cine înalță, cine lovește?

Spune  povestea   că, într-o vreme uitată prin calendare,  într-o țară frumoasă și bogată, domnea un cârmuitor puternic. Din când în când, obișnuia să-și  pună la încercare supușii. Le adresa întrebări,  prin sfetnicii lui, bine plătiți.

Într-un an , întrebarea -care este cel mai bun lucru din lume și care este  cel mai rău a dat  mare bătaie de cap, nu doar oamenilor de rând, dar și celor învățați.

Primul  a venit consilierul împărătesc.

-Măria ta, cel mai bun lucru pe lume  este înțelepciunea. Dacă ești chibzuit și înțelept,  poți trăi bine, îi poți ajuta și pe alții, care îți vor rămâne îndatorați și te vor respecta. Vei învinge toate relele!
Cel mai rău lucru este prostia. Prostul își bate joc de toți, și toți își bat joc de el.

A venit în fața împăratului  vistierul.

- Doamne, banii sunt lucrul cel mai de preț în lumea asta- poți cumpăra orice, poți deschide toate ușile,  dacă ai bani, lumea toată îți stă la picioare.
Cel mai rău lucru este sărăcia.
Cine se uită la cei săraci?
Cine are nevoie de ei?

S-a apropiat, măreț,  conducătorul gărzilor sale, șeful armatei.

-Măria Ta, sănătatea este cel mai de preț lucru- iată, de la ultima bătălie, am o rană la picior.
M-au operat cei mai buni medici, dar  nu mi-au putut da un picior  perfect sănătos. Mi-aș da toată averea să am piciorul meu întreg.
Cel mai rău lucru este boala. Când intră în trup, greu o mai poți alunga.

Bătrânul grădinar sta deoparte. A venit și el să-și spună părerea.

-Măria Ta, eu nu știu carte, iubesc florile, iarba și copacii, le înțeleg graiul, de asta  spun  că lucrul cel mai bun este  înțelegerea. Eu și nevasta mea suntem săraci, avem doar  o căsuță și multă înțelegere unul pentru celălalt. 
La noi este veselie, pentru că avem înțelegere.

Și dacă aș mai avea o viață, tot așa aș trăi- în înțelegere..Cel mai rău lucru este cearta. 
Îi poți înțelege pe cei care țipă unii la alții? Sunt răi, egoiști, răzbunători.

 Regele era tare nedumerit- toate răspunsurile îl impresionaseră.

Se lăsa,  ușoară, seara.

A venit călugărul de la schit. El era duhovnicul împăratului. Ridicându-și ochii către  mai- marele său, i-a spus:

- Doamne, cel mai bun și cel mai rău lucru  este unul și același.

 Curioși, sfetnicii  și-au tras scaunele mai aproape. Apoi s-a așternut liniștea.

-Ce vă voi spune este  mult prea simplu, atât de simplu, că poate fi la îndemâna tuturor.
Este vorba, mărite, despre cuvânt .
Da, cu vorbe blânde își  leagănă mama  pruncul , îl încurajează învățătoarea pe școlarul mic și speriat, îl pregătește doctorul pe bolnav , înainte de operație , cuvântul  schimbă destine, face și desface legi și tratative,  stabilește sau, dimpotrivă, sparge liniștea, cuvântul alintă, mângâie, învață, ocrotește, cuvântul abuzează, schimonosește chipuri și suflete,  cuvântul presează, intoxică, laudă, liniștește, adună , dar  și alungă, cuvântul  leagă prietenii, slujește iubirea, dar și ura, violența.
Cuvântul înseamnă forță, lumină, toleranță și pace, dar și  anarhie, aroganță, insultă.
Cuvântul  poate fi armonie.
Fără cheltuială, fără efort.

 Cuvântul poate face mult bine. Și tot atât de mult rău.

Depinde doar de om- el decide cum trebuie să folosească   acest dar de la Dumnezeu- spre bine sau spre rău.
Sfetnicii și-au înclinat capetele.
Cârmuitorul a plecat  cel dintâi.
Cu fruntea în pământ...
( am povestit  o parabolă, primită  de peste ocean, de la o prietenă.)

