Cred că de pe la primele salarii, am început să cumpăr , lunar, una sau mai multe cărți.
În anii aceia, eram navestistă, așa că tot drumul, de acasă, până la școală și înapoi, citeam.
Biblioteca mea s-a tot mărit, pe rafturi s-au adăugat și cărțile fiilor mei,cititori neobosiți.
Nu știu cine a cumpărat și a citit primul„ ” Nostalgia” lui Mircea Cărtărescu- eu sau fiul cel mic, licean atunci.
Nu dau deloc de ea. Nu găsesc nici „De ce iubim femeile?”.
Dintre cărțile care mă așteaptă, aseară mi-a făcut cu ochiul„ Melancolia„. Am citit pe nerăsuflate prima parte” Punțile ”.
N-aș putea spune de ce-mi place Mircea Cărtărescu.
Parabolă, basm, realitate, non/realitate, fără o demarcație clară, radiografii de conștiințe fără să știi că asta face autorul, acțiune fără timp, fără spațiu, o lume întoarsă, ca o mănușă, văzută din interior, părinții, două statui, introspecție în sine, singurătatea copilului într-o lume suspendată prin punți, mama dominantă prin absență, poezie în zeci de pagini de proză.
” Un alt copil creștea din tălpile lui și-și afunda capul dedesubt, pe partea cealaltă a oglinzii, pășind cu dexteritate pe tălpile celui de deasupra. Și el ținea în brațe un căluț cu șa roșie și coamă de ață„/ Melancolia„, pagina 62.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu