”Un veac de singurătate„.
Ci și despre lume, așa cum este ea ” multiplă și oceanică„.
Astăzi, după ce o prietenă virtuală m-a chemat într-un joc de-a bulgăreala cu cărți dragi, m-am gândit la unul dintre cei mai fascinanți scriitori ai secolului al XX-lea.
Am citit patru dintre cărțile lui.
Nu știu de ce m-am oprit, trebuie să-mi fac timp pentru celorlalte.
Ne unesc trei ani frumoși. Într-un fel, am învățat să zburăm împreună. În aceeași grupă, 118.( sper să nu greșesc) Lidia și Marilena au fost colegele mele de facultate și de cămin..
Au zburat anii, fiecare dintre noi și-a urmat calea. Ne-am revăzut după mai bine de patruzeci de ani. De atunci, ne mai spunem una, alta, aici, în pătrățica asta albă.
Astăzi le provoc să se alăture acestei frumoase intenții de a reașeza cartea în locul ei unic.
Cartea care zidește umanitatea!
Gabriel García Márquez.
„Toamna patriarhului„. spune autorul, este cartea l-a salvat de la uitare .
”A fost romanul care m-a făcut cel mai fericit scriindu-l, căci este cel pe care am vrut dintotdeauna să-l scriu și, în același timp, cel în care mi-am împărtășit propriile experiențe și confesiuni....L-aș defini ca pe un poem despre singurătatea puterii.
Am scris Toamna patriarhului„ cum se scriu versurile...”
Dictatorul este ”unicul personaj mitologic zămislit de America Latină”.
Garcia Marques, o întrecere cu realitatea cuprinsă într-o istorie universală.
De la egal la egal!
El și o lume în care multe lucruri nici nu aveau nume când naratorul le-a descoperit.