Crezi în  forța cuvântului rostit?

de prin lume adunate

Se spune că într-un oraș cum ar fi al tău, al meu, al oricăruia dintre noi, locuia un om bogat, așezat, familist recunoscut, tată  și bunic îndrăgit,  cetățean preocupat de binele orașului. 

Era tare fericit .

 Într-o zi, soția lui a închis ochii pentru totdeauna.  Omul a plâns-o câteva luni.

După un timp,  l-au vizitat  copiii.
Unul dintre ei i-a spus motivul  pentru care au venit cu toții- el are o casă mult prea mare. Este păcat s-o lase să se ruineze,  așa că ar trebui să se mute într-o căsuță. Să vândă tot ce are , să le împartă lor, că sunt tineri și grijulii. El poate să locuiască , mai întâi,  la fiul cel mare, că nu-i va lipsi nimic.

 Va fi tratat regește.

 De bună credință, omul a vândut tot și le-a împărțit banii fiilor , ba chiar și nepoților.

Fiul cel mare i-a dat o cameră în casa lui.

 La început, era chiar bine, îl vizitau și ceilalți copii, nepoțeii îi aduceau vești din oraș, primea hrană caldă.

 Cu timpul, vizitele copiilor s-au rărit, la masă nu-l mai chema nimeni, el nu-și mai putea curăța hainele, nu mai ieșea cu prietenii, toată lumea părea să-l fi uitat .

Într-una din zile, omul și-a invitat toată familia lângă patul său, pe motiv că are ceva foarte important  să  comunice.

 S-au înghesuit în jurul bătrânului bolnav.
Cu voce slabă, omul  a spus că mai are multe să le dăruiască, dar nu atunci, ci  după moarte. Toată agoniseala se află într-o lădiță, pe care ei o vor deschide doar în prezența primarului .

  Din ziua aceea, omul a trăit  din nou regește- mese îmbelșugate, haine bune, vizite, vorbe  de laudă.

 S-a stins, așa, într-o dimineață, singur, în cămăruța lui.

 L-au plâns copiii vreo câteva săptămâni, apoi l-au adus pe primar și, împreună, au deschis cutia.

 Înăuntrul ei- altă cutie, în interiorul acesteia altă cutie, în total vreo nouă.

 În ultima, un cap de măgar și un bilet, cu o singură propoziție.

p.s. în loc de morală-  cum credeți că suna respectiva propoziție?

dramă la scenă deschisă

Am urmărit aseară o emisiune  lungă , încâlcită  și fără vreo șansă de a ajunge la  o concluzie- jurnaliști , oameni politici și domnul Sobaru.
Tema- drama zilei.
Ei, cei plătiți din banul public,  gâștele Capitoliului, țipau în cor, nimeni nu asculta (de) pe nimeni - ar fi o noutate să se asculte unii pe alții- umilindu-se  fără jenă.
Da, omul acela, căruia n-am fost pe fază să-i fotografiez mâinile, care mi-au furat lacrimi, dar  și un respect extraordinar, el , omul simplu, le-a dat lecții  tuturor!
 De morală, de civism, de profunzime, de înțelepciune. 
El știe de ce trăiește, pentru cine și pentru ce luptă cu armele lui.
Cu sufletul și credința  lui.
Și m-a mai impresionat ceva. 
Dacă nu l-ați urmărit, vă spun ce-am înțeles- el ar fi în stare să-și ceară scuze pentru gestul care l-ar fi costat viața, în iarnă, de o mie de ori guvernanților. 
Da, dar în ce condiții?
Dacă ar observa o îmbunătățire , nu neapărat, a calității vieții, o îmbunătățire a stilului de muncă al celor care ocupă scaunele cu spătarul cel mai înalt în demnitățile și dregătoriile țării.
Dacă ar descoperi acel licăr de omenie, de speranță, de șansă pentru pentru copiii lui, ai tăi, ai noștri.
Nu știu dacă persoanele  din jur  aveau timp să-l asculte și să-l înțeleagă, niște doamne râdeau cu gura până la urechi, la câte o vorbă aruncată aiurea de câte unul dintre domnii cu ceasuri scumpe,  de parcă erau acolo la o șuetă..
Să plângem ? 
Sau să râdem?
Nu știu de ce, mi-am amintit , pentru a nu știu câta oară de marele, inepuizabilul Caragiale.
p.s. dacă nu am dreptate, spune-mi!

domino

L-am văzut în câteva rânduri la televizor,  pe atunci era ministru., suplu, păr grizonat, costum Armani, ceasul, o avere!

