luni, 3 aprilie 2017

”Sus, pe garduri, sclipesc stropi sărați...„

” Mi-e tot mai greu să găsesc o definiţie a poeziei. Dar cred că noi, poeţii, avem datoria să facem lumea mai frumoasă. S-o salvăm de la indiferenţă, prin înţelegerea şi relevarea rosturilor vieţii. Şi putem face asta, numai dacă primim în schimb dragoste şi frumuseţe. Însă nu poţi nici să primeşti şi nici să dai dragoste şi frumuseţe într-o lume tensionată. Sau, dacă poţi, asta nu ţine de inimă, ci doar de tehnică. Boris Pasternak spunea că tinerii poeţi care scriu fără să cunoască în profunzime lumea, istoria n-au nicio şansă de-a ajunge mari cu adevărat. Dar, ca să fii un mare poet, trebuie în acelaşi timp să cunoşti ca nimeni altul limba în care scrii, adică să fii „poliglot" al limbii tale, aşa cum marele meu prieten Nichita Stănescu susţinea pe drept cuvânt că este „poliglot de limba română...”

Evgheni Evtușenko
18 iulie 1932/  1 aprilie 2017
poet, romancier, dramaturg, eseist, actor, regizor

 Iubire
”Te iubesc mai mult decât natura,
Fiindcă tu natura însăşi eşti,
Decât libertatea mi-eşti mai dragă -
Fără voi, ca un ocnaş trăieşti.

Te iubesc cu toată nebunia,
Ca pe-un hău, nu ca pe-un drum de roţi,
Te iubesc mai mult decât se poate,
Cât de mult - să înţelegi nu poţi.

Fără noimă te iubesc întruna,
Şi când beau şi-atunci când spun prostii;
Mult mai mult decât pe mine însumi
Te iubesc. Vreau sigură să fii.

Te iubesc mai mult decât pe Shakespeare
Decât toate cele pământeşti,
Mi-eşti şi decât muzica mai dragă,
Pentru mine, muzica - tu eşti!

Te iubesc mai mult decât speranţa
Gloriei, în veac de vis şi fum,
Decât ţara asta ruginită,
Fiindcă tu eşti ţara mea acum.

Eşti nefericită? N-ai temeiuri!
Nu-L mai mânia pe Cel de Sus.
Decât fericirea mi-eşti mai dragă
şi decât iubirea, mai presus.„

2 comentarii:

  1. Interesant esafodaj al iubirii, si mai ales incheierea din ultima strofa....dar cine poate alege ceva din sensul iubirii? Nici macar poetii cu har...:0)...Numai bine, Gina.

    RăspundețiȘtergere
  2. Ce bucurie îmi aduci Irina!

    Iubirea!
    Mai presus de tot, mai dureroasă decât toate... ne-am dori să nu fie devoratoare, să nu întunece nimic, să aducă lumină, să adie cald, mereu, ca o briză.
    Citeam undeva că „a iubi înseamnă a obosi să mai stai singur„ dar asta ar fi o trădare față de suflet, față de tine.

    Toate cele bune, Irina!

    RăspundețiȘtergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.