certitudini și dor

Din  oricare parte ar veni, ochii călătorului se opresc pe obositul de atâta așteptare braț ruginit al pasarelei, suspendat peste șinele năpădite de buruieni, de cioburi, de hârtii și  de tot ce-i mai prisosește  necivilizației. Coboară apoi spre peronul pe care l-au tocit pașii, ploile, zăpada și  timpul.

 Când, după  truda drumului  început în capitală,Săgeata albastră- numele este o frumoasă amintire- își ia pauza de răcorire, peronul se animează, mulțimea de navetiști se revarsă către ieșire, cum valul s-ar duce către mal.
 Mulți tineri:pleacă dimineața  la muncă în București și se întorc seara în  apartamentele lor din  multele blocuri cu patru etaje, îmbătrânite înainte de vreme. 
A fost un timp, când, în oraș, era de lucru pentru toți, a fost...

Dacă el, călătorul, nu este de-al locului, trebuie să fie foarte  atent; pietre sparte, crăpături vechi de cine știe când se ivesc la tot pasul.

 În spațiul dintre gară și un mic magazin de răcoritoare, în umbra zidurilor, își face  siesta nedefinită  un grup gălăgios. Ochii îți aleargă fără să vrei la mâinile lor-femei și copii-obișnuite doar să se strecoare neobservate prin buzunare  sau prin poșete nesupravegheate  atent. Fustele crețe și lungi par a fi crescute odată cu  femeile grase, de umărul cărora se reazemă câțiva copii, peste  trupurile cărora apa și săpunul au uitat să mai treacă.

- Du-te, mă, la chioșc și cere un pahar de suc, fii atent ce faci, că frate-tău e pe aproape...//

De câteva ori pe an, mă întorc în locurile astea; îmi este ușor să  ajung,în cel mult o jumătate de oră, în satul copilăriei, la

mormintele părinților și  ale bunicilor. Mă întorc să-mi văd rudele și vin aici, pentru că în orășelul ăsta găsesc un strop din poezia risipită în emoții și visuri a anilor mei de liceu.

Clădirea aceea, cu săli răcoroase și coridoare lungi, prin ale căror  colțuri schimbam bilețele  cu băieții  din clasele vecine,  cu amintirea  Babacului care ne scurta nopțile cu aldehidele și cetonele lui, cu 

încâlcitele probleme de fizică ale lui dom Bălcescu, și-a schimbat înfățișarea. 
Străzile au nume noi. Printre  casele frumoase, s-au ivit multe blocuri. Și oamenii sunt alții.
Eu văd  doar ce simt:amintiri  și  dor, aripă în zbor!

Și nu departe de școală, am regăsit căsuța, în curtea căreia, un întreg

trimestru, îmi lăsam bicicleta, pe când făceam naveta. 
Doamna Sonia nu mai este... păstrez în minte figura ei de femeie bună, îngăduitoare și sfătoasă. În câteva rânduri, când ploua rău de tot, m-a oprit să dorm în cămăruțá ei scundă, dinspre stradă și să-mi pregătesc teza la geografie.

Soarele urcă și coboară, anotimpurile se succed în voia lor. 
Gara, pasarela, liceul, străduțe și blocuri- certitudini  de ieri și de astăzi- trăiesc concrete pe geana orizontului.

 Ele toate și fiecare, în  parte, sunt suflet dintr-un  colț de lume. 
O lume  doar a mea.//

Magicianul din Menlo

 Am mult mai mult respect pentru cel care are o singură idee şi o pune în practică, decât pentru cel care are o mie de idei şi nu face nimic.
Thomas Alva Edison
 
În clasa a VI-a, când tata mi-a cumpărat cărțile, adică manualele, la care mă gândisem cu drag toată vacanța, printre ele, a apărut Fizica. Profesoara nu era calificată, aveam să aflu ceva mai târziu, așa că  noțiunile  primite în vremea aceea  s-au cam risipit .

