departe, dar mereu aproape cu sufletul

 povești adevărate pentru prieteni.

În satele de câmpie, în primii ani  de după

colectivizarea  forțată a proprietății  țărănești, urmașa ”întovărășirii”,  sursa  de trai a  gospodarilor deposedați de pământuri, de  animale  și de unelte agricole, era  cultura tutunului.

  Mă întreb:câți neobosiți fumători vor fi știind câtă migală înseamnă  cultura  acestei plante?

De cu primăvară, semințe mici, negre se semănau pe răzoare  foarte atent pregătite, îngrășate  natural.     

Omul și familia lui își doreau o  primăvară lipsită de  vânturi și brumă, pentru ca semințele să încolțească și să crească  sănătoase.

  Răzorul se uda zilnic.

  Ce bucurie,când plăntuțele creșteau viguroase!

Se piguleau, în parte, cu mare atenție, și se plantau în câmp, pe loturi  bine îngrijite și ele.;niciun bulgăraș, nicio buruiană.

Îmi vin în minte  niște nopți dintr-o vară-  nu mai știu dacă erau multe sau puține .

Somnoroasă, tolănită în jilț de norișori, luna se uită în jos  prin ochelarii ei  fără lentilă.

Au trecut doar trei ore după miezul nopții.Treziți și ei în cântec de cocoși, câțiva câini își încearcă hămăitul răgușit. Satul freamătă. De prin curți,mogâldețe în grup ies în ulițe.

Femei de toate vârstele, copii mai  măricei, toitani, cum le zicea maica Fănica, își freacă ochii peste care au aruncat în grabă un pumn de apă rece din fântână. De voie de nevoie, se adaugă grupului. O vreme, până la capătul satului, merg  laolaltă, apoi, puțini câte puțini se îndreaptă către loturile lor.

 Se culege tutunul.Pe rouă. 
Frunzele mari, coapte trosnesc sub  degetele grăbite.Munca se împarte:culegătorii așază frunzele în teancuri potrivit de mari printre rândurile care au fost prășite de câteva ori. Cineva  face pachete mai mari, vine altcineva și  pune frunză lângă frunză, la capătul locului. În cleată.

Câmpul este un furnicar. Undeva, în zăvoi, păsările își încep și ele zarva, se îngână ziua  cu noaptea, lucrătorii zoresc, nu trebuie să-i apuce  răsăritul soarelui  cu tutunul copt pe fir, nici printre rânduri.

 Smoala de pe frunze se adună în cocoloașe negre, se lipește de mâini, de haine, în păr.

Să fi trecut  vreo vreo patru ceasuri de muncă. Se aud primele căruțe. Ordonat, frunzele de tutun se stivuiesc în rânduri, acasă, aceleași mâini îndemânatice  îl vor rândui la umbră, pentru înșirat.

Se cam sare peste micul dejun. Pregătit de cu seară, prânzul  se încheie cu porumb fiert, și,dacă cineva are timp, coace  câte unul pentru fiecare.

La înșirat, participă multă lume: rude, vecine, prietene ale gazdei.
 Se face clacă, așa cum va fi și la păpușit.

Înșiratul nu este deloc ușor: fiecare  frunză se trece  printr-o undrea, la capătul căreia, pe o sfoară de cânepă sau de trestie, alunecă,ordonat, una după alta, foile. Se fac întreceri, premii nu se oferă, se recunoaște, fără comentarii, o mândrie anume.

Mere dulci, pere  văratice, pepeni verzi și galbeni sunt gustarea de amiază.

Bărbații au pregătit  gherghefurile, le-au revăzut pe cele vechi. În fiecare curte, pe niște construcții  de lemn,  dreptunghiulare, ușor  de deplasat, șirurile  se pun la uscat.
 Tutunul nu se expune la soare puternic, se ferește  de ploaie și de vânt, pentru ca frunzele să nu se păteze.
 În magazii mari,  gherghefurile se odihnesc noapte de noapte, până când toate se usucă, fără a se sfărâma.

În câmp, firul se înalță, înflorește, mâini harnice îl copilesc, rup florile, pentru ca perioada de vegetație să continuie cât mai mult.

 Pe la sfârșitul lui august, în cele mai  harnice familii,șirurile de foi roșcate se strâng în mototoale.  Se depozitează atent, agățate de grinzile  grajdurilor.

 Din firele cele mai sănătoase, se păstrează  sămânța pentru  anul următor.

Se apropie decembrie, ninge  mult,în case  este cald, rudele toate, cu schimbul, vecine și cunoștințe, toitanii, întorși de școală, păpușesc.

Frunzele se împăturesc grijuliu pe genunchi, într-o succesiune specială- o păpușă foșnitoare. Miros aspru,  strănut, te mai ustură ochii, se mai înăspresc degetele, poate  că se mai îmbufnează câte un copil, se spun glume, se răspândesc vești, se aprind lămpile, ce gustoasă este cina,se scot gutui fierbinți din cuptorul sobei, prinse  doar cu două degete.

Zi de zi, bărbații ordonează păpușile  în forme de lemn, prinse în cuie și sfori. Și când ultimele  au fost prinse în paralelipipedul alb, căruțele pleacă spre centrul de recoltare.

 Lumea stă la rând, specialiștii verifică teanc cu teanc,  tutunul primește calificative și,în funcție de  categoria pe care o merită, se vor acorda plățile.

La capătul  muncii de aproape un an, o familie de oameni gospodari primește câteva mii de lei. Se plătesc  impozite, se cumpără haine pentru toți, mai ales, pentru copii și  pentru mame, se fac și economii  pentru  taxele copiilor care vor merge la liceu.

Trei luni fără miros de tutun în curte!
 și-n casă!

