vineri, 2 octombrie 2015

cravate, insigne, trompete...

”Te slăvim , Românie, pământ părintesc!”
Să fi fost prima filă a abecedarului, să fi fost prima foaie a  cărții pentru clasa a doua?Nu mai știu.
 Doamna Ana purta coc, rochie neagră de stofă, în pliuri. Avea limba spartă, de rea, zicea tata, că și el tot de la ea învățase carte.
La început nu purtam uniformă, eram mândră tare de treningul  maro de bumbac, cred că nicio fată din sat nu avea, poate, cumva, Nina Dinu,tatăl ei era  funcționar, undeva la oraș,  făcuse apoi niște șmecherii prin registre și l-au închis.
Peste trening, purtam o rochiță roz de ”costelă”!
 Aurelia  avea și ea câteva rochițe frumoase, o invidiam pentru  sarafanul  pestriț din diftină, lucrat de sora ei mare, nănița, profesoară de lucru manual la Bacău...ce nume ciudat!
Prima uniformă a fost șorțul negru de satin, cu guler alb din pichet,  atunci am primit și cravata. Și insigna.
Să nu-mi spui că  în iarna aceea  cu nămeți cât casa, când talițu a săpat un tunel să ne vedem cu vecinii, să nu-mi spui că simțeai tu că lumea  ar putea să fie și altfel.. .
De ce  au dat năvală astăzi toate în mintea mea? de ce le văd atât de limpede? nu știu...
Cine  le  rostuiește pe toate?

3 comentarii:

  1. Toate se amestecă undeva: copilăria, frânturi de întâmplări, o cină, un capăt de drum, un poem, toate într-o diagonală difuză peste un spațiu mișcător între ceea ce am fost și ceea ce suntem.
    Nu poți întoarce spatele către trecut, ce și cât rămâne din tine fără el?

    RăspundețiȘtergere
  2. Ai stat la "gura sobei" si amintirile au navalit jucause,precum flacara ce la intretine.
    Pupici si noapte buna!

    RăspundețiȘtergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.