În liceu, dacă aveai  norocul  ca profesor de fizică să-ți fie dom Bălcescu, puteai fi sigur că zilele nu-țí vor fi deloc ușoare, iar nopțile de dinaintea tezelor, mai ales, îl vor avea ca temător erou tot pe venerabilul domn. Toți elevii știau că  omul fusese o somitate, însă vremea îl schimbase mult. Umbla vorba, că a lui consoartă număra cu vreo douăzeci de ani mai mult decât dumnealui; câțiva colegi, curioși din fire, făcuseră ei cum făcuseră, săriseră gardul  căminului, și au văzut-o, așa că, prin pauze,  poveștile despre ciudatul cuplu  erau subiectele noastre preferate.
Alb în alb, nimic problemă, nota 4, Gh. Bălcescu`era dedicația cu scris mare, pe care  o primeau  cei mai mulțí liceeni, pe colțúl de jos al tezei, oricât de mult ar fi buchisit ei, zi de zi...
 Doi ani mi-a mâncat sufletul: fizică  am învățat, cât am putut, frică de el mi-a fost mereu, așa că, asemenea multor colegi care abia așteptau să scape de terorist, am răsuflat ușurată, când a venit fizicuța.
Înaltă, blondă, mers prea  legănat, din cauza unui  defect,  voce  glacială .Să poftească...și  va urma... ( așa ne invita la lecție, iar în clasă  nu se auzea nici musca.)
 Ce mai! atunci, brusc, am  început să pricep eu fizica, deși era era cam târziu. Îmi lipseau  noțiunile de bază, n-a fost  prea greu, dar  nici ușor.  Din  tot ce am învățat în doi ani de liceu,  țin minte  mai multe formule, pe care   le-am aplicat cu succes, de câte ori m-au solicitat  fiii  mei  și  chiar elevii cărora le-am fost dirigintă, atunci când se isca vreo situație mai specială.
 Păstrez un sentiment special, ceva ca o zvâcnire de suflet , pentru această știință  care adună, undeva, într-un punct sublim,  miracolul cu poezia, realitatea mișcării cu fascinația imaginației !
   Păstrez cu mare drag  un respect special pentru  niște fizicieni celebri.//

Despicăm  întunecimea surdă , transformând   în lumină cel mai des întuneric, asemenea spadei care spintecă  moartea, grație strălucitei lui  minți, căreia,  din pasiune, sacrificându-și sănătatea, i-a adăugat un program de muncă titanică .

În copilărie,  vindea mâncare și bomboane prin trenuri.

 Thomas Alva Edison: 11 februarie  1847Milan, Ohio, SUA/18 octombrie 1931.

S-au creat destule  controverse  în jurul personalității lui, motivul fiind că și-ar fi însușit unele dintre descoperirile altora, cum  ar fi  cazul sârbului Nikola Tesla, de pe urma căruia americanul ar fi câștigat 50000 de dolari. Ceva  la fel de  ciudat s-ar fi întâmplat și cu  francezul Georges Méliès, al cărui film „ Le voyage  dans la lune”, fiind  proiectat  în America,   prin subtilizarea unei copii , i-ar fi adus lui Edison un  câștig enorm.
 Dincolo de aceste  confuze reminescențe ale unui comportament ciudat, în mare parte, spun documentele ,  Edison a luminat lumea. Total.

Într-o noapte de nesomn, în laboratorul lui, frământa  între degete  o bucățică de funingine, amestecată cu smoală. Și tot răsucindu-o, bucățica s-a transformat într-un fir. Edison l-a  încercat  la  o lampă electrică. Și firul a mers.

 Experimentele au continuat, el a făcut alte combinații, a confecționat apoi  o lampă cu fir de bambus carbonizat, în formă de potcoavă, introdus într-un balon de sticlă vidat.

 La 21 octombrie  1879,  când mașinăria  a fost conectată la  circuitul electric, în lampa lui  s-a aprins lumina. Treptat, el  a reușit să  mărească intensitatea curentului, până la pragul de topire  a diamantului, iar  becul s-a stins.

Edison a   realizat  becul electric cu filament de cărbune,  una dintre marile descoperiri științifice ale  veacului al XIX-lea.

Au urmat  multe luni de muncă neobosită, de cheltuieli uriașe, până când ”lampa” a fost  adusă în stare de a fi folosită  industrial.

Muncă   până peste puteri,  speranțe, încredere, pierderea treptată a vederii, nesomn, morfină...

Triumful luminii dintr-un firicel!

Parțial surd din adolescență,  dar curios și neobosit, autodidact, ambițios,  perseverent, inteligent, încrezător, plin de forță, pasionat, implicat, dedicat!