Doar fumătorii  nu-și uită obiceiul. 
Tata fuma „Naționale „, mai apoi ”Mărășești„. Ce figură a  făcut  când i-am dus un „Kent„, primit  nici eu nu mai știu cu ce ocazie...
Moș Nicolae, vecinul nostru, avea pipă: îi umplea gura  cu  tutun tocat mărunt, ales  de cu toamnă, uscat pe marginea sobei.

Bibi, o vecină scundă și grasă, trăgea, pe furiș, câte o țigară, pe care  o răsucea, bărbătește, în foaie de ziar.

Tutunul!

În lunca Argeșului, pe vremea  când învățam eu predicatul nominal și teorema lui Pitagora, era singura sursă  sigură de venituri a fiecărei  familii din  comunitatea pe care astăzi  o regăsesc  doar în suflet.

O lume frumoasă,  harnică și bună, în care  văicărelile  erau înăbușite.

”mugur alb, și roz, și crud...”

În naivitatea  mea, am crezut că , de astăzi, tot omul, acolo, la locul lui de muncă,  va fi mult mai atent, mai griluliu  cu   celălalt. 
Adică,în  magazin, o să văd  recipientul cu dezinfectant, vânzătoarele de la  raionul de legume și fructe  vor purta  mănuși  transparente....

 Aș,  doamna care vinde   nuci, o pensionară  chemată  nu știu de  ce,  aproape distrată,  generoasă cu  diminutivele: ”ciocolățică„,  ”lămâițe„  le  pune în pungă cu mâna fără mănușă,  o alta  din piața descoperită, la doi pași  de mașini, autobuze, trecători,  ia merele, pătrunjelul,  ceapa verde, cu aceeași mână  cu  care primește  banii, dă restul...
Un grup vesel de liceeni, mai multe fete,  se îndreaptă către stația de autobuz.
Aud că mâine este mare adunare  în parlament..
Câteva sute de persoane.
Măi  frate,  care este  România reală?

O   speranță  tot am: muguri roz își clipocesc  genele  către soarele cu dinți !

Și tot așa, cum s-a aprins,

iubirea noastră-ncet s-a stins, 
tot cum se stinge o țigară...”
( Balada țigării)

Somnoroasă, tolănită în jilț de norișori, luna se uită în jos  prin ochelarii ei  fără lentilă.

Au trecut doar trei ore după miezul nopții.Treziți și ei în cântec de cocoși, câțiva câini își încearcă hămăitul răgușit. Satul freamătă. De prin curți,mogâldețe în grup ies în ulițe.

Femei de toate vârstele, copii mai  măricei, toitani, cum le zicea maica Fănica, își freacă ochii peste care au aruncat în grabă  un pumn de apă rece din fântână. De voie de nevoie, se adaugă grupului. O vreme, până la capătul satului, merg  laolaltă, apoi, puțini câte puțini se îndreaptă către loturile lor.

 Se culege tutunul.Pe rouă. 
Frunzele mari, coapte trosnesc sub  degetele grăbite.Munca se împarte:culegătorii așază frunzele în teancuri potrivit de mari printre rândurile care au fost prășite de câteva ori. Cineva  face pachete mai mari, vine altcineva și  pune frunză lângă frunză, la capătul locului. În cleată.

Câmpul este un furnicar. Undeva, în zăvoi, păsările își încep și ele zarva, se îngână ziua  cu noaptea, lucrătorii zoresc, nu trebuie să-i apuce  răsăritul soarelui  cu tutunul copt pe fir, nici printre rânduri.

 Smoala de pe frunze se adună în cocoloașe negre, se lipește de mâini, de haine, în păr.

Să fi trecut  vreo vreo patru ceasuri de muncă. Se aud primele căruțe. Ordonat, frunzele de tutun se stivuiesc în rânduri, acasă, aceleași mâini îndemânatice  îl vor rândui la umbră, pentru înșirat.

Se cam sare peste micul dejun. Pregătit de cu seară, prânzul  se încheie cu porumb fiert, și,dacă cineva are timp, coace  câte unul pentru fiecare.

La înșirat, participă multă lume: rude, vecine, prietene de-ale gazdei.
 Se face clacă, așa cum va fi și la păpușit.

Înșiratul nu este deloc ușor: fiecare  frunză se trece  printr-o undrea, la capătul căreia, pe o sfoară de cânepă sau de trestie, alunecă,ordonat, una după alta, foile. Se fac întreceri, premii nu se oferă, se recunoaște, fără comentarii, o mândrie anume.

Mere dulci, pere  văratice, pepeni verzi și galbeni sunt gustarea de amiază.

Bărbații au pregătit  gherghefurile, le-au revăzut pe cele vechi. În fiecare curte, pe niște construcții  de lemn,  dreptunghiulare, ușor  de deplasat, șirurile  se pun la uscat.
 Tutunul nu se expune la soare puternic, se ferește  de ploaie și de vânt, pentru ca frunzele să nu se păteze.
 În magazii mari,  gherghefurile se odihnesc noapte de noapte, până când toate se usucă, fără a se sfărâma.

În câmp, firul se înalță, înflorește, mâini harnice îl copilesc, rup florile, pentru ca perioada de vegetație să continuie cât mai mult.

 Pe la sfârșitul lui august, în cele mai  harnice familii,șirurile de foi roșcate se strâng în mototoale.  Se depozitează atent, agățate de grinzile  grajdurilor.

 Din firele cele mai sănătoase, se păstrează  sămânța pentru  anul următor.

Se apropie decembrie, ninge  mult,în case  este cald, rudele toate, cu schimbul, vecine și cunoștințe, toitanii, întorși de școală, păpușesc.

