sclipiri în mersul vremii

Scăldată în mersul rostogolit al  soarelui mediteranean, ziua cobora molatic, act  final  într-un spectacol magnetizat parcă de o baghetă magică .//

În vara lui 2009, când am ajuns pe Coasta de Azur- visul meu  din adolescență, când visam cu ochii deschiși la orele  de franceză- asociam locurile  cu nepământeana imagine a legendarei Grace Kelly, prințesa de Monaco.

I-am văzut  drumul șerpuind printre stânci, palatul, garda, catedrala  în care și-a schimbat destinul și lespedea pe care i s-a scrijelit numele.

Într-o superbă zi de august, am părăsit străzile aglomerate ale Nisei, străjuite de palmieri uriași, ninși într-o ploaie albă,  la umbra cărora  leandri, în toate culorile, își freamătă  tulpinile suple, îndreptându-ne spre Grasse.

La ora aceea, casele cochete, împrăștiate discret pe câte o culme înverzită, își țineau lumina  sub pleoapele jaluzelelor.

Culmi domoale, acoperite de lanuri în care iasomia se răsfață mirific, scaldă văzul și  mirosul, într-o mireasmă dulceagă. Între cer și pământ, o imensă grădină! Mare parte din an, aici este raiul pe pământ, tărâm de vis, o mare interioară ,care își schimbă nuanța după cum cad razele soarelui generos. 
În paradisul aromelor colorate unde o mână  dumnezeiască a adunat flori și mirosuri într-un mic  colț de rai, și-au găsit liniștea Edith Piaf și vocea ei unică.
Rămân  în urmă străduțele  curate, casele cu arhitectură odihnitoare și culori luminoase, pe care tufe de zorele și leandru se adună generos, ocolind ferestrele în rame de lemn.//

Baie târzie în Mediterana.
 În lumina generoasă a asfințitului, Promenade des Anglais sclipea în  străfulgerări de basm. 

L-am zărit  atunci în toată splendoarea înserării.

Hotel Negresco!

Trei femei, cu  urme de sare și nisip în plete, îmbrăcate în rochii de plajă peste costumele de baie și o fetiță cu tricou umed....

 Ne-am încercat norocul. Prea  era mare tentația.
Un bărbat înalt, îmbrăcat în fireturi, cum doar în filme și prin cărțile de istorie mai văzusem, s-a înclinat , ușile s-au deschis .
Am pășit în locul cel mai luxos,  pe care l-am văzut vreodată.Priveam uimite, fără sa scoatem o vorbă. Deasupra noastră își răspândea bogăția de lumină lustra de Baccarat, despre care știam că numără 17000 de cristale și are 5 metri înălțime. Se zice că ar fi fost destinată țarului Nicolae al II-lea.
Ne-am cufundat picioarele în covoarele scumpe, am mângâiat cu privirea mobilierul rar, picturile și sculpturile, purtând semnături celebre, am admirat obiectele de artă franceză, veche și modernă, intimidate de prețurile articolelor de îmbrăcăminte, expuse în vitrine.
În salonul Napoleon, am uitat , pentru câteva clipe, cine suntem și de unde venim. Am făcut fotografii, identificându-ne în gând cu personaje celebre, cărora le fuseseră rezervate cândva încăperile prin care ne purtam pașii.

   Hotel Negresco este pentru Nisa  este ceea  ce înseamnă  Turnul Eiffel pentru Paris.

Un simbol.
O bijuterie!
Ceea ce-i conferă originalitate este că a fost ridicat de o persoană fără sânge albastru. Multe și frumoase povești de dragoste s-au țesut în elegantele lui încăperi, Rommy Schneider și Alain Delon și-au trăit acolo idila, Jackie si John Kennedy veneau de trei ori pe an. Astăzi  o noapte într-una din camere costă 385 euro.//.
Dacă nu-i merge bine acasă, românul, de când se știe, ia drumul străinătății. Să-și încerce norocul.  
Unii au învins.
Alții au căzut. Puțini s-au mai întors.
Henri Negresco.
Născut  la București  în 1868, fiul unui modest hangiu  dintr-o suburbie a Bucureștilor, cânta la vioară,ca mai toți din neamul său. Inteligent și perseverent, deprinsese  codul manierelor elegante de la omul de afaceri, cofetarul Capșa, în a cărui  cafenea se aduna  spuma Bucureștilor. Prindea  parcă din zbor cuvinte  străine.
Vrea să  cucerească lumea!

