Regal Beethoven

„Activ și  creator se plimbă,

Întâi  ia formă, apoi se schimbă;

Părelnic stă momentu-n vânt.

Eternu-n  Tot mereu  se zbate:

Căci în neant se surpă toate,

 Când  vor să stăruie-n ce sunt”

J.W. Goethe, „Una și  totul„

”Nu poţi să-l înţelegi pe Beethoven ,dacă nu l-ai citit pe Goethe“

 Lawrence  Foster,dirijor  american, care a  condus cele  mai mari opere din lume;  născut din părinți  români, căsătorit cu  Angela  Suciu.

Cum să îndrăznești  să spui ceva, fie  chiar  să plângi cu  gândul în genunchi,că, din fotoliul tău de modestă ascultătoare,  ai primit  în dar  două dintre cele  mai strălucite opere ale compozitorului care mărturisea, ”mi se pare  peste putință  să părăsim  această viață înainte   de a fi săvârșit tot ce simțim că trebuie  să  înfăptuim.”

Astă seară,Orchestra  Filarmonicii Pitești, 

  dirijată de olandezul  zburător, Theo  Wolters, cunoscut  și mult îndrăgit de către public, 

  solistă -pian,piteșteanca  Luiza Borac,despre care Kultur Spiege   spunea  că „ are sunrt  mai cald decât  Pollini și mai strălucitor decât Arrrau „

concert/maestru: Mădălin Sandu,

a interpretat

„Concert  pentru pian şi orchestră nr.5 în Mi  bemol major op.  73, Imperialul„

„Simfonia nr. 3 op 55 în Mi  bemol major, Eroica„, apreciată de  către cei mai buni dirijoti ai lumii, , ca fiind cea mai   bună simfonie din toate  timpurile , ea  a fost 

dedicată  lui Napoleon, pentru care  compozitorul avea  cult, celebrându-i măreția.

Când a aflat  că  idolul său  s-a încoronat  ca împărat, a șters dedicația,

„Simfonia Bonaparte „numindu-se  „Eroica,“ , închinată „amintirii unui mare om“.
Trebuie să amintim că Titanul a compus aceste două magistrale opere, interpretate astă seară, aflat în stare de surzenie accentuată.

”Nu fi  om decât  pentru altcineva, renunță  să mai  fii pentru tine însuți!

Pentru tine nu mai există fericire și bunăstare decât  în interiorul tău, prin  arta   ta.

Of,Doamne, dă-mi puterea  de a  mă învinge pe mine însumi!  De acum înainte  nimic   nu mai  trebuie   să mă țină înlănțuit de viață.„

(Ludwig van   Beethoven”-”Manuscrisul  Fischholf”, însemnări culese și adunate de către  un necunoscut  din carnetele   compozitorului.

O seară frumoasă, ca însăși muzica lui Beethoven!

Solemnă, maiestuoasă, strălucitoare!

  

Felicitări tuturor celor care, prin muncă foarte serioasă, talent, dăruire și mult suflet, dau viață Orchestrei simfonice a Filarmonicii Pitești, dăruind publicului, săptămână de săptămână, motive de mare bucurie!

sclipiri în mersul vremii

Scăldată în mersul rostogolit al  soarelui mediteranean, ziua cobora molatic, act  final  într-un spectacol magnetizat parcă de o baghetă magică .//

În vara lui 2009, când am ajuns pe Coasta de Azur- visul meu  din adolescență, când visam cu ochii deschiși la orele  de franceză- asociam locurile  cu nepământeana imagine a legendarei Grace Kelly, prințesa de Monaco.

I-am văzut  drumul șerpuind printre stânci, palatul, garda, catedrala  în care și-a schimbat destinul și lespedea pe care i s-a scrijelit numele.

Într-o superbă zi de august, am părăsit străzile aglomerate ale Nisei, străjuite de palmieri uriași, ninși într-o ploaie albă,  la umbra cărora  leandri, în toate culorile, își freamătă  tulpinile suple, îndreptându-ne spre Grasse.

La ora aceea, casele cochete, împrăștiate discret pe câte o culme înverzită, își țineau lumina  sub pleoapele jaluzelelor.

Culmi domoale, acoperite de lanuri în care iasomia se răsfață mirific, scaldă văzul și  mirosul, într-o mireasmă dulceagă. Între cer și pământ, o imensă grădină! Mare parte din an, aici este raiul pe pământ, tărâm de vis, o mare interioară ,care își schimbă nuanța după cum cad razele soarelui generos. 
În paradisul aromelor colorate unde o mână  dumnezeiască a adunat flori și mirosuri într-un mic  colț de rai, și-au găsit liniștea Edith Piaf și vocea ei unică.
Rămân  în urmă străduțele  curate, casele cu arhitectură odihnitoare și culori luminoase, pe care tufe de zorele și leandru se adună generos, ocolind ferestrele în rame de lemn.//

Baie târzie în Mediterana.
 În lumina generoasă a asfințitului, Promenade des Anglais sclipea în  străfulgerări de basm. 

L-am zărit  atunci în toată splendoarea înserării.

Hotel Negresco!

Trei femei, cu  urme de sare și nisip în plete, îmbrăcate în rochii de plajă peste costumele de baie și o fetiță cu tricou umed....

 Ne-am încercat norocul. Prea  era mare tentația.
Un bărbat înalt, îmbrăcat în fireturi, cum doar în filme și prin cărțile de istorie mai văzusem, s-a înclinat , ușile s-au deschis .
Am pășit în locul cel mai luxos,  pe care l-am văzut vreodată.Priveam uimite, fără sa scoatem o vorbă. Deasupra noastră își răspândea bogăția de lumină lustra de Baccarat, despre care știam că numără 17000 de cristale și are 5 metri înălțime. Se zice că ar fi fost destinată țarului Nicolae al II-lea.
Ne-am cufundat picioarele în covoarele scumpe, am mângâiat cu privirea mobilierul rar, picturile și sculpturile, purtând semnături celebre, am admirat obiectele de artă franceză, veche și modernă, intimidate de prețurile articolelor de îmbrăcăminte, expuse în vitrine.
În salonul Napoleon, am uitat , pentru câteva clipe, cine suntem și de unde venim. Am făcut fotografii, identificându-ne în gând cu personaje celebre, cărora le fuseseră rezervate cândva încăperile prin care ne purtam pașii.

   Hotel Negresco este pentru Nisa  este ceea  ce înseamnă  Turnul Eiffel pentru Paris.

Un simbol.
O bijuterie!
Ceea ce-i conferă originalitate este că a fost ridicat de o persoană fără sânge albastru. Multe și frumoase povești de dragoste s-au țesut în elegantele lui încăperi, Rommy Schneider și Alain Delon și-au trăit acolo idila, Jackie si John Kennedy veneau de trei ori pe an. Astăzi  o noapte într-una din camere costă 385 euro.//.
Dacă nu-i merge bine acasă, românul, de când se știe, ia drumul străinătății. Să-și încerce norocul.  
Unii au învins.
Alții au căzut. Puțini s-au mai întors.
Henri Negresco.
Născut  la București  în 1868, fiul unui modest hangiu  dintr-o suburbie a Bucureștilor, cânta la vioară,ca mai toți din neamul său. Inteligent și perseverent, deprinsese  codul manierelor elegante de la omul de afaceri, cofetarul Capșa, în a cărui  cafenea se aduna  spuma Bucureștilor. Prindea  parcă din zbor cuvinte  străine.
Vrea să  cucerească lumea!

Ajunge la Monte Carlo, dornic să se perfecționeze ca violonist, lucrează  în hoteluri și chiar în  cazinou.
Norocul îl primește cu brațele deschise pe român. La 35 de ani, ca director al hotelului Londra, era un tip plăcut clientelei elitiste europene și americane, care își risipea plictiseala înainte de primul război mondial prin hoteluri ultraelegante.
  Henri se stabilește la Monaco, ca director al restaurantului Helder, având clienți ai jocurilor de noroc mari oameni de afaceri ca Rockfeller și Isaac Merrit Singer, regi și prinți. Atrage ca un magnet lumea bună a timpului, devenind  un prosper om de afaceri, dornic să  înalțe un palat.

 Nisa,1913, Hotel Negresco!

În anul următor, Franța  era pe jumătate ocupată, războiul făcea  ravagii, lumea bună a fugit, Henri Negresco a plecat pe front.