Frunzele se împăturesc grijuliu pe genunchi, într-o succesiune specială- o păpușă foșnitoare. Miros aspru,  strănut, te mai ustură ochii, se mai înăspresc degetele, poate  că se mai îmbufnează câte un copil, se spun glume, se răspândesc vești, se aprind lămpile, ce gustoasă este cina,se scot gutui fierbinți din cuptorul sobei, prinse  doar cu două degete.

Zi de zi, bărbații ordonează păpușile  în forme de lemn, prinse în cuie și sfori. Și când ultimele  au fost prinse în paralelipipedul alb, căruțele pleacă spre centrul de recoltare.

 Lumea stă la rând, specialiștii verifică teanc cu teanc,  tutunul primește calificative și,în funcție de  categoria pe care o merită, se vor acorda plățile.

La capătul  muncii de aproape un an, o familie de oameni gospodari primește câteva mii de lei. Se plătesc  impozite, se cumpără haine pentru toți, mai ales, pentru copii și  pentru mame, se fac și economii  pentru  taxele copiilor care vor merge la liceu.

Trei luni fără miros de tutun în curte!
 și-n casă!

Doar fumătorii  nu-și uită obiceiul. 
Tata fuma „Naționale „, mai apoi ”Mărășești„. Ce figură a  făcut  când i-am dus un „Kent„, primit  nici eu nu mai știu cu ce ocazie...
Moș Nicolae, vecinul nostru, avea pipă: îi umplea gura  cu  tutun tocat mărunt, ales  de cu toamnă, uscat pe marginea sobei.

Bibi, o vecină scundă și grasă, trăgea, pe furiș, câte o țigară, pe care  o răsucea, bărbătește, în foaie de ziar.

Tutunul!

În lunca Argeșului, pe vremea  când învățam eu teorema lui Pitagora, era singura sursă  sigură de venituri a fiecărei  familii din  comunitatea,  pe care astăzi  o regăsesc  doar în suflet.

O lume frumoasă, harnică și bună, în care  nu am auzit niciodată văicăreli...

Natura ne aseamana,

educatia ne deosebeste.

Confucius//

Jane Fonda,
Al treilea act  din piesa de teatru a vietii
 ( de la un prieten, pentru toti prietenii, de toate varstele)

~~După ce ați trecut de 60 de ani, pentru că nu mai aveți foarte mulți ani în față și pentru că nu puteți lua cu voi nimic atunci când vă duceți, n-are rost să mai fiți preocupați să economisiți. Așadar, cheltuiți banii pe care i-ați pus deoparte, faceți excursii, cumpărați ce vă face plăcere și dăruiți ce vă puteți permite. Nu vă gândiți să lăsați chiar tot ce-ați agonisit copiilor și nepoților, pentru că, nu-i așa? nu vreți să-i transformați în niște paraziți care așteaptă cu nerăbdare ziua în care veți muri. Nu vă faceți griji despre ce-o să se întâmple cu ei sau cum veți fi pomeniți, pentru că atunci când ne întoarcem în țărână nu mai auzim nici laudele și nici criticile. Timpul în care v-ați bucurat de viața pe pământ și de bunurile pe care le-ați agonisit cu atâta trudă se va sfârși. Nu vă frământați prea mult în legătură cu copiii, pentru că și ei au destinul lor și or să-și găsească, cu siguranță, drumul în viață. Nu fiți sclavul copiilor voștri! Țineți legătura cu ei, iubiți-i, ajutați-i când au nevoie, dar în același timp, bucurați-vă cât mai puteți de banii pe care i-ați strâns.

Viața înseamnă mai mult decât muncă.
Pensionați-vă cât de devreme puteți și bucurați-vă de viață.
 Nu așteptați prea multe de la copiii voștri. Majoritatea își iubesc părinții, dar vor fi prea ocupați cu serviciul și alte angajamente ca să le fie de prea mare ajutor. Există însă și copii nepăsători, care s-ar putea să înceapă să se certe pe bunurile voastre cât sunteți încă în viață și chiar să-și dorească să muriți mai repede, ca să vă poată moșteni casa și bunurile. În general, copiii cred că li se cuvine să capete tot ce posedați, în timp ce voi n-aveți niciun drept să vă atingeți de banii lor. Prin urmare, după vârsta de 50-60 de ani, nu vă mai risipiți energia și nu vă mai periclitați sănătatea în schimbul unei averi și mai mari, muncind până intrați în mormânt. S-ar putea ca banii voștri să n-aibă nicio valoare în fața doamnei cu coasa.

Când să ne oprim să mai facem bani? Cât înseamnă destul? O sută de mii? Un milion? Zece milioane?
 De pe zecile de hectare de teren pe care le posedați mâncați câteva legume și o jumătate de pâine pe zi; din cele trei case pe care le-ați construit, n-aveți practic nevoie decât de câțiva metri pătrați: un dormitor, o cameră de zi, o baie și o bucătărie.
 Atâta vreme cât aveți o locuință și suficienți bani pentru hrană, îmbrăcăminte și utilități, stați foarte bine. 
Ar trebui să fiți fericiți.

Fiecare familie are problemele ei, indiferent de statutul social.
 Nu vă mai comparați cu alții în ceea ce privește potența financiară. 
Renunțați la competiția cine are mai multe posesiuni sau ai cui copii sunt mai dotați... material și se plimbă mai mult prin baruri sau prin străinătate. Mai degrabă puneți în balanță cine are mai mult timp liber, cine este mai fericit, mai sănătos și mai longeviv.