Ajunge la Monte Carlo, dornic să se perfecționeze ca violonist, lucrează  în hoteluri și chiar în  cazinou.
Norocul îl primește cu brațele deschise pe român. La 35 de ani, ca director al hotelului Londra, era un tip plăcut clientelei elitiste europene și americane, care își risipea plictiseala înainte de primul război mondial prin hoteluri ultraelegante.
  Henri se stabilește la Monaco, ca director al restaurantului Helder, având clienți ai jocurilor de noroc mari oameni de afaceri ca Rockfeller și Isaac Merrit Singer, regi și prinți. Atrage ca un magnet lumea bună a timpului, devenind  un prosper om de afaceri, dornic să  înalțe un palat.

 Nisa,1913, Hotel Negresco!

În anul următor, Franța  era pe jumătate ocupată, războiul făcea  ravagii, lumea bună a fugit, Henri Negresco a plecat pe front.

La întoarcere, omul era ruinat, înspăimântătoare solitudine, forțe tocite, priviri în urmă, fără bruschețe. 
Dezolare, poate remușcări. Și boala.  Răpus de cancer, la doar 52  de ani.//
Astăzi, hotelul și-a recucerit gloria de odinioară . Jeanne Augier, o văduvă nonagenară fără urmași, și-a dedicat întreaga viață și avere pentru a împiedica distrugerea ultimului hotel independent de pe Coasta de Azur. Cei 260 de angajați care se ocupă de îngrijirea hotelului vor fi păstrați. Hotelul nu va fi înstrăinat. Își va păstra spiritul specific.
Negresco trebuie să servească la alinarea suferinței oamenilor și animalelor a spus bătrâna patroană.  Va fi donat unei asociații franțuzești de caritate.//

Răsărise luna  când  am  ieșit în stradă. 
Raze  blânde  se odihneau pe numele franțuzesc al românului suspendat la înălțimi princiare.

//

în stropi de iasomie

Cu  niște ani în urmă, am făcut  un pact cu mine însămi- dacă Dumnezeu  mă ajută, vreau să văd locurile la care am visat, încă din liceu.

Povestea a început în 2002,  Italia.

În fiecare excursie, completez un caiețel cu informații, amintiri, stări, gânduri. Astăzi am răsfoit, cu drag,   notițele..

În vara lui 2009, am ajuns pe Coasta de Azur. Asociam locurile  cu  nepământeana imagine a legendarei Grace Kelly, prințesa de Monaco.

I-am văzut  drumul șerpuind printre stânci, palatul, garda, catedrala  în care și-a schimbat destinul și lespedea pe care i s-a scrijelit numele.

Într-o superbă zi de august, am părăsit străzile aglomerate ale Nisei, străjuite de palmieri uriași, ninși într-o ploaie albă,  la umbra cărora  leandri, în toate culorile, își freamătă  tulpinile suple, îndreptându-ne spre Grasse.

La ora aceea, casele cochete, împrăștiate discret pe câte o culme înverzită, își țineau lumina  sub pleoapele jaluzelelor.

Culmi domoale,   acoperite de lanuri în care iasomia se răsfață mirific, scaldă văzul și  mirosul, într-o mireasmă dulceagă.
Între cer și pământ, o imensă grădină!
Mare parte din an, aici este raiul pe pământ, tărâm de vis, o mare interioară ,care își schimbă nuanța după cum cad razele soarelui generos.

Grasse, așezare calmă, pe distanța  Nisa Monaco, la 20 de km. de Cannes- verde  intens, palmieri, cerul, soarele și muzica lui Edith Piaf.
Aici ,în paradisul aromelor colorate unde o mână  dumnezeiască a adunat flori și arome într-un  colț de rai, nemuritoarea voce și-a  ales  odihna eternă.