Apoi, când compartimentul respectiv a dispărut, tot așa cum apăruse , i-am citit articolele din niște reviste de specialitate. Aceeași temă, întoarsă pe toate părțile, unghiuri de abordare diferite, la distanțe întâmplătoare. Poate voit întâmplătoare.

Este și a fost profesor, carieră universitară și înainte,  și după 89.

Cineva , care i-a stat o vreme în preajmă, zice că este milionar.

În euro.

Cum i-a făcut? Scriind.

Poți deveni  bogat scriind? Uite că se poate!

Depinde ce scrii.

El studiază  sărăcia. Mii de pagini  despre sărăcie. 

 Pare  de necrezut, dar se întâmplă chiar acum, aici, la noi.

Asta era ideea, m-a șocat paradoxul  situației- să ajungi om bogat,  povestind celorlalți cât de rău este să fii sărac.//

 Întâmplător, dar absolut întâmplător,  gândindu-mă la cât de ciudate pot fi unele lucruri, am găsit niște vorbe. Aparent, nu au nicio legătură, nici cu domnul profesor, nici cu  banii dumnealui . Și totuși, ceva, ceva  le-ar apropia-Dacă te-ai trezit  azi dimineață sănătos, ești mai norocos decât  milioane de persoane, care nu vor mai prinde săptămâna viitoare..//

Unde am auzit eu ceva asemănător? aa, da, așa zicea domnul Iliescu- sărac și curat. da, doar că nu toți săracii sunt curați.

Și asta este o altă problemă,  poate deveni chiar temă de cercetare științifică, nu?

După ce am citit rândurile astea, am ascultat Andre Rieu,scuze, pentru absența accentului,  da, unora  s-ar putea să nu le placă atât de mult, mie îmi place!

Uite așa, iar mi-am amintit  o întâmplare.

În cancelarie- eu și dumneaei, tânără, nu contează specialitatea, ba da, ar conta, uite o să-ți spun- religie. Pe aici, multe  absolvente de religie  predau limba română, nu te minuna, multe se întâmplă..
Zice  dumneaei către mine-sunt atâția copii în oraș fără niciun Dumnezeu, amărâți, abandonați, analfabeți.

Eu fac ochii mari, nu pentru că  auzeam  chestia asta pentru prima oară, dar  persoana părea total implicată.

 Ce-ar fi, zice, dacă am face noi ceva pentru ei? eu, adică dumneaei, dumneavoastră , adică eu  și  domnul X, un cunoscut  profesor de matematică.

 - Sigur, zic eu, dar cum? 

-Păi, uite, dumneavoastră, adică eu, îi învățați limba română,  să scrie, să citească, să lege și ei două vorbe ca lumea, cu cap și coadă. Domnul X îi învață să socotească, să calculeze, le mai luminăm și lor mintea.

 Zis și făcut! 
Mi se părea cel mai înălțător gest pe care l-aș putea face  pentru niște suflete chinuite!

Stabilim data, mă pregătesc, eram emoționată, am povestit și acasă ce misiune serioasă mă așteaptă, îi și vedeam pe copiii străzii, înghesuiți într-o clasă, neatenți, speriați, apoi tot mai liniștiți, ascultându-mă.

 A venit  dimineața respectivă, nu prea  dormisem, se întâmplă și așa , m-am prezentat  la locul stabilit. 
Liniște totală, nicio mișcare, niciun copil, nici  urmă de  respectiva tânără  doamnă.

Abia după vreo  două săptămâni am întâlnit-o, fusese la Bruxelles, la o conferință. Ce s-a întâmplat, întreb eu, n-au venit copiii, nu mi-ați răspuns nici la telefon..

Aa, nu vă supărați, nu este chiar o urgență, am făcut o cercetare despre copiii străzii, am publicat-o , deja.

Toată viața învățăm!!

Sau, mai științific spus - non scholae, sed vitae discimus.

La poalele muntelui, învățătorul și elevul: același urcuș în față, doar tinerețea mai sprintenă, doar mintea  mai îngăduitoare..

picătura de adevăr

                                            (nuanțe)
Furați de grijile zilei, uităm să mai privim în suflete...
Câteva clipe de răgaz cu Tudor Mușatescu!