La întoarcere, omul era ruinat, înspăimântătoare solitudine, forțe tocite, priviri în urmă, fără bruschețe. 
Dezolare, poate remușcări. Și boala.  Răpus de cancer, la doar 52  de ani.//
Astăzi, hotelul și-a recucerit gloria de odinioară . Jeanne Augier, o văduvă nonagenară fără urmași, și-a dedicat întreaga viață și avere pentru a împiedica distrugerea ultimului hotel independent de pe Coasta de Azur. Cei 260 de angajați care se ocupă de îngrijirea hotelului vor fi păstrați. Hotelul nu va fi înstrăinat. Își va păstra spiritul specific.
Negresco trebuie să servească la alinarea suferinței oamenilor și animalelor a spus bătrâna patroană.  Va fi donat unei asociații franțuzești de caritate.//

Răsărise luna  când  am  ieșit în stradă. 
Raze  blânde  se odihneau pe numele franțuzesc al românului suspendat la înălțimi princiare.

//

cine vede

  că arde casa vecinului trebuie sa aibă frică pentru a sa.
 proverb franțuzesc//

Pentru că  este ziua ei. 

Pentru că-mi place armonia celor trei culori- imaginează-ți o rochie în  joc  de alb, roșu, albastru, ca o vacanță  însorită.

Pentru că am văzut-o la ea acasă!
De asta îi spun Vive la France!

Încep cu invitația de  citi aici- 

 Să fi fost începutul , în seara aceea  răcoroasă de toamnă , când am citit dintr-o cărticică îngălbenită de vreme povestea micuței Cosette?

 Eram în clasa a III-a.
Peste câțiva ani, aveam să aflu, la ora de istorie despre Jeanne-d’Arc .
Romane citite pe nerăsuflate-Dumas, Balzac, Hugo, Sthendhal, Flaubert..
Cat despre Jean Marais, Gerard Philipe , Alain Delon..câte nopți nedormite, câte lacrimi…
La scoală învățam despre Napoleon- îl vedeam mai tare decât oricare erou de roman, mai cuceritor decât Alexandru cel Mare.
Cărți, filme, albume, istorie, muzică!
Așa a năvălit Franța în viața mea.
 Prin clasa a X-a , într-o oră de franceză, franțuzica, profesoara noastră suplă și fină, ne-a vorbit despre castelele de pe Loire. Și despre buchiniștii de pe malurile Senei.
Mi-am dorit atunci să văd Parisul.
Sa văd Franța!
Și am văzut-o! acum câțiva ani!
M-am și rătăcit. Nu mai contează. Mi-am găsit calea.
Am bătut cu piciorul, singură, speriată, din când în când, drumul pe care îl știam din cartea de franceză.
De la un bătrân buchinist , cu o simpatică bărbuță roșcată, după o scurtă negociere, mi-am cumpărat Verlaine, ”Poemes Saturniens” . Nu m-a lăsat să-l fotografiez..
Franța?
Notre Dame, Louvre, Sainte Chapelle, Panthenonul, Les Grandes Eaux Musicales de Versailles, ce minunăție!
basilica Sacre– Coeur-regret că nu-i pot scrie corect numele- magazinele sclipitoare, muzica străzii, franțuzoaicele elegante, în pantofi fără toc, Sena verzuie, ducând vaporașele incoace și incolo, sfidătoarea Tour Eiffel, halele Parisului, atelierul lui Brancuși, Bastilia, Champs Elysees, Palatul Justitței, Montmartre- Monet, Renoir, Toulouse- Lautrec, Depardieu , Edith Piaf, Le Moulin Rouge, Gavroche, Le jardin des Tuileries, la place des Vosges, La marseillaise, Diane de Poitiers, Chenonceau, Blois, Amboise, Chamont, Chambord,Cheverny..

Și cerul.
Ca nicăieri altundeva.
Iubesc Franța!
}n urm[ cu  trei veri, când nu mă mai așteptăm, am văzut sudul ei însorit și lumea ruptă parcă din vise.
Aș vrea să revăd Parisul..cine știe?
Sirenă rea sau Înger, drăcească sau divină,
Ce-mi pasă când tu- zână cu ochi de catifea,
Mireasmă, ritm, lucire,o! singura-mi regină!-
Faci lumea nu prea slută și clipa nu prea grea?
Imn frumuseții, de Charles Baudelaire .

Am găsit și câteva proverbe franțuzești -
Cine trăiește fără a greși nu este atât de înțelept după cât crede.

