peisaj matinal

Dimineață brumată de octombrie.

Aștept pe cineva.

Cu scâncet îndrăcit de roți,lângă mine parchează un autoturism care, dacă ar mai  fi trecut pe la spălătorie, ar trebui să fi fost alb. Ușa se deschide larg, că mă și sperie, ies niște picioare  lungi, slăbănoage, înfășurate în niște nădragi negri, soioși, în continuarea cărora se vede o curea lată, cu ținte, tot neagră, apoi o geacă scurtă, de piele, și, în sfârșit, o față sictirită, peste care cad câteva  șuvițe cleioase.

Ea- i se văd prin deschizătura hainei niște proeminențe anemice- trântește,fără milă, ușa.
 Trage cu sete din țigară.
Își depășește cu un cap însoțitorul zgribulit, care o urmează ca un cățel bleg. Împreună se îndreaptă către magazinul  de vopsele și produse chimice..

Femeia, că , totuși, femeie pare, aruncă restul țigării nestinse la doi pași de ușa magazinului. Se ridică un fumuleț pe care, dacă eu, aflată la câțiva metri, îl văd, la fel de bine, l-ar putea observa trecătorii, care, oricum,nu privesc cerul  umed al toamnei. Nimeni nu  schițează niciun gest, nici chiar vânzătorul care a văzut scena.

 Multe gânduri mi-au trecut  prin minte în cele câteva minute, cât am avut de  așteptat...

 Înarmată cu mătura, găleata și fărașul, dintr-un gang, apare femeia de serviciu .