Nu vă frământați în legătură cu lucrurile pe care nu le puteți schimba. Nu ajută la nimic, iar o stare psihică proastă vă poate îmbolnăvi. Creați-vă o stare permanentă de bine și identificați ce vă face fericiți. Atâta timp cât sunteți sănătoși și bine dispuși, vă veți face planuri și veți aștepta cu nerăbdare ziua următoare. O zi din viață fără un moment de bucurie este o zi pierdută. O zi care aduce un moment de bucurie este o zi câștigată. Un suflet optimist vindecă boala mai repede. Iar un suflet fericit nici nu are ce vindeca, pentru că nu cunoaște boala...

Păstrați-vă o stare de spirit pozitivă, faceți mișcare în fiecare zi, întotdeauna afară, la soare, mâncați multe alimente care conțin vitamine și minerale, și veți avea toate șansele să mai trăiți 30-40 de ani în deplină sănătate și vigoare. 
Bucurați-vă de ceea ce aveți și de tot ce vă înconjoară. 
 Și nu uitați de prieteni. 
Ei sunt una din bogățiile vieții. Faceți-vă prieteni trainici, respectând câteva reguli simple:
 Ascultați-i fără să-i întrerupeți; 
vorbiți-le fără să le reproșați ceva;
 faceți-le daruri fără să le pretindeți ceva în schimb;
 răspundeți-le fără să-i contraziceți; 
iertați-i fără să-i pedepsiți;
 promiteți-le fără să uitați. 
Așa, nu veți fi niciodată singuri.

Vă doresc o viață lungă și împlinită!~~

ca voievod peste un neam

 motto:Actorii, de Marin Sorescu

Cei mai dezinvolți - actorii! Cu mânecile suflecate Cum știu ei să ne trăiască! N-am văzut niciodată un sărut mai perfect Ca al actorilor în actul trei, Când încep sentimentele să se clarifice Moartea lor pe scenă e atât de naturală, Incât, pe lângă perfecțiunea ei, Cei de prin cimitire, Morții adevărați, Morți tragic, odată pentru totdeauna, Parcă mișcă! Iar noi, cei țepeni într-o singură viață! Nici măcar pe-asta n-o știm trăi. Vorbim anapoda sau tăcem ani în șir, Penibil și inestetic Și nu știm unde dracu să ne ținem mâinile.

Aseară, mai mult din întâmplare, deschizând televizorul,  am  ajuns pe un post, unde, invitați   erau mulți artiști, nume devenite renume, cum  repeta, vizibil  convins, moderatorul.

  Tema ?
 banii.

Nici nu  știu  cum ar fi trebuit să scriu- banii, ca substantiv comun  sau ca un  GENERIC al lumii noastre..

În vreme  ce, vădit tulburați, ei  vorbeau,  pe ecran  curgeau imagini din   filme celebre, din piese memorabile.

 Curgea   trecutul nostru, pe care EI, monștri sacri ai gestului săpat în cuvinte, ni l-au  făcut  frumos, în vremuri  mult prea încercate.

I-am privit  cu atenție- timpul,  munca, implicarea,  nopțile  de nesomn, luminile reflectoarelor și cine știe ce alte  lucruri  au săpat pe fețele lor, în gesturile lor,  urme  adânci..

 Ca spectator, uiți că  nimeni  nu poate fi  veșnic, ai  vrea ca  aripa  trecerii să nu-i atingă, ei, artiștii dragi ție,  să se bucure de  tinerețe fără bătrânețe...
( este mult prea  ocupată lumea  cu ale ei probleme.. nu vede că  actorul a ieșit în stradă )//

acum e cor la casa ta!

Primiți colindătorii?
 
Le-am auzit   corul pe  mai multe voci  din bucătărie.
 Îi așteptam . Au venit în câteva  rânduri,  simpatici foc , mai ales  cei cu Moș Crăciun în frunte.

Un moș crăciun trompetist.
Asta, așa ca s-o impresioneze pe  Oana,  vecina de la patru, diriginta lor.
Cum era o premieră,  le-am pus în trăistuțe  nu doar covrigi și portocale,  am dat și  niște bani. Și le-am promis că le trimit și fotografiile.
Următorul val un grup de  vreo cinci fetișcane, ele nu știu colinde de-ale noastre, au  zis ceva pe englezește spre surprinderea totală a    domnului  președinte de bloc, aflat în trecere pe scara noastră.
Cum să te încurci cu  portocale și covrigi?
  Ceva mai târziu, când  tocmai îmi găteam pomul, am auzit bătăi serioase în ușă.
 Am sărit,  m-am uitat în coș, rămăseseră destui covrigi, am deschis instantaneu - un grup cam întunecat, vreo șapte,  un bărbat prea tuciuriu și  ea, poate consoarta, ceilalți- puradeii. 
 Ușile vecinilor  au rămas închise, poate că, inspirați,   se uitaseră pe vizor..da  niște bani, nu-mi dai, cocoană, că venim dă dăparte și n-avem cu ce plăti mașâna, mi s-a adresat cel mai mare , care își pusese, deja, un picior  în ușă..
-Nu, îi răspund eu răspicat, că  mă și mir de unde atâta curaj, continuând  să împart covrigi..
Nuci, covrigi, gutui și mere..ce poveste frumoasă,  povestea copilăriei!//
 În ajun de Moş Crăciun
 Din an în an pornesc la geam 
Voioşi cu moş Crăciun,
 E ger cumplit, e drumul greu 
 Da-i obicei străbun.
  Acum e cor la casa ta 
Cu toţii cânt-acum,
 Mai sunt şi moşi din vremea lui 
Bătrânul Moş Crăciun.
 Acum e joc la casa ta 
Cu toţi se veselesc
 Dar sunt bordeie fără fum,
Şi mâine-i moş Crăciun..
Şi-acum te las, fii sănătos
 Şi vesel de Crăciun,
 Dar nu uita când eşti voios,
Române, să fii bun.//folclor

Crăciun cu sănătate și bucurii doresc tuturor prietenilor!

cu acorduri ample

La cei aproape  optzeci de ani, câți sunt înscriși pe răboj, mătușa mea este o tipă foarte energică. 
Îi place să-i spun tipa! 
Când eram eu  școlăriță, croiam împreună, fără știrea mamei,  cele mai fistichii modele de rochii, bluze , combinând tot ce găseam prin casă. 
Lucrează și acum, are clientele ei- nepoate, verișoare, din  sat sau  de prin alte părți.