În ziua victoriei, nu uita să-ţi aminteşti şi de înfrângerile anterioare.

Era atât de zgârcit, încât, noaptea, lătra în curte ca să facă economie de câine.

Unii trăiesc gratis, alţii degeaba.

Dacă într-o vorbă îndeşi mai mult decât încape, devine vorbă goală.

Bănuitorul se trezeşte înaintea ceasului deşteptător, ca să-l controleze dacă sună exact.

În fiecare zi de primăvară când vin rândunelele, pesimistul fredonează vezi rândunelele se duc..

Ca să măsori distanţele, trebuie să le şi străbaţi.

E frumos să fii bun, dar trebuie să fii şi bun la ceva.

Numai după invidia altora îţi dai seama de propria ta valoare.

O plantă care provoacă insomnii unora- laurii altora.

Adevăraţii cai de cursă nu aleargă pentru premii, ci numai ca să-şi pună sângele în mişcare

Nu gloria este efemeră, ci numai cei ce o au.

Una e să crezi , alta e să fii credul.

Fără mâna omului, omenirea ar fi trăit în patru labe .

În fiecare tren al lumii, viaţa circulă pe compartimente.

Focul sacru nu se aprinde cu chibrituri.//

p.s. ce zici?

într-o doară

Adesea, lumea interioară pare a fi singura  adevărată.

Edificiu de fraze  perfecte.

Mă bucur, tresar, încerc să le prind în tipare.

Unele se risipesc, puține rămân , le aștern.

Cu sau fără voie, întâmplările dor.

Prudență?  la ce bun?

Să te situezi constant între tine  și lucruri..cine ajunge și  când , la o asemenea înțelepciune?

Suntem vieți, tindem către noi, făcând scurte popasuri pe la alții.

Ne întâlnim și ne cunoaștem.

O clipă de adevăr,  și fiecare  pleacă pe drumul lui.

Am făcut marea imprudență de a ne cunoaște..

p.s.tu ce zici?

mai în glumă, mai în serios..

Nu ți se pare că suntem mult prea gravi?

Că orice problemă, indiferent de numărul de necunoscute, devine, brusc, chestiune generală?

Că lumea stă, parcă, pe un butoi de pulbere?

Că un cuvânt- două, rostite la întâmplare, pot sparge ferestre, închise, până atunci, cu mare grijă?

Ce se întâmplă cu mine, cu tine, cu noi- chiar nu ne mai rămâne timp pentru suflet?

Uite, cineva, o persoană pe care n-o cunoști, o cunosc eu, crede-mă, nu este nici săracă, nici bogată, nici prea tânără, nici îmbătrânită, este, cum să-ți explic, așa cum am vrea toți să fim- cu capul pe umeri, mă întreabă și, ca să nu-mi dea prea mult de lucru, în căutarea răspunsurilor, dă și răspunsuri întrebărilor.

Ia aminte!

1.Ce face un pensionar într-o săptămână?

r.De luni până vineri –nimic, sâmbătă și duminică – restul.

2.La ce oră se culcă un pensionar?

r.La  trei, după ce a adormit în fotoliu.

De ce pensionarii își numără banii?

r.Pentru că sunt singurii care au timp.

4.Cum se descrie cel mai bine pensionarea?

r.O pauză care nu se mai termină niciodată.

5.Care este cel mai mare avantaj de a merge la studii, când ești pensionar?

r.Dacă lipsești de la cursuri, nimeni nu-i mai anunță pe părinți.

6.Care este cea mai mare teamă pentru un pensionar?

r.Că nu are destul timp, pentru a face tot ce și-a propus să facă…//

Ordinea întrebărilor poate fi schimbată, se pot  găsi alte variante de răspunsuri.

Dacă nu ești pensionar, află ce te așteaptă, dacă ești, spune-le și altora..

p.s. sper să nu fi supărat pe nimeni, toți ne  dorim  să ajungem  să ne bucurăm  de  pensia cuvenită , nimeni nu vrea să recunoască  că  pensionarea este  acea   foarte  dură  parte a vieții,  de care se teme, doar gândindu-se  că vine...

Greșesc?