în rotocoale

 

viața are gust de covrigi

amintire  dintr-o i mai indepărtată iarnă trecută

povești adevărate pentru prieteni

 În plesnet de bici, frigul înțeapă cu ascuțimea briciului... Piața  este plină.
Unii vând, alții se uită.
Nu poți să n-o observi, păr bogat, revărsat din belșug peste haina cu glugă cochetă.
Fard discret.
Ai putea crede că obrajii îi sunt colorați de emoție. Cine știe ce gânduri îi trec prin minte...
Vinde covrigi.
Și fumează, în rotocoale albăstrui.
Mă opresc la câțiva pași de colțul ei de masă, nu mă vede.
Buna dimineața!
Tresare. Săru’mâna!
Fumezi?
Uimită de parcă  i-aș fi descoperit copiuța,stinge țigara cu o mișcare iute. Pe marginea mesei., lângă șirurile de covrigi.
Vă rog să mă scuzați!
Vecinele, colegele ei de muncă, au zâmbete și vorbe pe buze.
Ce vă uitați, dragă, așa? Este doamna dirigintă! Și profesoara mea. 

De română! 
Covrigii ei sunt tot rotunzi. 

La fel de înghețati ca toți covrigii  îngrămădiți pe mesele cenușii de beton printre care se strecoară, zgribuliți,câțiva cumpărători. 
Vorbele sunt calde.

peisaj matinal

Dimineață brumată de octombrie.

Aștept pe cineva.

Cu scâncet îndrăcit de roți,lângă mine parchează un autoturism care, dacă ar mai  fi trecut pe la spălătorie, ar trebui să fi fost alb. Ușa se deschide larg, că mă și sperie, ies niște picioare  lungi, slăbănoage, înfășurate în niște nădragi negri, soioși, în continuarea cărora se vede o curea lată, cu ținte, tot neagră, apoi o geacă scurtă, de piele, și, în sfârșit, o față sictirită, peste care cad câteva  șuvițe cleioase.

Ea- i se văd prin deschizătura hainei niște proeminențe anemice- trântește,fără milă, ușa.
 Trage cu sete din țigară.
Își depășește cu un cap însoțitorul zgribulit, care o urmează ca un cățel bleg. Împreună se îndreaptă către magazinul  de vopsele și produse chimice..

Femeia, că , totuși, femeie pare, aruncă restul țigării nestinse la doi pași de ușa magazinului. Se ridică un fumuleț pe care, dacă eu, aflată la câțiva metri, îl văd, la fel de bine, l-ar putea observa trecătorii, care, oricum,nu privesc cerul  umed al toamnei. Nimeni nu  schițează niciun gest, nici chiar vânzătorul care a văzut scena.

 Multe gânduri mi-au trecut  prin minte în cele câteva minute, cât am avut de  așteptat...

 Înarmată cu mătura, găleata și fărașul, dintr-un gang, apare femeia de serviciu .

caleidoscop

Deunăzi, am făcut  un pact cu mine. Ia să văd eu, cât mi-ar lua să traversez orașul  pe jos. Aveam și ceva treburi de rezolvat, așa că am cam grăbit pasul.
Câte n-am văzut! nu le povestesc, că le știi- lume grăbită, îngândurată, claxoane  zăpăcite, liceeni chiulind,   fetele înjură mai abitir decât băieții, doamne  trăgând cu  greu sacoșe  din care  obraznic un fir de praz râde în barbă, o varză  înfoiată își scoate degetele prin  plasticul subțire,  doi pași mai încolo, în parc,  niște domni joacă șah, ce mulți chibiți!
Piața Ceair s-a modernizat, nu mai ajunsesem aici  cam de vreun an și..tot înghesuială, multe, multe fuste crețe, în toate culorile curcubeului. Se vinde orice.
Nu prea se cumpără.. blănuri, lumânări, trandafiri  fără frunze, semințe, tigăi,  hrean, covoare de pe care  care îțí smulge  un gând  răpirea din serai, varză pentru murat,  bluze fără spate, ghete fără cutie,  ochelari fără rețetă, pastramă. Toată lumea sau aproape toată lumea fumează, vânzătorii, vreau să zic.
Am ieșit repede din vânzoleala  pieței , am tăiat-o  pe Calea București, înapoi spre centru.
Dacă vrei să-ți cumperi ceva de îmbrăcat, este bine să știi că trebuie să mai aștepți să se epuizeze stocul de  tricouri, fuste de-o palmă, sandale cu  trei bretele.
Primiți ceva zilele astea? Printre rotocoale albastre de fum, genele domnișoarelor vânzătoare  clipesc des  nu știu, mai treceți.
Îmi place o străduță în pantă- case vechi, cochete fără ostentație,  grădinițe , crizanteme și tufănele, castani îmbrăcați doar  pe jumătate . Drumul meu trece prin Trivale, parcul este aproape gol,  alei umede, frunze  risipite, îmi lipsește aparatul  de fotografiat, pe telefon nu mai fac poze, s-au adunat prea multe.
Am câștigat pactul,  am parcurs șapte /opt kilometri, dar  de aseară, strănut într-una.
Aleg o carte.

