marți, 29 ianuarie 2008

FOTOGRAFIA

Din balconul devenit o mica sera, priveste padurea , peste care se despletesc raze de lumina. Este sfarsit de ianuarie. Mangaie cu gandul mesteacanul solitar, apoi se intoarce catre albumul de pe genunchi .
Din fotografia ingalbenita de vreme,zambetul fetitei cu panglici in par ii arata o strungareata nostima. Este EA - la patru ani . Imbracata in rochita de marchizet, cu platcuta . I-o lucrase tanti Niculina lui Iedu, o cucoana, cu zambet blajin si par bogat, ondulat . Se revede mergand cu " maicuta", asa ii spunea bunicii dinspre tata, la proba . Era un chin sa se lase miscata in toate partile si sa tina mainile departate de corp, sa nu se intepe in acele cu care era prinsa rochita.
Pana la urma, iesise . Era chiar frumoasa. Bunica nu mai contenea laudand-o cat de bine ii vine rochita roz, la care i se asortase un pompon urias.

EA sta pe un scaun inalt avand , de o parte si de alta, parintii. Mama poarta fusta de stofa, taior si o bluza cu guler brodat in casa . Pantofii? Si-i aminteste cu neretinuta bucurie, dar si cu emotie- erau rosii, dintr-o piele moale si lucioasa, ca manusa. Avea sa afle mai tarziu ca fusesera cumparati de tata," pe cartela", de la Bucuresti. Asa era in anii aceia, cand el lucra la CFR si avea " buletin de capitala". Renuntase la acest act , fara sa stie ce comoara pierde. De dragul pamantului.

Pantofii rosii ai mamei reprezentau pentru fetita de atunci o lume, numai a ei . Pandea cu sufletul la gura plecarea parintilor dupa treburi, ii scotea din cutia lor cafenie cu floricele, unde erau pastrati cu multa grija, ii incalta si apoi facea cativa pasi, incoace si incolo, de-a lungul mesei, in fata unei oglinzi mari. Ii placea sa le auda scartaitul moale si sa le mangaie curelusele subtiri , prinse in catarame de metal.
Tatal este inalt, blond, spatos si poarta palarie neagra. Parca simte si acum mana lui puternica, dar calda, in care ii tinea degetele firave de copil.
In spate- o panza cenusie. Isi aminteste tot mai clar unde si cand a fost facuta fotografia aceea - la TARGUL TITULUI- intr-o toamna ,de Ziua Crucii, pe 14 septembrie.
In fiecare an, pana a absolvit liceul , mergea, la inceput cu parintii, apoi cu prietenele, sa se distreze urmarind un spectacol grozav, pentru acei ani- circul cu dresura de : serpi, cai si catei, muzica , barcutele ce se invarteau intr-un iures salbatic, tombola, unde puteai avea noroc sa castigi o ratusca schioapa , o muzicuta , o agrafa. Erau nelipsiti niste barbati guralivi, care ii indemnau pe trecatori sa primeasca de la papagalii lor," dresati" , biletele care "preziceau viitorul". Trebuia sa te feresti de tigancile cu fuste largi si crete, care te ademeneau sa-ti ghiceasca alesul, cerand in schimb 1 leu, mere , gogosi sau turta dulce.
Mesterii olari si cojocari isi laudau marfa, inghesuita pe unde apucase fiecare-pe jos, pe saci sau pe cate o masa, adusa de departe, cu cateva zile inainte, concurand cu negustorii de acadele si de suc, care te chemau sa gusti, dar si sa cumperi limonada de la ei.
Mirosul mustului se simtea de la intrare. Pe gratare sfaraiau micii.

Targul era asteptat ca o mare sarbatoare. Lumea satelor de pe valea Argesului se pregatea din timp: tinerele nemaritate isi faceau haine noi, tinerii isi lustruiau pantofii si freza, cu ulei de nuca, gospodinele adunau din ograda tot ce se putea vinde la un pret bun, iar barbatii pregateau caii si carutele de cu seara. Cei mai fericiti erau copiii.
Targul tinea 3 zile, dar ziua de 14 septembrie era cea mai frumoasa.


Inchide incet albumul, spunandu-si in gand, cum a mai facut-o de multe ori, fara sa se poata tine de cuvant, ca la sfarsitul acestei veri , se va intoarce sa revada locul unde se organiza in fiecare an, in septembrie, TARGUL si sa guste - cat a mai ramas - din farmecul lui.

7 comentarii:

  1. Imi imaginez, cum peste o multime de ani, o "lume" interesata, va "sari" pe blogul tau ...sa guste din deliciile vietii care a fost ...o data ...pe aceste meleaguri!!!
    Superfain!

    RăspundețiȘtergere
  2. Anonim, ( desi nu-mi place sa vorbesc cu persoane care nu-si asuma nicio identitate, oricare ar fi aceea), n-am inteles chiar tot ce ai dorit sa-mi transmiti. NU FOLOSESC NICIO SURSA DE INSPIRATIE- ABSOLUT NICIUNA. Sunt amintiri. N-o fac cu vreun scop. O fac pentru mine.
    Spune-mi, te rog, in limba noastra romaneasca , ce vrei sa-mi transmiti..
    O seara linistita!

    RăspundețiȘtergere
  3. Dupa cum am mai scris, de Ziua Crucii eram calator, deci n-am retinut traditia...
    Ca este un post negru am aflat azi, 14.sept. 2010 de la confidentele bucurestence ale sotiei; apoi am plecat la drum...
    PS. Imi place la balci !

    RăspundețiȘtergere
  4. @Daurel,

    Mă bucur!
    Era frumos pe vremuri..îmi zic , de fiecare dată, că mă duc la anul viitor. Și nu mă duc.
    p.s. noi nu posteam, nici nu s-ar fi putut, erau atâtea ispite!

    RăspundețiȘtergere
  5. Exact...
    Cine a scris? Tu? Eu? Noi? Sufletele? Melancolia? O "felie de timp", asa cum au ramas serbetul, painea facuta de mama "la cuptor", targul, caii...
    Frumos scrii, si e o diferenta extraordinara intre amintiri si realitate, ca "vibratie" a pstarilor! E ceea ce simt eu, nu inseamna ca e "universal valabil"!

    RăspundețiȘtergere
  6. Da, se amestecă toate- gânduri, stări, trăiri.
    A fost odată o lume tare frumoasă. Cu mulți ochi luminoși, uimiți de tot ce se învârtea în jurul lor.
    Lumea aceea există. Trebuie doar să-ți deschizi sufletul!

    RăspundețiȘtergere