sclipiri în mersul vremii

Scăldată în mersul rostogolit al  soarelui mediteranean, ziua cobora molatic, act  final  într-un spectacol magnetizat parcă de o baghetă magică .//

În vara lui 2009, când am ajuns pe Coasta de Azur- visul meu  din adolescență, când visam cu ochii deschiși la orele  de franceză- asociam locurile  cu nepământeana imagine a legendarei Grace Kelly, prințesa de Monaco.

I-am văzut  drumul șerpuind printre stânci, palatul, garda, catedrala  în care și-a schimbat destinul și lespedea pe care i s-a scrijelit numele.

Într-o superbă zi de august, am părăsit străzile aglomerate ale Nisei, străjuite de palmieri uriași, ninși într-o ploaie albă,  la umbra cărora  leandri, în toate culorile, își freamătă  tulpinile suple, îndreptându-ne spre Grasse.

La ora aceea, casele cochete, împrăștiate discret pe câte o culme înverzită, își țineau lumina  sub pleoapele jaluzelelor.

Culmi domoale, acoperite de lanuri în care iasomia se răsfață mirific, scaldă văzul și  mirosul, într-o mireasmă dulceagă. Între cer și pământ, o imensă grădină! Mare parte din an, aici este raiul pe pământ, tărâm de vis, o mare interioară ,care își schimbă nuanța după cum cad razele soarelui generos. 
În paradisul aromelor colorate unde o mână  dumnezeiască a adunat flori și mirosuri într-un mic  colț de rai, și-au găsit liniștea Edith Piaf și vocea ei unică.
Rămân  în urmă străduțele  curate, casele cu arhitectură odihnitoare și culori luminoase, pe care tufe de zorele și leandru se adună generos, ocolind ferestrele în rame de lemn.//

Baie târzie în Mediterana.
 În lumina generoasă a asfințitului, Promenade des Anglais sclipea în  străfulgerări de basm. 

L-am zărit  atunci în toată splendoarea înserării.

Hotel Negresco!

Trei femei, cu  urme de sare și nisip în plete, îmbrăcate în rochii de plajă peste costumele de baie și o fetiță cu tricou umed....

 Ne-am încercat norocul. Prea  era mare tentația.
Un bărbat înalt, îmbrăcat în fireturi, cum doar în filme și prin cărțile de istorie mai văzusem, s-a înclinat , ușile s-au deschis .
Am pășit în locul cel mai luxos,  pe care l-am văzut vreodată.Priveam uimite, fără sa scoatem o vorbă. Deasupra noastră își răspândea bogăția de lumină lustra de Baccarat, despre care știam că numără 17000 de cristale și are 5 metri înălțime. Se zice că ar fi fost destinată țarului Nicolae al II-lea.
Ne-am cufundat picioarele în covoarele scumpe, am mângâiat cu privirea mobilierul rar, picturile și sculpturile, purtând semnături celebre, am admirat obiectele de artă franceză, veche și modernă, intimidate de prețurile articolelor de îmbrăcăminte, expuse în vitrine.
În salonul Napoleon, am uitat , pentru câteva clipe, cine suntem și de unde venim. Am făcut fotografii, identificându-ne în gând cu personaje celebre, cărora le fuseseră rezervate cândva încăperile prin care ne purtam pașii.

   Hotel Negresco este pentru Nisa  este ceea  ce înseamnă  Turnul Eiffel pentru Paris.

Un simbol.
O bijuterie!
Ceea ce-i conferă originalitate este că a fost ridicat de o persoană fără sânge albastru. Multe și frumoase povești de dragoste s-au țesut în elegantele lui încăperi, Rommy Schneider și Alain Delon și-au trăit acolo idila, Jackie si John Kennedy veneau de trei ori pe an. Astăzi  o noapte într-una din camere costă 385 euro.//.
Dacă nu-i merge bine acasă, românul, de când se știe, ia drumul străinătății. Să-și încerce norocul.  
Unii au învins.
Alții au căzut. Puțini s-au mai întors.
Henri Negresco.
Născut  la București  în 1868, fiul unui modest hangiu  dintr-o suburbie a Bucureștilor, cânta la vioară,ca mai toți din neamul său. Inteligent și perseverent, deprinsese  codul manierelor elegante de la omul de afaceri, cofetarul Capșa, în a cărui  cafenea se aduna  spuma Bucureștilor. Prindea  parcă din zbor cuvinte  străine.
Vrea să  cucerească lumea!

Ajunge la Monte Carlo, dornic să se perfecționeze ca violonist, lucrează  în hoteluri și chiar în  cazinou.
Norocul îl primește cu brațele deschise pe român. La 35 de ani, ca director al hotelului Londra, era un tip plăcut clientelei elitiste europene și americane, care își risipea plictiseala înainte de primul război mondial prin hoteluri ultraelegante.
  Henri se stabilește la Monaco, ca director al restaurantului Helder, având clienți ai jocurilor de noroc mari oameni de afaceri ca Rockfeller și Isaac Merrit Singer, regi și prinți. Atrage ca un magnet lumea bună a timpului, devenind  un prosper om de afaceri, dornic să  înalțe un palat.

 Nisa,1913, Hotel Negresco!

În anul următor, Franța  era pe jumătate ocupată, războiul făcea  ravagii, lumea bună a fugit, Henri Negresco a plecat pe front.

La întoarcere, omul era ruinat, înspăimântătoare solitudine, forțe tocite, priviri în urmă, fără bruschețe. 
Dezolare, poate remușcări. Și boala.  Răpus de cancer, la doar 52  de ani.//
Astăzi, hotelul și-a recucerit gloria de odinioară . Jeanne Augier, o văduvă nonagenară fără urmași, și-a dedicat întreaga viață și avere pentru a împiedica distrugerea ultimului hotel independent de pe Coasta de Azur. Cei 260 de angajați care se ocupă de îngrijirea hotelului vor fi păstrați. Hotelul nu va fi înstrăinat. Își va păstra spiritul specific.
Negresco trebuie să servească la alinarea suferinței oamenilor și animalelor a spus bătrâna patroană.  Va fi donat unei asociații franțuzești de caritate.//

Răsărise luna  când  am  ieșit în stradă. 
Raze  blânde  se odihneau pe numele franțuzesc al românului suspendat la înălțimi princiare.

//