 Când se lasă frigul, își mută mașina de cusut în cămăruța ei patru pe patru.
Covorașe lucrate de mână, perdele croșetate, carpete  cu musculițé. Pe etamină. Mereu  curate, apretate cu făină, că așa am moștenit de la mama. 
În dreapta, televizorul. 
Știe tot! Tot!

 Sâmbătă m-a sunat- deschide repede pe..
îmi spune   un nume de televiziune. Vorbim dupaia. Să mă suni tu că nu mai am minute.
Mă conformez.

 Moderatoarea clipește des. Colegului ei, parcă inginer de meserie, îi strălucesc ochii. Este mai comod  să stai într-o redacție, scormonești în viețile oamenilor, asculți pe unul,  mai dă   cineva o informație , ziua trece, banii se adună, lumea își duce veacul, cu ale ei.
A prins ceva, un subiect care o să bată toate rivalitățile!

 Invitatul, un domn cam de vârsta mătușii mele, croitoreasa. Povestește. Veninos.
 Fosta, o mare doamnă.
 Cântăreață . Recunoscută, frumoasă, elegantă, delicată. 
O stea. El o desființează.  Dacă o vezi dimineața , nu este chiar așa frumoasă cum zice lumea. Eu am făcut din ea o doamnă(s-au despărțit  prin anii 80).
Și discuția continuă, domnul se ambalează, gazdele îl provoacă, îi sorb informațiile.
Moderatoarea îi arată o fotografie- fiul lui . Departe. Undeva , la capătul lumii. Are o problemă. ( mă întreb și eu, ca tot omul- ai voie să arăți , așa, lumii, fotografii cu  cetățeanul X, fără ca omul să știe?)
 Nu l-a văzut de când abia învățase  să vorbească.

 Maică-sa   l-a îndepărtat de mine. Eu îl iubesc..ciudată iubire , gândesc eu..să spui atâtea răutăți despre mama lui, după o viață, în care  nu te-ai aflat niciodată  față în față,  cu  femeia pe care spui că ai iubit-o. 
De fapt,  clocotești de ură..

 O s-o dezamăgesc pe mătușa mea.
Am închis televizorul.
 Domnul, un  fost  nume cunoscut  în muzica românească,  tată , soț, cetățean respectabil, probabil  în lumea lui, răstoarnă prea multă otravă.. televiziunea gazdă a mai câștigat niște linii la raiting.

 

cât (te) mai costă grădinițá?

Prietena mea este femeie de afaceri. Mamă a  doi băieți, elevi la unul dintre  marile colegii argeșene. 

Ieri m-a rugat s-o însoțesc la Auchan; bineînțeles că am acceptat, mai ales că și eu  aveam de făcut niște cumpărături.

  Avea  de onorat  o listă -  tânăra ei colegă, părăsită în primăvară de  plimbărețu-i soț, pe alte meridiane , mămica unui băiețel de 3 ani și jumătate, venise la serviciu mai tristă  ca de obicei.
Motivul? nu-l poate duce pe fiul ei la grădiniță, pentru că..ei, da, ai ghicit, nu are bani. Se cer atâtea.. 

 Mi-am aruncat și eu ochii pe faimoasa listă. Și m-am minunat, nu, pentru că aș fi fost străină de  articolele înșirate acolo.

Mi-am amintit cu duioșie  de  toamnele copiilor mei- grădinari, șoimi ai patriei, de potecile bătute pe la ușile doamnelor directoare, plictisite de atâtea insistențe, de tot  iureșul din librării.

M-au năpădit   calde aduceri-aminte.//

  După  căutări  pe la nu știu câte standuri,   am găsit  și onorat tot  ce scria pe listă.
 Să nu uit, alături de  culori, plastilină, planșetă, lipici lichid, creioane, ascuțitoare,  penar, mapă –plastic,10 dosare/plastic, 40 de coli colorate,  ceruite, tot  atâtea   cartoane  mai mari,  colorate,  uite că am  și uitat  denumirea,  și încă vreo alte șase articole, scria, negru pe alb: 100 de coli, 100 de mape transparente.

Portofoliu de  posibil viitor ministru!

 La nici 4 ani!
ce spui? 

prinde hoțul, scoate-i ochii..

O viață ca multe altele.Aproape neobservată. Patru surori. S-au trezit în Bărăgan.Bunicul, tatăl, doi unchi, tuspatru , preoți.  Ploua  mărunt, în stropi de măzăriche, noaptea era ca smoala. Îmtr-o căruță , au îndesat tot ce s-a putut-  grâu,  niște velințe,  haine puține,  câteva găini, acte, pe apucate, puțini bani, un sac de cărți,  două/trei  oale, niște  tacâmuri,  două plăpumi..când vorbește, vocea  pare stinsă , poate că nici nu vrea să mai refacă filmul.

 Când au scăpat,   avea 16 ani.
 S-a dus la școală- liceul , la seral, facultatea la fără frecvență.
 O vreme, am făcut naveta împreună. Plecam din autogară, dimineața, la 6. Indiferent de vreme.

Nu s-a măritat niciodată, s-a dedicat nepoților, câte doi de la surorile mai mari.

Casa de la țară  a lăsat-o în grija unor veri. A vrut   să cunoască lumea, pe care n-a  văzut-o  decât  în  reviste.
 Șase luni pe an, în Suedia. 
Își învață strănepoții să nu uite limba română.

