infinita bețíe a toamnei

Toamna cu dor,

de Romeo Morari

Miroase înc-a toamna dezmățată
aceste gânduri calde când îți scriu.
Nici tu nu vii, nici nu mă lași să viu...
te mai știu oare, cea adevărată?...

Rememorez, mă zbat între extreme,
Mă tem de vorbe, le rostesc precaut
Și-apoi pornesc din nou ca să te caut...
Da, te aștept iubito, nu te teme.

Miroase înc-a pajiști prin artere,
A fân cosit și-a-nvăluiri de ape...
Miroase-a clipa când erai aproape...
Cât te iubesc!
   Iar restul e tăcere...