Primul brevet pentru mașina electromagnetică  de înregistrat  voturi, în  1868,
-inventează sistemul telegrafic duplex, prin care, pe același fir se trimit, în sensuri contrare, două telegrame
- perfecționează telefonul lui Alexander Bell
-brevetează telefonul cu  bobină de inducție  și soneria   electrică de apel
- inventează  fonograful.
În 1895, Academia Americană de Arte și Știință, îi acordă  Premiul Rumford, pentru  activitatea lui în domeniul electricității.
În 1915, i se acordă Medalia Franklin  pentru activitate spre binele  umanității.
Orice creează omul cu ajutorul minţii trebuie controlat de către caracterul acestuia. Thomas Edison

spartani!

Terminați micul dejun și mâncați bine, pentru că diseară cinăm  în iad! Eroii de la Termopile(film)
 O prietenă virtuală povestește cum și-a petrecut ea,  în plină iarnă europeană , vacanța pe alte meridiane însorite, prilej cu care observă cât de exacți  sunt nemții. Printre altele, se referă și la faptul că ei mănâncă tot din farfurie, asta pentru că probabil știu foarte bine să-și cântărească  din ochi porția.
Ai putea spune  că este ceva banal sau, cel mult, un fapt oarecare. Mie mi se pare ceva foarte important. Și o să spun de ce.
 De vreo zece ani, îmi petrec vacanțele în grup, mai mare la început și tot mai redus cu vremea..
Fiecare zi de vacanță începe firesc în sufrageria internațională  a  hotelului, micul dejun fiind inclus în costul excursiei.

 De când mă știu,   acest moment al zilei  este , pentru mine, cel mai frumos- în copilărie mi-l pregătea mama, cum știa ea cel mai bine- învățam mereu dimineața,  așa că  ne petreceam primele minute ale dimineții doar noi două.

Îțí (mai)amintești   gustul laptelui  proaspăt de țară?
În liceu, internistă fiind, micul dejun luat în cantina plasată peste drum de liceu, dar destul de departe cămin,  începea cu  două felii de  pâine neagră, pe care elevul de serviciu le aducea într-un coș  împletit, ce gust extraordinar  avea coaja răscoaptă! Lenți termina pâinea înainte de a veni marmelada  de mere și ceaiul  fierbinte, că mereu ne frigeam. Ne mai puneam întrebări una alteia la fizică, la chimie, pentru că urma întâlnirea cu babacu , sosit bosumflat din trenul de București, cu dom Bălcescu, care nu avea niciodată timp  să-și încheie toți nasturii, din cauza  teribilului  stil  de  a-și face  mai  triumfătoare intrarea în clasă.
La facultate, tot la cămin am stat,  dar de acum, lucrurile erau total altfel, micul dejun  lux!  noi, fetele, care mai de care  mai apretate,  coafuri  marca geluța, săraca primea atâtea comenzi,   că nu-i  rămânea timp și pentru ea, noroc că  avea păr natural , rochii, bluze , fuste, zilnic  schimbate între noi,  asortate după priceperea fiecăreia, priviri  clipicioase cu matematicienii, pe biologi nu-i luam deloc în seamă, toți știau că   filologele  sunt  șic.
Vremea fuge, micul dejun și-a păstrat frumusețea lui-  mi-e dor să-i văd pe copiii mei făcând mofturi la una, la alta,  sunt bărbați în toată firea..
M-am luat cu vorba , oricum n-am uitat ce voiam să spun.

 În restaurantele hotelurilor în care am mâncat, imediat  îțí dai seama  care sunt  ai noștri ,după cum arată farfuria  sau farfuriile- dacă  tot este, de ce să  nu încerc, și-apoi am plătit, nu?  spunea cineva, o parte se consumă, o parte(  consistentă) se îndeasă  de-a valma  în geanta   cât mai încăpătoare.

 Îți dai seama că nu despre bărbați vorbesc. Și nu contează  deloc  portmoneul sau cardul. 

Nici firma.//
Scormonitorii-  figuri stranii,  saci  soioși, bețe  noduroase cu cârlig.
 Citeam undeva că  suntem  printre națiile care aruncă, zilnic,  multă mâncare.//
N-am  găsit un  proverb nemțesc despre mâncare, așa că  spun unul  în a cărui rețetă cred La micul dejun  fii egoist, prânzul împarte-l  cu prietenul, iar cina  dă-o dușmanului!
Tu ce zici?
Un dar de suflet de la domnul  Simion