 Ne-am văzut ieri. Absolut din întâmplare.  Amintiri,  povești  adevărate- mai știi  interminabilele săptămâni  de practică agricolă? Cum să uiți   frigul toamnei, și ploile , și  normele, și fețele  somnoroase ale copiilor, duși pe câmp, de dimineața până  aproape de asfințit?

Prânzul  la adăpostul  grămezilor de coceni  adunați  cu toată grija, masa  comună- brânză, salată de vinete, zacuscă,  ouă fierte, mere  tăiate cu briceagul.

 Și, uite așa, din una în alta, îmi povestește  ceva , ceva, la care ea se gândește adesea. Când i se face dor de țara asta, unde toate merg de-a-ndoaselea.

Într-o dimineața,  autobuzul  de Alexandria întârziase mai mult ca de obicei. Peronul autogării ticsit de lume-țărani, orășeni,  saci, plase,  voci.

Aștepta calmă. La ce bun să se agite?

 Un individ  smulge  portofelul  cuiva din  buzunar și fuge. Martoră la  fugara scenă,  mai mult buimacă, îl vede pe  făptaș cum  scoate rapid banii, îi îndeasă în buzunarul lui, aruncă portofelul și strigă din toți bojogii- hoțul!hoțul! prindeți hoțul!

Lumea se bulucește, toți strigă,  nimeni nu știe cui și ce i s-a furat..

Sosește autobuzul.//

  cine pe cine  fură, clipă de clipă?

PRAO

Încă un an școlar își trage  greu sufletul, încercând  din răsputeri  să  treacă hopul.  

Amărâta aia notă de trecere. 
Sau  corigențe cât mai puține. 
În ultimele patru luni  , pe fotoliul cel mai înalt de la MEC sau cum se va mai fi numind ,
 și-au  făcut de lucru doi  tineri domni, a umblat apoi  vorba că  o doamnă din învățământul particular, restanțieră pe la niște cursuri,   ar ținti funcția care pe vremea lui Spiru Haret  se numea Ministrul Școalelor. 
 Aseară  a apărut schimbarea- alt nume.
Media ar fi- un ministru  în fiecare lună.

 Cât de productive au fost strădaniile respectivilor domni, poți vedea  doar dacă tragi cu  coada ochiului, fie  zi, fie seară, pe străzile orașelor sau, mai cu seamă, pe multele  terase învăluite în     fum, muzică,  alcool .

 Acolo  se pregătesc cei mai  mulți dintre tineri.

 Prin clase, mai trec femeile de serviciu .

Cu mopul.

Cu niște ani în urmă, un fost președinte aducea în discuție modelul  suedez.

A trecut vremea, suedezii o duc tot mai bine, noi rămânem tot ce-am fost, asta în cazul cel mai fericit.//

O prietenă româncă,  stabilită  într-un oraș suedez , studentă pentru a doua oară, într-o specialitate foarte interesantă, mamă a două fete superbe, școlărițe,  povestea pe blog, cum  învață fiica ei cea mare  să intre în viață, pe ușa  principală.

 Iată-

PRAO sunt inițialele care vin de la o definiție ce vrea să însemne “practica pentru orientare profesională” și are ca menire în sistemul de învațământ suedez, obișnuirea copiilor și tinerilor cu felul în care se muncește aici.
PRAO e obligatoriu și inclus în anumiți ani școlari, la alegerea școlilor. Diana a făcut PRAO în clasa a 6-a și atunci au avut două zile. A fost la o gradiniță și a văzut cum se lucrează acolo cu copiii. Apoi într-a 7-a a avut tot două zile și a făcut PRAO la Poștă. 
A văzut cum se sortează corespondența și cum se împarte la destinatari. În clasa a 8-a se face o săptămână de PRAO, adică 5 zile. Au avut de ales dintr-o listă lungă de magazine, café-uri, gradinițe, fabrici, instituții. Diana a mers insa pe “mâna ei” și si-a ales singura locul. Voia un magazin sau un café și a găsit un café dispus să o accepte. Unul din zecile de café-uri din centrul orașului. A început de luni, azi e a treia zi.
Alți elevi fac în alte părți, majoritatea însa în magazine, café-uri sau grădinițe. Alții însă fac la spitale, la fabrici, la instituții diverse(poștă, pompieri, etc).
Ca să vă faceți o imagine despre cum arată un café în Suedia, pot să vă spun că e o combinație foarte reușită de cofetărie-patiserie-cafenea, unde se servesc prăjituri, foietaje, sanwich-uri diverse(vestitele smörgås-uri suedeze), cafele și ceaiuri de toate felurile într-o atmosferă foarte placuta. Fiecare café își are bucătăria proprie unde face prăjiturile, foietajele și sandwich-urile, și,  desigur, cafeaua, mereu proaspată și foarte gustoasă. Clienții sunt serviți la tejghea și fiecare merge cu tava pe care se află farfuriile și cănile la mese.
 La sfârșit.  fiecare își duce tava la locul unde se adună tăvile-niște cărucioare speciale.
 Nu se servesc băuturi alcoolice, nu se fumează. Fumatul e interzis în locurile publice în Suedia și e strict respectat.
Café-urile sunt populare pentru pauzele de fika, pauze la care suedezii apelează la 2-3 ore. Fie dimineața, praâz sau seara .
Ce face concret Diana la PRAO? 
Păi ăn afara de a sta la casă(unde trebuie să ai peste 16 ani,  ca să poți sta) face de toate: ajută la servit clienții, face prăjituri, așază vasele în mașina de spălat, șterge mesele, etc. De obicei, dacă “angajatorii” sunt multumiți de practicant, îl pot solicita pentru job de vară. 
In Suedia tinerii pot munci legal după ce au împlinit 13 ani și mulți fac asta. Nu pentru că nu ar avea bani, ci pentru că e un mod de a intra pe piața muncii, de a câștiga experiența, de a înțelege ce înseamnă să câștigi bani, de a avea ocupație peste vară si apoi desigur sunt si banii care pentru un tanar nu sunt chiar putini…
Daca ii place? Da, foarte mult. Desi imi spune că e obositor să stea atâtea ore în picioare . Că fetele de acolo o tot trimit să se odihneascaă și să mănânce, că lucrează prea mult .
 Iar mie imi place că înțelege, în sfârșit, ce inseamnă să muncești. 
Și da, practica se continuă în liceu(atunci e deja pe specialități) și in facultate, crescând proporțional perioada de practică cu trecerea dintr-un an ăn altul.
Aici practica este foarte frumos împletită cu teoria.//
tu ce spui?