Fabrica Fragonard, una dintre cele trei din împrejurimi, poartă numele  pictorului în stil rococo, Jean Honore Fragonard, născut în 1732, ca omagiu adus  rafinamentului artistic.

Ghida, o tânără  suplă, ai recunoaște-o dintr-o sută că este franțuzoaică,  obraz limpede, coafură naturală, fustă mulată perfect, franțuzoaicele sunt elegante  și când poartă pantofi cu toc jos, ne plimbă prin toate încăperile care pot fi vizitate.

Istoria parfumurilor Fragonard începe chiar de aici, de la Grasse, în 1926, când Eugene Fuschs, deschide prima parfumerie.

Lumea producătorilor de parfumuri este diversă. Cei cu adevărat excepționali în a distinge  câteva mii de mirosuri-nasurile- cum sunt supranumiți,  cincizeci la număr, s-au născut sau au au învățat meserie la Grasse.

 Foarte solicitați de toate casele renumite de parfumuri  din lume,  sunt foarte bine plătiți.

În fabrică muncesc  mulți  străini, chiar câțiva români..
Aici  se creează două treimi din parfumurile lumii.

 Iasomie, în culturi deosebite, după rețete moștenite, îmbogățite
. După o știință specială, tarinologia  se creează parfumul propriu, timp de două ore, păstrându-se toate trăsăturile specifice parfumului  floral natural.
100 ml de parfum înseamnă o tonă de flori uscate.

Există și un festival al iasomiei, când toată lumea se îmbracă în flori,  lumea înalță imn de slavă florii,  puterii ei de a înnobila clipa prin dans, muzică, focuri de artificii, evenimente de stradă. 

Ajungem în magazinul de parfumuri- flacoane, în forme și mărimi deosebite, esențe, apă de toaletă.

Tinere amabile, croite parcă spre a-ți oferi arome îmbuteliate,  răspund tuturor preferințelor feminine.
Aici lumea are alte dimensiuni interioare- realitate se pierde printre arome dulci.

Prețurile sunt acceptabile, ne grupăm câte trei cumpărătoare, plătim 35 de euro, în loc de 50 , individual, pentru  un parfum, 60 de ml și un flacon  care se poate  reîncărca.

Sunt expuse patru tipuri de

1-      parfumuri și ape de toaletă  în săculețe Organdie-Belle de Soleil, Murmure..

2-      - parfumuri și apă de toaletă pentru femei: natural-Etoile,  fructate-Juste un Baiser, florale- Fragonard, Belle de Nuit, orientale- Diamant, Capucine

3-      Parfumuri și apă de toaletă Collection- Caresse, Solei,Cologne Grand,Lux, Sorenza

4-      Ape de toaletă naturals-Fleur d, oranges, Cerisier en Fleurs, Lavande, Citron.

Mi-am ales Fragonard și Etoile-natural ș dar strălucitor în pâlpâiri de stea, dulce, suav, candid, pur!  crema Vrai, vă asigur, este  foarte bună, regret că doar atât mi-am putut permite.
Săpunurile, frumos împachetate, în forme atractive, cu glicerină, mai ales, au culori și arome fascinante.

Timpul  se numără în minute.
am rămâne aici zile întregi..ce întâmplare ar putea înlocui visul într-un colț de mic paradis terestru?
Ca un fel de rămas- bun,  las ochiul să mai mângâie ramurile copacului din fața intrării, coroană împletită  de mâni nevăzute, paznic grijuliu pentru lumea de miresme, adunată dincolo de ferestre.

Rămân  în urmă străduțele  curate, casele cu arhitectură odihnitoare și culori   luminoase, pe care tufe de zorele și leandru se adună generos, ocolind ferestrele în rame de lemn, tăiate într-o geometrie perfectă.

