miercuri, 22 iulie 2015

certitudini și dor

Din  oricare parte ar veni, ochii călătorului se opresc pe obositul de atâta așteptare braț ruginit al pasarelei, suspendat peste șinele năpădite de buruieni, de cioburi, de hârtii și  de tot ce-i mai prisosește  necivilizației. Coboară apoi spre peronul pe care l-au tocit pașii, ploile, zăpada și  timpul.
 Când, după  truda drumului  început în capitală,Săgeata albastră- numele este o frumoasă amintire- își ia pauza de răcorire, peronul se animează, mulțimea de navetiști se revarsă către ieșire, cum valul s-ar duce către mal.
 Mulți tineri:pleacă dimineața  la muncă în București și se întorc seara în  apartamentele lor din  multele blocuri cu patru etaje, îmbătrânite înainte de vreme. 

A fost un timp, când, în oraș, era de lucru pentru toți, a fost...
Dacă el, călătorul, nu este de-al locului, trebuie să fie foarte  atent; pietre sparte, crăpături vechi de cine știe când se ivesc la tot pasul.
 În spațiul dintre gară și un mic magazin de răcoritoare, în umbra zidurilor, își face  siesta nedefinită  un grup gălăgios. Ochii îți aleargă fără să vrei la mâinile lor-femei și copii-obișnuite doar să se strecoare neobservate prin buzunare  sau prin poșete nesupravegheate  atent. Fustele crețe și lungi par a fi crescute odată cu  femeile grase, de umărul cărora se reazemă câțiva copii, peste  trupurile cărora apa și săpunul au uitat să mai treacă.
- Du-te, mă, la chioșc și cere un pahar de suc, fii atent ce faci, că frate-tău e pe aproape...//
De câteva ori pe an, mă întorc în locurile astea; îmi este ușor să  ajung,în cel mult o jumătate de oră, în satul copilăriei, la
mormintele părinților și  ale bunicilor. Mă întorc să-mi văd rudele și vin aici, pentru că în orășelul ăsta găsesc un strop din poezia risipită în emoții și visuri a anilor mei de liceu.

Clădirea aceea, cu săli răcoroase și coridoare lungi, prin ale căror  colțuri schimbam bilețele  cu băieții  din clasele vecine,  cu amintirea  Babacului care ne scurta nopțile cu aldehidele și cetonele lui, cu 
încâlcitele probleme de fizică ale lui dom Bălcescu, și-a schimbat înfățișarea. 
Străzile au nume noi. Printre  casele frumoase, s-au ivit multe blocuri. Și oamenii sunt alții.
Eu văd  doar ce simt:amintiri  și  dor, aripă în zbor!
Și nu departe de școală, am regăsit căsuța, în curtea căreia, un întreg
trimestru, îmi lăsam bicicleta, pe când făceam naveta. 
Doamna Sonia nu mai este... păstrez în minte figura ei de femeie bună, îngăduitoare și sfătoasă. În câteva rânduri, când ploua rău de tot, m-a oprit să dorm în cămăruțá ei scundă, dinspre stradă și să-mi pregătesc teza la geografie.
Soarele urcă și coboară, anotimpurile se succed în voia lor. 
Gara, pasarela, liceul, străduțe și blocuri- certitudini  de ieri și de astăzi- trăiesc concrete pe geana orizontului.
 Ele toate și fiecare, în  parte, sunt suflet dintr-un  colț de lume. 
O lume  doar a mea.//

6 comentarii:

  1. "Amintirile sunt parfumul sufletului"-G Sand
    Cu cat mai multe in memoria afectiva cu atat mai parfumata iti este existenta.
    Azi oamenii fug de amintirile trecutului ...cultul clipei,al prezentului!
    Utopic,nu?

    modart

    RăspundețiȘtergere
  2. Știi, cineva m-a certat, auzind câte întâmplări/figuri/evenimente/ momente îmi îmi amintesc;” prea trăiești în trecut, privește înainte„.

    Am simțit tristețe, cum să privește înainte dacă ai alunga trecutul?

    RăspundețiȘtergere
  3. Un colt de lume bine pastrat intr-un colt de suflet!
    Pupici si o vara frumoasa!

    Cum saptamanile acestea drumurile mele au fost mai dese spre/prin Oradea,multe amintiri mi-au navalit din suflet in fata ochilor.
    Strazile,cladirile,locurile,umbrele lasate de falnicii castani au ramas parca aceleasi.Pasii au devenit altii.

    RăspundețiȘtergere
  4. Angi, toți castanii știu povești! Pentru că au auzit multe. Și străzile vorbesc. Fără cuvinte:

    Vara asta fierbinte are gust de amintiri....
    Pupici, fată dragă, mamă iubitoare!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Iubesc strachinile de lut.Mi-am luat si eu cateva in piata,iar acum minunatele ciorbe,supe sau salate stau tare njalcose in ele,iar gustul parca e altul.
      Fiecare are strachina lui,mai mare sau mai mica ,dupa cat de mare isi doreste portia de mancare.:))

      Sa-ti creasca nepotii si sa fie sanatosi si fericiti ! ... sa-ti spun un secret...tare frumosi mai sunt!:)
      Pupici!

      Ștergere
  5. hi! hi! Îmi place ideea ta cu străchinile- după dorința consumatorului!!
    Nepoții mei- doi lei!
    Seară bună, fată dragă!

    RăspundețiȘtergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.