miercuri, 26 aprilie 2017

la Cărturești!

Obosită  de atâta  plânset, ploaia își odihnea ultimii stropi printre pietre  și ziduri. Deși colțuroasă, dimineața își  lămurea  drămuit  gândurile. Și noi, odată  cu ea.
   Socoteala  din târg  nu se potrivește  prea des  cu  cea de acasă-concertul  formației  „Pink  Martini” de la  Sala Palatului  pentru care  cumpăraserăm bilete  cu  două luni  înainte  nu prea  ne-a  încântat- așa  că , oricum ar fi fost  vremea,  o plimbare  trebuia  să facem. 
 Și  să ajungem la  Cărturești.

Dincolo  de   respirația agitată a străzii, librăria te primește  în decorul ei odihnitor, tu ,spectatorul a  tot, lași lumea  cu ale ei, tu, într-un  vast  parc, decor  în multe  culori, pliuri  de  lumină, acorduri  fără  sunete.  
Clipe  doar ale tale, amestec dulceag, atâtea  vieți adunate  între file, timp  fără început, diagonală difuză între  ceea  ce ești   și ceea   ce este, murmur, parfumuri,  teritoriul tău intim într-un  vast imperiu, însoțitori invizibili, cărți, atâta  lumină!


7 comentarii:

  1. http://www.forbes.ro/saisprezecea-librarie-carturesti-se-deschide-dupa-investitii-de-peste-31060

    RăspundețiȘtergere
  2. Culmea ca n-am ajuns pana acum sa intru in ea, doar am trecut pe langa...

    RăspundețiȘtergere
  3. Crenguță dragă, fă-ți timp pentru sufletul tău și intră!
    Mai există un sediu; acolo nu am ajuns.

    RăspundețiȘtergere
  4. https://www.facebook.com/notes/carturesti/un-articol-despre-istoria-libr%C4%83riei-c%C4%83rture%C5%9Fti-verona/442653348248/

    RăspundețiȘtergere
  5. Interesant, eu stiam ca nu mai e librarie la Verona, ca se transformase/mutase la Carusel. Acolo am fost, aveau si ceainarie.

    Timp... timpul e greu de facut in conditiile actuale!

    RăspundețiȘtergere
  6. ...momente de respiro transmise pe blog si noua, cititorilor.

    Numai bine.

    RăspundețiȘtergere
  7. Gânduri bune, Irina!
    Mulțumesc, din suflet, pentru zăbavă!

    RăspundețiȘtergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.