luni, 12 aprilie 2010

caderea in ireparabil

Trec zile, nopti, luni si ani. In goana. Ne bucuram, ne facem promisiuni, ne intristam pentru chestii minore, rupem fire, pierdem poteci . Vremea curge. Fiecare clipa fuge. Pentru totdeauna.

Credeam ca am scapat de frica . Nu vorbesc de frica obisnuita- ca pierd trenul , ca nu-mi ajung banii pentru a rezolva cine-stie-ce problema ,ca un banal proces nu se mai termina.

Vorbesc de frica aceea pe care o simti cu gheare, ochi intunecati, prinzand in tentacule spatiu si timp, oameni si aer.

Panza groasa .

Intr-o zi s-a intamplat ceva unic. Era ca si cum cineva deschisese larg portile cerului, lasand soarele si aerul proaspat sa intre intr-un imens pod parasit. Umbrele se estompasesera putin cate putin.

Si s-a facut lumina.


Intamplarile tragice din ultimele zile otravesc speranta.

Ca si cum un poem moare.

24 de comentarii:

  1. Emoţionantă postare... Ca şi cum un poem ar muri. Aşa este. Din păcate...

    RăspundețiȘtergere
  2. Asemenea momente ne trezesc la realitate si ne impun sa traim intens(fiecare cu intensitatea lui)viata care ne este daruita.
    Trist poem...

    RăspundețiȘtergere
  3. Incerc sa ma feresc de emotiile colective. Pe cat posibil.

    RăspundețiȘtergere
  4. Vezi , tu, Angi, uitam, adesea, ca viata nu este vesnica..

    RăspundețiȘtergere
  5. Cred ca inteleg ce spui, Gina...
    Pacat ca "mana" aceea care deschide portile nu ramane apoi lipita de maner sa le previna inchiderea. Si mai pacat ca nici noi n-am invatat inca, in ce fel putem ajuta lumina sa zaboveasca (macar mai mult daca nu pentru totdeauna) in podurile noastre parasite!

    Nu stiu, poate ca dincolo de tragismul lui si de urmarile pe care nimeni nu le poate prezice, fiecare avem cate ceva de invatat din nefericitul accident polonez.

    RăspundețiȘtergere
  6. Ruxi, mana aceea cred ca a fost simbolica. Norocul nostru. Sau , cine stie?
    Da! toti si fiecare , in parte, ar trebui sa constientizam ca nimic nu traieste la intamplare.

    Cat despre tragica intamplare, sunt consternata.
    Ce si cat sa inveti? Si daca inveti , crezi ca poti opri cursul vietii?

    Tare complicate mi se par toate.


    Sanatate iti doresc!

    RăspundețiȘtergere
  7. Si s-a facut lumina. Ca si cum un poem s-a nascut din plimbarea condeiul tau pe pagina alba.

    RăspundețiȘtergere
  8. Arcadia, iti multumesc!

    Da, trebuie sa vedem totdeauna partea plina a paharului!

    RăspundețiȘtergere
  9. poemul nu moare, Gina, chiar daca poetul pleaca de langa noi.

    certitudinea tragediei poate sa ne faca mai puternici.

    sa ne invete sa plangem.

    RăspundețiȘtergere
  10. Poezia din randurile tale -o profunda emotie.
    Ca de altfel poezia ca izvor de speranta - un etern katharsis.

    RăspundețiȘtergere
  11. Scuze de off topic!
    Pentru ca in curand voi deveni taran, am trecut pe la tine sa-ti urez multa sanatate si inspiratie!
    http://www.neacostache.com/2010/04/12/ma-fac-taran/
    O zi frumoasa!

    RăspundețiȘtergere
  12. "Intamplarile tragice din ultimele zile otravesc speranta" spui tu si parca am fost intr-un gand. Eu nu mai cred in speranta de mult. Cunosc starea de frica similara cu neputinta, zbaterea inutila, ura celor din jur, mizeria morala iar tot ceea ce vad in jur ma deprima. Ochiul sinistru al raului priveste sfidator de undeva de sus. Cand te zareste la pamant, rade draconic. Nu ma inspaimanta, ba din contra, imi da puterea de a ma ridica si a porni mai departe, chiar daca o nebanuita frica a neputintei planeaza asupra trupului meu... Am obosit! Prea devreme dar explicabil.

    RăspundețiȘtergere
  13. Angela, nu ma gandeam la poem, ca la un act de creatie.


    "Vedeam", cumva, poemul ca o stare de spirit. Sunt momente , cand ceva, aparent strain rupe niste punti.



    O zi frumoasa!

    RăspundețiȘtergere
  14. Irina, ma inclin, onorata, cand asemenea ganduri vin de la persoana atat de speciala!


    Multumesc mult!

    RăspundețiȘtergere
  15. Nea Costache va inteleg starea . Veti construi o alta viata!
    Mult noroc!

    RăspundețiȘtergere
  16. Shanti, este o poezie dureroasa in gandurile tale..


    Iti doresc sa o transformi! Tu poti! Trebuie!!

    Sa vedem partea plina a paharului!!( de la tine am invata, fara sa mi-o fi spus )

    RăspundețiȘtergere
  17. "Lumina" e aici sinonima cu intelegerea si constientizarea efemerului sau cu rezolvarea in mod benefic a unor probleme de nerezolvat pana atunci...In orice situatie, lumina aduce un surplus de chilibru cred, de calm si intelepciune, de speranta si putere de a continua...

    RăspundețiȘtergere
  18. Este multa intepelciune in vorbele tal, Maria!

    Multumesc!

    RăspundețiȘtergere
  19. Luminile-s făcute să se stingă pentru a se putea reaprinde...

    RăspundețiȘtergere
  20. Frumoasa mea lumanare vie - asa te numesc eu - daca nu m-as confunda cu lumina, oare ce-ar ramane din mine? Si cat ma bucur ca in mine vad lumina! O mai vad in tine si inca in sufletul catorva persoane pe care le-am intalnit intamplator... Ce bine ar fi daca lumina asta s-ar regasi mai mult. Ne-am incalzi oasele obosite, ne-am bucura ochii, ne-am deslusi clipa si ziua de maine, am vedea orizontul mai clar... dar.. in prea multi salasluieste intunericul cu toate relele sale...

    RăspundețiȘtergere
  21. Shanti, comentariul tau este cel mai frumos dar in ziua asta cenusie..


    Iti multumesc mult, DOAMNA!!!

    RăspundețiȘtergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.