Trec zile, nopti, luni si ani. In goana. Ne bucuram, ne facem promisiuni, ne intristam pentru chestii minore, rupem fire, pierdem poteci . Vremea curge. Fiecare clipa fuge. Pentru totdeauna.
Credeam ca am scapat de frica . Nu vorbesc de frica obisnuita- ca pierd trenul , ca nu-mi ajung banii pentru a rezolva cine-stie-ce problema ,ca un banal proces nu se mai termina.
Vorbesc de frica aceea pe care o simti cu gheare, ochi intunecati, prinzand in tentacule spatiu si timp, oameni si aer.
Panza groasa .
Intr-o zi s-a intamplat ceva unic. Era ca si cum cineva deschisese larg portile cerului, lasand soarele si aerul proaspat sa intre intr-un imens pod parasit. Umbrele se estompasesera putin cate putin.
Si s-a facut lumina.
Intamplarile tragice din ultimele zile otravesc speranta.
Ca si cum un poem moare.
Emoţionantă postare... Ca şi cum un poem ar muri. Aşa este. Din păcate...
RăspundețiȘtergereAsemenea momente ne trezesc la realitate si ne impun sa traim intens(fiecare cu intensitatea lui)viata care ne este daruita.
RăspundețiȘtergereTrist poem...
Cris,
RăspundețiȘtergeresunt intamplari peste care nu poti trece usor..
Incerc sa ma feresc de emotiile colective. Pe cat posibil.
RăspundețiȘtergereVezi , tu, Angi, uitam, adesea, ca viata nu este vesnica..
RăspundețiȘtergereAndi, daca ar fi posibil totdeauna.
RăspundețiȘtergereCred ca inteleg ce spui, Gina...
RăspundețiȘtergerePacat ca "mana" aceea care deschide portile nu ramane apoi lipita de maner sa le previna inchiderea. Si mai pacat ca nici noi n-am invatat inca, in ce fel putem ajuta lumina sa zaboveasca (macar mai mult daca nu pentru totdeauna) in podurile noastre parasite!
Nu stiu, poate ca dincolo de tragismul lui si de urmarile pe care nimeni nu le poate prezice, fiecare avem cate ceva de invatat din nefericitul accident polonez.
Ruxi, mana aceea cred ca a fost simbolica. Norocul nostru. Sau , cine stie?
RăspundețiȘtergereDa! toti si fiecare , in parte, ar trebui sa constientizam ca nimic nu traieste la intamplare.
Cat despre tragica intamplare, sunt consternata.
Ce si cat sa inveti? Si daca inveti , crezi ca poti opri cursul vietii?
Tare complicate mi se par toate.
Sanatate iti doresc!
Si s-a facut lumina. Ca si cum un poem s-a nascut din plimbarea condeiul tau pe pagina alba.
RăspundețiȘtergereArcadia, iti multumesc!
RăspundețiȘtergereDa, trebuie sa vedem totdeauna partea plina a paharului!
poemul nu moare, Gina, chiar daca poetul pleaca de langa noi.
RăspundețiȘtergerecertitudinea tragediei poate sa ne faca mai puternici.
sa ne invete sa plangem.
Poezia din randurile tale -o profunda emotie.
RăspundețiȘtergereCa de altfel poezia ca izvor de speranta - un etern katharsis.
Scuze de off topic!
RăspundețiȘtergerePentru ca in curand voi deveni taran, am trecut pe la tine sa-ti urez multa sanatate si inspiratie!
http://www.neacostache.com/2010/04/12/ma-fac-taran/
O zi frumoasa!
"Intamplarile tragice din ultimele zile otravesc speranta" spui tu si parca am fost intr-un gand. Eu nu mai cred in speranta de mult. Cunosc starea de frica similara cu neputinta, zbaterea inutila, ura celor din jur, mizeria morala iar tot ceea ce vad in jur ma deprima. Ochiul sinistru al raului priveste sfidator de undeva de sus. Cand te zareste la pamant, rade draconic. Nu ma inspaimanta, ba din contra, imi da puterea de a ma ridica si a porni mai departe, chiar daca o nebanuita frica a neputintei planeaza asupra trupului meu... Am obosit! Prea devreme dar explicabil.
RăspundețiȘtergereAngela, nu ma gandeam la poem, ca la un act de creatie.
RăspundețiȘtergere"Vedeam", cumva, poemul ca o stare de spirit. Sunt momente , cand ceva, aparent strain rupe niste punti.
O zi frumoasa!
Irina, ma inclin, onorata, cand asemenea ganduri vin de la persoana atat de speciala!
RăspundețiȘtergereMultumesc mult!
Nea Costache va inteleg starea . Veti construi o alta viata!
RăspundețiȘtergereMult noroc!
Shanti, este o poezie dureroasa in gandurile tale..
RăspundețiȘtergereIti doresc sa o transformi! Tu poti! Trebuie!!
Sa vedem partea plina a paharului!!( de la tine am invata, fara sa mi-o fi spus )
"Lumina" e aici sinonima cu intelegerea si constientizarea efemerului sau cu rezolvarea in mod benefic a unor probleme de nerezolvat pana atunci...In orice situatie, lumina aduce un surplus de chilibru cred, de calm si intelepciune, de speranta si putere de a continua...
RăspundețiȘtergereEste multa intepelciune in vorbele tal, Maria!
RăspundețiȘtergereMultumesc!
Luminile-s făcute să se stingă pentru a se putea reaprinde...
RăspundețiȘtergereFrumos gand, Anna!
RăspundețiȘtergereMultumesc!
Frumoasa mea lumanare vie - asa te numesc eu - daca nu m-as confunda cu lumina, oare ce-ar ramane din mine? Si cat ma bucur ca in mine vad lumina! O mai vad in tine si inca in sufletul catorva persoane pe care le-am intalnit intamplator... Ce bine ar fi daca lumina asta s-ar regasi mai mult. Ne-am incalzi oasele obosite, ne-am bucura ochii, ne-am deslusi clipa si ziua de maine, am vedea orizontul mai clar... dar.. in prea multi salasluieste intunericul cu toate relele sale...
RăspundețiȘtergereShanti, comentariul tau este cel mai frumos dar in ziua asta cenusie..
RăspundețiȘtergereIti multumesc mult, DOAMNA!!!