când este vorba

despre bani,  toată lumea are aceeași religie. Voltaire


Te-ai gândit vreodată, cum ar fi să te trezești  dimineața  și să auzi  s-au schimbat banii...

Era vară, cred.
 Eram în clasa I.//

Măicuța- bunica a doua dinspre tata-  mă iubea ca pe copilul ei , eu o iubeam cum poate iubi un copil mâna ocrotitoare și vorba cea mai dulce.

Bunicul era mare iubăreț.

 Bunica știa. Nu putea să schimbe nimic.

Îndura, așa zicea mama.

N-au avut copii, l-au înfiat pe tata, de la fratele mare al bunicului.
Măicuța fusese  bogată și cochetă.

Mă lua cu ea în vizită la rude  și la nunți.

   Duminica, după prânz, scotea cheia  dintr-un loc pe care îl știam doar noi două, descuia ușa camerei de la drum și intram. 
Întâi mă îmbrăca pe mine. Și-mi împletea cozile.
 Așteptam cuminte  pe un  pat lat, acoperit cu  macat roșu de lână și mă uitam la ea. Din părul  alb și rar își prindea în câteva agrafe  moi cocul.   
Urma un întreg ritual.
 Nu scoteam o vorbă.
 Mai întâi, își punea un bariș alb de marchizet, cusut cu mătase  albastră. Apoi  un fișiu negru de dantelă, cu scânteioare roșii de catifea.

Nu se vedea nici fir de păr. 
Pe obraz își da cu foiță.  Îmbrăca fusta ei neagră, pufoasă, lungă   până către călcâie . Ultima era bluza de dantelă.

Se privea de câteva ori în oglindă, îmi aranja  fundele bogate din cozi, încuia ușa, lăsa cheia la locul știut  și plecam amândouă.

 Când eram mai mică, mă ducea în spate.  Nu-i păsa ce spuneau alții. Eu contam.

Într-o zi, măicuța  n-a mai fost- tocmai începeam școala.//

Către vară, talițu  m-a dus în camera de la drum. Din lada  verde, înflorită,  pe care n-o mai văzusesm  de luni bune, a scos un brîu frumos,  roșu,  cusut cu  trandafiri.

Ai văzut vreodată un  brâu?  lung cam de  un metru și ceva, lat  cam cât două  palme bărbăteaști,  căpușit. Foșnea.

Talițu l-a descusut cu grijă, apoi l-a scuturat. Zburau din el  hârtii  noi,  colorate,  toate de aceeași mărime.

Bunicul  le-a privit lung, nu le-a numărat, nu le-a adunat, și-a pus capul  în palme și a început să plângă. Ca un copil. Cum plângeam eu  când  mă certa mama.

Bunica îl pedepsise- vânduse, cu mulți ani  înainte,  tot pământul ei  primit ca zestre.  În perioada în care  auzise ea că vine stabilizarea. 
Banii se schimbaseră când măicuța  era , încă,  sănătoasă.
 Aveam să înțeleg foarte târziu, nu mai știu cine din familie mi-a explicat- măicuța i-a plătit , cum a știut ea, infidelitățile.

Peste un an, venea întovărășirea.//

Astăzi, când cineva mi-a trimis
http://www.scribd.com/doc/49452738/Bancnote-Romanesti-de-Altadata


mi-am amintit  de brâul roșu. 
Și de  camera de la drum.

Cât  și ce înseamnă, de fapt, banii?

încep să cred

 că nu se poate dovedi niciodată nimic. Jean-Paul Sartre, Greața

Nu-mi place să vorbesc despre bani. 
Nu-mi plac banii, în sensul că niciodată  nu le-am devenit slugă. Nu-mi prisosesc , dar nici nu mi taie respirația că  nu mi-am făcut din ei saltea. 
Am spus  adesea, că , dacă ar fi s-o iau de la capăt, tot profesoară m-aș face. Și-am mai spus că  poți fi profesor bun sau poți fi profesor slab și foarte slab, indiferent de salariu. Nu devii peste noapte mai deștept, mai devotat meseriei, dacă ți se mai  dă  ceva.
   Astăzi sunt revoltată, folosesc cuvântul din respect pentru cine va citi, pentru că starea mea are un alt nume, nu înjur decât în gând,  și asta doar atunci când nu mai am altă scăpare.//
 În urmă cu vreo doi ani,  s-a cerut fiecărui profesor și învățător  să-și facă un dosar.
Când aud chestia asta  faceți un dosar, zău că aș da cu tot ce am la îndemână după cei care  cer dosare. 
Am făcut atâtea la viața mea, că- nu exagerez- aș umple o cameră cu ele. 
Am închis paranteza, că și asta cu închisul și deschisul parantezelor este tot o chestiune  construită de unii  pentru a scurta, cumva, încâlcitele  cărări ale  vieții.
Bun. M-am oprit la dosar.
 Dosar cu toate etapele care te compun. De ce? pentru că sindicatul dă în judecată statul, ministerul educației sau cum se va mai fi numind, pe motiv că  am fost exploatați, ca și cum ar fi o noutate, ce mai, că ni s-au oprit mai mulți bani decât ar fi fost normal,   într-o anume perioadă. 
Normal, vorba vine.
    Au urmat calcule, liste, agitație. Și tot așa cum s-a aprins, vorba romanței cu țigara, elanul nostru brusc s-a stins.
 Stupoare- deunăzi, sunt anunțată  că AM CÂȘTIGAT!