Nu trebuie sa înveți pisica să prindă șoareci.
  Punctualitatea este politețea regilor.
  Să nu meargă în pădure cine se teme de frunze.//
Îțí place Franța?

Poate  treci și pe aici-

un cadou de la Luli

și

plus darul Ștefaniei-

Karlovy Vary- loc de poveste

De  ce  aleg să merg în excursii? 

Cred că  mă cheamă, de fiecare dată, dorul de  locuri doar închipuite. Excursia , în sine, nu este  chiar ceea ce îmi doresc-  aș vrea să   nu depind de nimeni, mi-ar plăcea să merg agale, să mă opresc acolo unde vreau,  să mângâi cu  privirea  zidurile,  străzile,  acel du-te /vino de  zumzăit omenesc,  să mă opresc  pe terasa  aleasă cu grijă , să rămân  nu prea mult, doar cât să înghit ceva și să plec .. să mă uit pe sus, cum  mi-a spus cândva  o prietenă- dragă ,  să nu ții deloc capul plecat, privește clădirile, acolo este lumea unui oraș.

 Și așa este, ia aminte! 

 Altcineva să facă poze,  să-mi  lipesc pe retina sufletului toată frumusețea clipei, știi care este condiția ? să  fi dormit  bine  noaptea trecută. Și în toate nopțile cât durează evadarea!

Este aproape imposibil..și atunci,  aleg excursia,  un fel de punte între ieri, astăzi și ce-o mai fi.//

 Am văzut Karlovy Vary, ca și Praga, de altfel, în urmă cu douăzeci și cinci de ani.

Am simțit de atunci că vreau să revin. 

Și s-a întâmplat, doar că  totul fuge..

Cu o zi înainte , după un zbor  nocturn,  găsisem Praga somnoroasă, rece,   înțepenită , cumva, într-un fel de mândrie  cețoasă. 

A fost  un frig strașnic,  nu prea mi-a priit  dimineața.

 Am fost tristă, chiar revoltată, nu avusesem vreme  nici măcar să scot din geamantan  o haină potrivită cu  frigul praghez.

 Cândva,  direct de la aeroport , în  seara târzie de vară,  călduță ca un șal moale de catifea,  sosise surpriza- plimbarea  pe sub podurile de pe Vlatava sclipitoare.

Muzică  specifică tuturor națiilor lumii, dans, bucurie!

Plimbare cu vaporașul , clipocit  de valuri, muzică , basm la lumina lunii , puzderie de stele!

 Ador nopțile înstelate! 

Atunci  n-am  văzut realitatea, am trăit doar visul.

De data asta, plimbarea pe Vlatava a cam fost o păcăleală- 15 euro, fără  ghid,  n-am reușit  nici măcar să gust ceva, o supă fierbinte , în avion am primit un amărât de ceai și  o eugenia..

  Noaptea e  un sfetnic bun,  hotelul , n-am ce să reproșez, jos pălăria! 4 stele, nici central, nici   prea departe, somn bun, odihnitor, 24 de etaje, am locuit la   14,  cer  pictat în  alte vise.

Mic dejun regesc și,  ne așteaptă Karlovy Vary!

Drum perfect,  de o parte și de alta  câmpuri verzi și galbene , felii frumos rânduite, harnici sunt cehii, zice că au arendat toată câmpia unor concerne străine, patru la număr. 

Arendașii fac totul, iar   proprietarii primesc un coeficient convenabil , stipulat în contract. Păi vezi? la noi, ca la nimeni( iar mi-a zburat gândul înapoi). 

 Pajiști  nesfârșite de rapiță, nicio palmă nelucrată, perdele înalte ocrotesc drumul, autocarul alunecă frumos,   doamnele din jur dorm, îmi place să fiu eu , cu mine..

Karlovy Vary?

Mi-ar plăcea  să fie adevărată legenda- ceva din „Mistrețul cu colți de argint- Un prinț din Levant îndrăgind vânătoarea.., Carol, urmărind un cerb, de ce nu , o căpriaoră, parcă-l văd, mândru,  în costumul lui verde. 

Trufași și necruțători sunt vânătorii, țintașul își urmărește  prada, iar  bietul animal, hăituit, se aruncă într-un izvor... 

