Din barba lui netoarsă, cerul scutură picături reci. Arbori și flori, case și drumuri se supun cuminți valului de frig, ca și cum ieri a fost ceva foarte îndepărtat.Plouă cenușiu în această dimineață sărbătorească, plouă monoton, plouă, parcă, și în sentimente.
Dincolo de tot, rămâne ceva curat, gândul că a dărui înseamnă, de fapt, a primi.
Postul tau l-am citit ca pe in poem...chiar daca aparent in proza...de fapt in rime, chiar daca nevazute, totdeauna muzicale. Si incheierea, Gina - un aforism? O hieroglifa a sperantei?
RăspundețiȘtergereCuvintele tale sună atât de blând, atât de prietenește, Irina!
RăspundețiȘtergereÎți mulțumesc cu sufletul tot!
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergere