ce (ne) (mai) rămâne?

Cine mă cunoaște știe că sunt o persoamă optimistă.
Optimism moderat.
Intâmparea de ieri, cea mai infricoșătoare din câte au fost, cea cu bebelusii uciși intr-un spital, unde a explodat aparatul de aer condiționat , spulberă tot….

Pe stradă nu mai poți fi in siguranță. Te atacă hoții.
Pe trecerea de pietoni, bolizii.
La mare, ultravioletele.
La munte, urșii.
In pădure,viperele.
In apă, șerpii.
In aer, țânțarii.
In piață , cerșetorii.
La magazin, prețurile.
În autobuz, transpirația.
La bancă, salariații.
La televizor, președintele.
In casă, căldura.
La serviciu, colegii disponibilizați.
In concediu, teveaul.
In parlament, plictiseala.
Pe tarabe, siliconatele .
La plajă, celulitele.
La tribunal, avocații.
La pensie, impozitul.
In buzunar, sărăcia.
In tren, nașu.
La ușă, vecinii.
Pe intuneric, mascatii.
In cutia poștală, facturile.
La balcon, manelele.
Printre blocuri, maidanezii.
La farmacie, criza.
In SPITAL, faptul că exiști și, dintr-un motiv sau altul, treci pe acolo.
La biserică, moartea.

p.s . construise cineva niște buncăre?