Regele Carol al IV-lea, secolul  XIV, a  construit  acolo cea mai   frumoasă, aristocratică, neasemuită stațiune- Karlovy Vary. 
Faima  acestei splendide așezări  este legată de izvoarele  sale calde, binefăcătoare pentru o mulțime de boli- articulații, digestive,  coloană..dar nu la boli îmi este mie gândul. 
Scormonesc în memorie, locurile astea le-am mai văzut, atunci erau  cenușii, astăzi, K .V strălucește  neasemuit în lumina dimineții blânde.

 Un soare sfios  trimite  raze dulci, lume , câtă frunză, ei, nici chiar așa, dar  mulți, toți  și-au cumpărat ulciorașe din care beau licoarea  binefăcătoare.

 Magazine de suveniruri la tot pasul, îmi cumpăr și eu  ulciorașul albastru,  până la plecare, sigur o să  am o plasă plină cu amintiri.

Strada  este perfectă, piatră lângă piatră, clădirile ,  opere de artă, toate culorile, un tort imens  răsturnat într-o farfurie  de  nu știu câți km, Doamne câtă frumusețe!

 Pe aici   și-au tocat averile marii bogătași  ai lumii, pe terenurile de golf, sub privirile admirative ale doamnelor cu crinolină,  ascunse  sub elegante pălării strălucitoare. Figuri celebre  și-au potolit iubirile și nesomnul prin cazinouri  și restaurante selecte-Goethe- de 13 ori, Beethoven, țarul Patru cel Mare, Schiller, Napoleon, Chopin, Karl Marx- ce ți-e  și cu istoria. 

Uite că și eu am revenit!!

Colonade- cea mai renumită-Mlynska kolonada-Colonada morii-lungă de 132 m. acoperă  cinci izvoare-Izvorul stâncii, 53 de grade, Izvorul Libuse, 62 de grade, Izvorul prințului Vaclav I, 65 de grade, Izvorul prințului Vaclav II- 58 de grade, Izvorul morii, 56 de grade, Izvorul Rusalka, 60 de grade .
Ce armonie de sunete Rusalka,  amintește  de  muzica lui Dvorak! 

Și gândul îmi fuge , fără să-l pot reține la Călimăneștii noștri- Dumnezeu ne-a dat , dar nu ne pune și-n traistă..

 Am văzut staținea  acum doi ani, paragină, lume pleoștită, mizerie, hoteluri , la tot pasul,  amestec pestriț de sărăcie și  de grandomanie inutilă, ostentativă.

Continuăm plimbarea- biserici,  parcuri, flori, arbori roșii, liliac, panseluțe, lume elegantă fără să vrea să pară așa, dar  sesizezi imediat  croielile  fine, parfumuri delicate, vitrine cu   multe și felurite cristaluri, doar sunt la ele acasă,  fețe destinse.

Magazinul special cu lichiorul Becherovka, cumpăr două - unul cadou pentru fiul meu, celălalt pentru  acasă-  poate am musafiri de ziua mea, napolitane Karlobarzke oplatkg, era să uit- cei șapte ani ( nu de acasă, ci de rusă ) mi-au folosit de minune.

Timp liber , două ceasuri- nu mă omor după cumpărături, dar nu rezist, probez câteva bluze, o cumpăr pe cea mai frumoasă- bleumarin cu  alb,  niște volănașe  cochete,  pe verticală,  preț bun, zâmbește și vănzătoarea..

Îmi place aerul  aristocratic al locului, râul Tepla susură  molcom, tineri și vârstnici, suveniruri,  zumzet,  soare blând, mieros. 

Ne oprim  la o terasă,  cafeaua este delicioasă,  înghețata pică bine după  un prânz în grabă, supă de ceapă- să știi că nu este rea deloc,   răcoroasă, pufoasă,  ceva greu de definit, dar gustos, o fripturică, nu mă întreba de preț, că n-o să-ți convină să afli, la ei mâncarea este scumpă. Și  ar trebui să știi dinainte să iei meniu fix, altfel, în  cost se adaugă 20%. din consum. Până am aflat, s-a apropiat excursia de capăt.
Vezi, ți-am  dat un pont bun, să reții, când mergi în Cehia.
 Scump, dar merită!

Am uitat să  fac o poză cu simbolul stațiunii- capra 
Sosim la timp  în locul de întâlnire, cineva s-a rătăcit, presupuneri, telefoane, un pic de agitație,  urcăm în autocar, am mai dat  o pagină, deja  simt un pic de tristețe. 
Asta este..
p.s. Sigur o să-ți placă    Cehia!