Cu niște ani în urmă, am făcut un pact cu mine însămi- dacă Dumnezeu mă ajută, vreau să văd locurile la care am visat, încă din liceu.
Povestea a început în 2002, Italia.
În fiecare excursie, completez un caiețel cu informații, amintiri, stări, gânduri. Astăzi am răsfoit, cu drag, notițele..
În vara lui 2009, am ajuns pe Coasta de Azur. Asociam locurile cu nepământeana imagine a legendarei Grace Kelly, prințesa de Monaco.

I-am văzut drumul șerpuind printre stânci, palatul, garda, catedrala în care și-a schimbat destinul și lespedea pe care i s-a scrijelit numele.
Într-o superbă zi de august, am părăsit străzile aglomerate ale Nisei, străjuite de palmieri uriași, ninși într-o ploaie albă, la umbra cărora leandri, în toate culorile, își freamătă tulpinile suple, îndreptându-ne spre Grasse.
La ora aceea, casele cochete, împrăștiate discret pe câte o culme înverzită, își țineau lumina sub pleoapele jaluzelelor.
Culmi domoale, acoperite de lanuri în care iasomia se răsfață mirific, scaldă văzul și mirosul, într-o mireasmă dulceagă.
Între cer și pământ, o imensă grădină!
Mare parte din an, aici este raiul pe pământ, tărâm de vis, o mare interioară ,care își schimbă nuanța după cum cad razele soarelui generos.
Grasse, așezare calmă, pe distanța Nisa Monaco, la 20 de km. de Cannes- verde intens, palmieri, cerul, soarele și muzica lui Edith Piaf.
Aici ,în paradisul aromelor colorate unde o mână dumnezeiască a adunat flori și arome într-un colț de rai, nemuritoarea voce și-a ales odihna eternă.
Fabrica Fragonard, una dintre cele trei din împrejurimi, poartă numele pictorului în stil rococo, Jean Honore Fragonard, născut în 1732, ca omagiu adus rafinamentului artistic.
Ghida, o tânără suplă, ai recunoaște-o dintr-o sută că este franțuzoaică, obraz limpede, coafură naturală, fustă mulată perfect, franțuzoaicele sunt elegante și când poartă pantofi cu toc jos, ne plimbă prin toate încăperile care pot fi vizitate.

Istoria parfumurilor Fragonard începe chiar de aici, de la Grasse, în 1926, când Eugene Fuschs, deschide prima parfumerie.
Lumea producătorilor de parfumuri este diversă. Cei cu adevărat excepționali în a distinge câteva mii de mirosuri-nasurile- cum sunt supranumiți, cincizeci la număr, s-au născut sau au au învățat meserie la Grasse.
Foarte solicitați de toate casele renumite de parfumuri din lume, sunt foarte bine plătiți.
În fabrică muncesc mulți străini, chiar câțiva români..
Aici se creează două treimi din parfumurile lumii.
Iasomie, în culturi deosebite, după rețete moștenite, îmbogățite
. După o știință specială, tarinologia se creează parfumul propriu, timp de două ore, păstrându-se toate trăsăturile specifice parfumului floral natural.
100 ml de parfum înseamnă o tonă de flori uscate.
Există și un festival al iasomiei, când toată lumea se îmbracă în flori, lumea înalță imn de slavă florii, puterii ei de a înnobila clipa prin dans, muzică, focuri de artificii, evenimente de stradă.
Ajungem în magazinul de parfumuri- flacoane, în forme și mărimi deosebite, esențe, apă de toaletă.
Tinere amabile, croite parcă spre a-ți oferi arome îmbuteliate, răspund tuturor preferințelor feminine.
Aici lumea are alte dimensiuni interioare- realitate se pierde printre arome dulci.
Prețurile sunt acceptabile, ne grupăm câte trei cumpărătoare, plătim 35 de euro, în loc de 50 , individual, pentru un parfum, 60 de ml și un flacon care se poate reîncărca.
Sunt expuse patru tipuri de
1- parfumuri și ape de toaletă în săculețe Organdie-Belle de Soleil, Murmure..
2- - parfumuri și apă de toaletă pentru femei: natural-Etoile, fructate-Juste un Baiser, florale- Fragonard, Belle de Nuit, orientale- Diamant, Capucine
3- Parfumuri și apă de toaletă Collection- Caresse, Solei,Cologne Grand,Lux, Sorenza
4- Ape de toaletă naturals-Fleur d, oranges, Cerisier en Fleurs, Lavande, Citron.
Mi-am ales Fragonard și Etoile-natural ș dar strălucitor în pâlpâiri de stea, dulce, suav, candid, pur! crema Vrai, vă asigur, este foarte bună, regret că doar atât mi-am putut permite.
Săpunurile, frumos împachetate, în forme atractive, cu glicerină, mai ales, au culori și arome fascinante.
Timpul se numără în minute.
am rămâne aici zile întregi..ce întâmplare ar putea înlocui visul într-un colț de mic paradis terestru?
Ca un fel de rămas- bun, las ochiul să mai mângâie ramurile copacului din fața intrării, coroană împletită de mâni nevăzute, paznic grijuliu pentru lumea de miresme, adunată dincolo de ferestre.
Rămân în urmă străduțele curate, casele cu arhitectură odihnitoare și culori luminoase, pe care tufe de zorele și leandru se adună generos, ocolind ferestrele în rame de lemn, tăiate într-o geometrie perfectă.
Drumul are dulceața vocii aceleiași nemuritoare Edith Piaf.