
Nu pot comenta la tine, ai o interdicție cu două cuvinte.
Ștergerep.s. te certam pentru niște virgulițe pierdute pe ici/pe colo..
avocat cu sau fără procese?
Eh, ca iar ma plimbati prin cotloane pe care le-am inchis de ceva timp. :) Din pacate nu mai stiu exact cand am scris prima poezie de dragoste si nici cui ii era adresata. Aveam un caiet, aveam jurnale, in timp au ramas doar jurnalele, poeziile s-au cernut, s-au maturizat o data cu mine, s-au debarasat de reguli si undeva prin calculator sigur mai am cateva. Ce vremuri!
RăspundețiȘtergereCrenguța,
ȘtergereEra o romanță, plină de candoare- Că nu e om să nu fi scris o poezie..am căutat-o, n-o găsesc.
Într-unul dintre caietele mele pierdute, aveam multe texte deosebit de frumoase.Și această romanță.
Asta este viața, pierdem, irosim, căutăm, mergem mai departe.
Seară bună!
eu cred ca pe la 12 ani aveam doua caiete pline. dar nu era poezie. era o proza covarsitoare despre o fata bolnava incurabil si toate aventurile ei. si cum a incheiat relatia pentru ca sa il elibereze.
RăspundețiȘtergerepoezia a inceput mai tarziu...cred ca pentru poezie e nevoie de putina maturitate. sau nu.
Te citesc , Angela, îmi plac poemele tale!
ȘtergereMaturitate, spui? în dragoste? nu cred că există? aș îndrăzni să cred că dragostea ne face pe toți niște inocenți, indiferent de ce scrie prin hârtii.
Servus Gina!
RăspundețiȘtergereIncitanta insiruirea de vorbe si zapezi din acest post. N-am scris niciodata poezie de/despre dragoste, nu stiu de ce, am preferat sa raman un pic la distanta?! - cine ar sti.
Numai bine.
Irina,
ȘtergereÎmi tot reproșam că n-am scris nicio poezie de dragoste, ei, niște încercări au fost, dar nu un poem adevărat.. cum se va fi întâmplând asta?
La 19 ani. Pana atunci eram convins ca nu pot gasi... rime!
RăspundețiȘtergere..rime albe și roșcate/rime blonde, colorate(hi! hi!, că bine o fi!)
Ștergerep.s. m-ați distrat, încerc să-mi imaginez apariția lor, a rimelor, dinspre parcul de la Drept, am ghicit?
Buna dimineata, doamna Gina!
RăspundețiȘtergereAm avut si eu cateva incercari, prin liceu, insa esuate. Nu a vazut nimeni, versurile mele. Mi-am dat seama ca nu am acest har si atunci ii las pe cei cu har, sa adune vorbele si sa le aseze in versuri. Eu doar ma bucur de ele.
Imi plac poeziile, insa nu le analizez niciodata. Le iau ca atare.
Imi place foarte mult poezia pe care ati ales-o. Clipul de asemenea.
O zi minunata va doresc, doamna Gina, cu mult drag! :)
Este firesc, Ștef! poezia se citește cu sufletul!
ȘtergereLa școală se decodifică pentru a i se înțelege un anume fel de „zidire”.
Tu trăiești poezia, asta se vede din alegerile tale!