 La întâmplare Viața pe un peron, Octavian Paler. 

Semnul  a rămas la pagina 144.
Adevărul este că nici măcar aici nu poți să crezi până la capăt că viața este doar o stare de tranzit; că am apărut undeva într-o gară și pe urmă am trecut din gară în gară, din tren în tren, mergând spre nicăieri...de vină ești tu și coaja în care te afli.

Cam trist. Mai bine   citim o poezie.
 Lamento,

                   (cu)Ștefan Cazimir

Ni-i sănătatea zi de zi

Legată doar c-un fir de ață

și din multiple nevralgii

țesută-i scurta noastră viață.

Dureri de  gât, dureri de dinți,

Dureri de cap din abundență

Nenumărate suferinți

Ne umplu biata existență.

Dar pe deasupra tuturora

Mă supără urât de tot

și zilnic își respectă ora

 durerea crâncenă de cot.

Ce leacuri  n-am cercat, o, Doamne!

Pilule, frecții, băi, pomezi..

Trec ani în șir, trec veri și toamne

Durere, când ai să cedezi?

Întâmpinând  destule piedici,

mi-am spus necazul peste tot,

dar ce-ți pot face bieții medici

 când și pe ei îi doare-n cot?

Din nesfârșite nevralgii

țesută-i scurta noastră viață,

 iar sănătatea zi de zi

 ne-atârnă doar de-un fie de ață.

Dureri de gât, dureri de dinți,

 Dureri de cap din abundență-

Așa-i croită din părinți

 Sărmana noastră existență.

O,  frații mei de suferință,

 Nu știți cumva un antidot?

E ceasul când mă amenință

Durerea zilnică de cot.

Prin farmacii și policlinici

Orașu-n van  l-am colindat,

Că răi sunt doctorii și cinici,

 Iar farmaciștii s-au culcat.

cauți mereu

ce n-ai pierdut.

Nici n-am intrat bine  în parc, că am  dat  nas în nas cu primarul. Și dacă tot ne-am văzut, am schimbat două vorbe /trei.  Vădit emoționat,   a fost nespus de amabil,  așa o fi de fel sau  să  fi  observat  că  din partea opusă  venea un  batalion  de verde- baloane,  tricouri,  eșarfe, reviste !

Cineva, îi știu numele, că doar  este scris pe toate  pliantele , zice că  va  face gratuit   reabilitarea   termică a orașului- 80 de milioane de euro, 50% de la bugetul de stat,  cealaltă jumătate de la primărie.  

Plouă cu daruri-

refacerea teraselor blocurilor, a subsolurilor, refacerea fațadelor. 

Cine s-a grăbit va primi compensații.

Minune mare! Doar să faci alegerea potrivită!

 Aleile parcului  Trivale  sunt neîncăpătoare- role, biciclete,  cărucioare,  sandale,  bermude,  pălăriuțe,  trotinete,  îndrăgostiți,   maidanezi, mai sfioși ca în alte rânduri,  turtă dulce,  fum de la grătarele restaurantelor  nou- nouțe,  muzică, fără manele, nici nu-ți vine să crezi!
Pădurea s-a gătit și ea.
În verde, bineînțeles.
 Cor păsăresc  pe toate vocile! 
Și țânțari,căpușele nu se văd..
Și fiindcă veni vorba-  zice că  aceia  dintre cetățeni care au pe corp mai mult de cinci bucăți sunt obligați să le pună botnițe; 
-profitând de invazie, un   producător   de jucării  ( străin) va lansa la București Căpușa Barbie;
- în sfârșit,  zic optimiștii,  după 22 de ani, au apărut primele căpușe adevărate, care atacă oameni , și nu întreprinderi de stat.
pe la tine ce se aude?