Drumul are  dulceața vocii aceleiași nemuritoare Edith Piaf.

eternități de-o clipă

In cămăruta mea, lampa cu picior înalt răspândea o lumină gălbuie.
Seară de seară, înainte de a aprinde fitilul,   ștergeam  sticla subțire ca foaia de  ceapă,  atent, cu o  cârpă moale, cum mă învățase mama. Doar așa , lumina era mai puternică, mai limpede..
Îmi făceam lectiile.  Eram in clasa a VI-a,  geometria nu era deloc simplă. Împărțeam gloria clasei cu un coleg. Manualul era subțirel , foi aspre , după teorie, o aplicație- două, cu exemple și multe exerciții. La sfârșitul fiecărui capitol,  se înșirau, cuminți,  rezultatele.
În seara aceea , toate erau de-a-ndoaselea,  pagini întregi- desene, calcule- nimic nu se potrivea. Dintr-odată , nu știu cum,  brusc, mintea mi s-a luminat, am dus dintr-un punct o perpendiculară și creionul  a luat-o la fugă   pe maculatorul meu foșnitor. Aș vrea să nu greșesc nimic din ceea ce-mi amintesc-Inălțimea, într-un triunghi dreptunghic, este medie geometrică, adica proporțională ,intre segmentele determinate de ea pe ipotenuză!
În  cea mai  mare viteza, am lucrat toate exercitiile, nu doar  tema dată .
Eram cel mai fericit copil!
În clasa a XI-a, purtam , obligatoriu, la școală, un sarafan bleumarin , cămașă din bumbac, băiețească, cu mânecă lungă, bleu spălăcit. Într-o sâmbătă- eram elevă internistă-  tata mi-a adus , printre alte lucrușoare, o curelușă albă, de plastic, cu dungi subțiri roșii și albastre.
A fost sărbătoare! Mi-am personalizat uniforma! Mare îndrăzneală!
Locuiam tustrei in Hotelul Venetian-eu și băieții mei. Cel mare își susținea admiterea la Universitate. Examenele, trei la număr, analiză matematică, limba română, filozofie,  se susțineau la Leu. Cel mic terminase clasa a treia. Drumul nostru cu metroul în fiecare dimineața, plimbările  cu fiul cel mic in Grădina Botanică,  să mai scăpăm de emoții, în timp ce fratele lui era în focuri, înghesuiala în fața listelor,  rezultatul care ne-a umplut sufletele de bucurie,  au fost momente pe care nimic , niciodată,  nu le poate înlocui . Nimic nu mai conta!
Au trecut anii.
Am învățat să văd fericirea în fel și chip: într-un apus de soare, în primii fulgi de zăpadă, în momentul în care un fost elev , după mai mulți sau mai puțini ani, recunoscându-mă , îmi spune: Sărut mâna, doamna profesoară!, într-o coafură frumoasă , în lumina din ochii elevilor, când le place lectia , într-un pâlc de maci , în clipocitul ploii, în colindele copiilor, în Lumina Învierii, în lectura unei cărți bune, în florile care mi se oferă, în somnul liniștit, în reîntalnirea cu foști colegi de școală, în jocul "de-a baba oarba" cu nepoțeii, într-o scrisoare sinceră.Am văzut locuri deosebite: Volga, noaptea , din avion , când luminile hidrocentralelor concurau cu puzderia de stele, pe care aveam senzația că le-aș putea culege,  Fontana di Trevi, sub strălucirea lunii , Louvrul, castelele de pe Loire, Notre -Dame,Versailles,Vatican, Olimpul, Acropole, Likavito, Santorini, Prado, British Museum,Madame Tussauds, The Royal Opera, pădurile vieneze, Vezuviul, Neapoli, Capri, casele lui Gaudi, morile lui Don Quijote, Coasta de Azur, Cabo da Roca,Sintra, Alhambra, Fatima, am cules pietricele de pe țărmul Mediteranei și al Atlanticului, am simțit drama locuitorilor Pompeiului,   dar și victoria lui Vasco Da gama, am ascultat Fado la ea acasă, am urcat cărări spre mănăstirile Moldovei și Maramureșului..  
Fericire?Da. Se poate spune și așa.
p.s.cum și când se simte fericirea?