 S-a câștigat procesul.
Se  vor restitui banii. 

Acum să te ții- în tranșe, în câțiva ani.
 Auzi tu/dumneata..prima tranșă- fii atent- 42 de lei, tu auzi? 42 de lei din 3200..
   Să  mai spun  ceva, nu, nu mai am cuvinte..ba da-  mi-au venit în minte  spusele cuiva -persoană importantă -  nu se deranjează, zicea-  să  facă nu știu ce mișcare pentru  o sută sau o mie de euro, oricum nu conta numărul de zerouri.

tu ai ceva de zis?

în cele din urmă,

 am aflat  ce îl deosebește pe om de animale: grijile financiare. Jules Renard.//

 Niciun fort nu este destul de bine întărit , pentru a nu fi cucerit cu bani. Cicero.//

Este suficient să auzim vorbindu-se despre  cârciuma de la Moara cu noroc- Omul să fie  mulțumit cu sărăcia sa,  căci, dacă  e vorba, nu bogăția , ci liniștea  colibei tale  te face fericit. Dar voi  să faceți  după cum  vă trage inima , și Dumnezeu să vă ajute și să vă acopere cu aripa  bunătăților sale.

Sau  să-ți amintești, așa pur și simplu,  de Mara și  de agoniseala  precupeței  în trei ciorapi- unul pentru zile de bătrânețe și pentru înmormântare, altul pentru Persida și al treilea pentru Trică„.

Slavici și lumea lui bătută de gânduri și de amărăciune.

Nu  prea l-am putea lăuda pe  bunul prieten al lui Eminescu pentru o artă literară extraordinară. 
Altceva este  demn de luat în seamă , dacă îl recitești- este vorba despre  specificul uman, despre acea înrobire a omului de  către ban, credința absurdă că  banul are,  de la natură,   forța  de a acționa magic asupra sufletului omenesc.

 Din motive personale, astăzi am recitit Comoara.

 Structura nuvelei este simplă, subiectul, de asemenea. 

Aurul este filonul construcției narative, el hipnotizează , amăgește, schimbă.

Omul este complex- nici înger, nici demon om- fulgerat de umbre și de lumini, ros de patimi,  griji, interese, minciuni, promisiuni, speranțe.

 Toate se învârt în jurul banilor.//

 S-a schimbat ceva , s-a produs vreo cotitură fundamentală în atitudinea  omului   față de ban, de la Slavici încoace?.

cum se fac banii?

Nu se mai văzuseră de multă vreme. Ștrul , vesel nevoie mare, Ițic, posac.
Ș .Sunt  cel mai fericit om! Toate-mi merg cum nu mai speram!
I- Ce spui, frate? Cum ai reușit?
Ș- Mi-am cumpărat un elefant! Face toți banii!
I- ce spui, frate, elefant, hai lasă poantele, că nu prea am chef..
Ș- Măi omule, eu când vorbesc, vorbesc. Mi-am cumpărat elefant, am scăpat de toate grijile.
Știi parcul meu de mașini, îl știi, da? Vine elefantul, dă un jet cât fiecare mașină în parte, spală geamurile, dă cu trompa , le  șterge, lux!
  Scoate copiii la plimbare, fotbal, leagăne, cerculețe, ce mai, n-am treabă.
I- tot mai mirat...
Ș- Știi grădina mea ? Elefantul  plivește  straturile, duce buruienile,  mătură  aleile,  face buchete pentru nevastă-mea. Zilnic.
I - se așază zdrobit pe prima bancă. Nu-i vine să creadă.
Măi Ștrul, vinde-mi elefantul.
Ș- Nu pot , frate, l-am plătit prea scump, îmi merge foarte bine, chiar nu pot.
I- Cu cât l-ai plătit?
Ș-100000 de euro.
I.Frate, îți dau 125000, nu mă lăsa.
Ș -Măi, nu pot! Cum să te fac eu mai fericit pe tine?
I- Frate, îți dau 200000 de euro.
Ș- Frate, îți comand unul, aștepți și tu o lună, două..
I- Îți dau 300000de euro, îl vreau pe ăsta. Iei tu altul.
Bat palma, I primește elefantul, Ș pleacă.


 După  câteva luni, cam în același loc- I și mai supărat, Ș, foarte  vesel.
I- Măi, tu m-ai nenorocit..
Ș -Cum așa, frate?
I- Știi tu, elefantul..
Ș- așa, ce este cu el?
I- Parcul meu de masini îl știi? Mi l-a făcut praf,  mașinile mele sunt niște biete cutiuțe. Grădina o știi? A ras tot, tot.
Ș- Copiii?
I.Nu mă întreba- îi aleargă   prin grădină, îi sperie, nu mai pot, i-am dus la soacră.
Ș- Frate, tu ai o mare problemă.
I- Da, am o mare problemă,  cu elefantul de la tine.
Ș- Măi , tu ai o problemă de atitudine. 
I- cu ochii măriți de curiozitate..
Ș. După câte îmi spui, n-o să vinzi niciodată elefantul ăla..
p.s.  tu ce spui?