domino

L-am văzut în câteva rânduri la televizor,  pe atunci era ministru., suplu, păr grizonat, costum Armani, ceasul, o avere!

Apoi, când compartimentul respectiv a dispărut, tot așa cum apăruse , i-am citit articolele din niște reviste de specialitate. Aceeași temă, întoarsă pe toate părțile, unghiuri de abordare diferite, la distanțe întâmplătoare. Poate voit întâmplătoare.

Este și a fost profesor, carieră universitară și înainte,  și după 89.

Cineva , care i-a stat o vreme în preajmă, zice că este milionar.

În euro.

Cum i-a făcut? Scriind.

Poți deveni  bogat scriind? Uite că se poate!

Depinde ce scrii.

El studiază  sărăcia. Mii de pagini  despre sărăcie. 

 Pare  de necrezut, dar se întâmplă chiar acum, aici, la noi.

Asta era ideea, m-a șocat paradoxul  situației- să ajungi om bogat,  povestind celorlalți cât de rău este să fii sărac.//

 Întâmplător, dar absolut întâmplător,  gândindu-mă la cât de ciudate pot fi unele lucruri, am găsit niște vorbe. Aparent, nu au nicio legătură, nici cu domnul profesor, nici cu  banii dumnealui . Și totuși, ceva, ceva  le-ar apropia-Dacă te-ai trezit  azi dimineață sănătos, ești mai norocos decât  milioane de persoane, care nu vor mai prinde săptămâna viitoare..//

Unde am auzit eu ceva asemănător? aa, da, așa zicea domnul Iliescu- sărac și curat. da, doar că nu toți săracii sunt curați.

Și asta este o altă problemă,  poate deveni chiar temă de cercetare științifică, nu?

După ce am citit rândurile astea, am ascultat Andre Rieu,scuze, pentru absența accentului,  da, unora  s-ar putea să nu le placă atât de mult, mie îmi place!

Uite așa, iar mi-am amintit  o întâmplare.

În cancelarie- eu și dumneaei, tânără, nu contează specialitatea, ba da, ar conta, uite o să-ți spun- religie. Pe aici, multe  absolvente de religie  predau limba română, nu te minuna, multe se întâmplă..
Zice  dumneaei către mine-sunt atâția copii în oraș fără niciun Dumnezeu, amărâți, abandonați, analfabeți.

Eu fac ochii mari, nu pentru că  auzeam  chestia asta pentru prima oară, dar  persoana părea total implicată.

 Ce-ar fi, zice, dacă am face noi ceva pentru ei? eu, adică dumneaei, dumneavoastră , adică eu  și  domnul X, un cunoscut  profesor de matematică.

 - Sigur, zic eu, dar cum? 

-Păi, uite, dumneavoastră, adică eu, îi învățați limba română,  să scrie, să citească, să lege și ei două vorbe ca lumea, cu cap și coadă. Domnul X îi învață să socotească, să calculeze, le mai luminăm și lor mintea.

 Zis și făcut! 
Mi se părea cel mai înălțător gest pe care l-aș putea face  pentru niște suflete chinuite!

Stabilim data, mă pregătesc, eram emoționată, am povestit și acasă ce misiune serioasă mă așteaptă, îi și vedeam pe copiii străzii, înghesuiți într-o clasă, neatenți, speriați, apoi tot mai liniștiți, ascultându-mă.

 A venit  dimineața respectivă, nu prea  dormisem, se întâmplă și așa , m-am prezentat  la locul stabilit. 
Liniște totală, nicio mișcare, niciun copil, nici  urmă de  respectiva tânără  doamnă.

Abia după vreo  două săptămâni am întâlnit-o, fusese la Bruxelles, la o conferință. Ce s-a întâmplat, întreb eu, n-au venit copiii, nu mi-ați răspuns nici la telefon..

Aa, nu vă supărați, nu este chiar o urgență, am făcut o cercetare despre copiii străzii, am publicat-o , deja.

Toată viața învățăm!!

Sau, mai științific spus - non scholae, sed vitae discimus.

La poalele muntelui, învățătorul și elevul: același urcuș în față, doar tinerețea mai sprintenă, doar mintea  mai îngăduitoare..