contemplu emoții,

ca și cum  aș privi cu ochii sufletului un peisaj  viu.

povești adevărate  pentru prieteni.

Aș putea găsi niște fotografii pe care  le-am făcut în locuri  minunate, aș putea  povesti fel și fel de lucruri care  îmi luminează clipele...multe ar fi de povestit.

  Totuși, viața nu este  doar o carte colorată, ea adună, uneori de-a valma,chipuri,întâmplări, situații- unele  rezolvate, altele  doar aninate într-un șir.

 De câteva  zile, îmi  stă în minte ceva  ce mi-a povestit, în apropierea  Crăciunului, în urmă cu  patru ani, un fost coleg de clasă  din liceu,colonelul inginer A.I.

  Satele  noastre, situate  în valea Argeșului, se adună șirag, între  câmpuri și  zăvoi

  În anii de liceu petrecuți împreună, doi, pentru că el avea  să  urmeze  carieră militară, nu prea aveam noi  timp  de povești;făcea naveta zilnic  cu bicicleta, indiferent de  vreme.

  Acum, ai zice  că era o distracție. Nu era deloc așa.

  În clasa noastră, erau mai mulți navetiști, veneau cu bicicletele din câteva sate, situate la 8/ 10 km de liceu,unii cu trenul,alții pe jos.Îi biciuiau necruțător ploile și frigul iernii.

  În clasă, li se păstraseră locurile din preajma  sobei. 

Ne-am întâlnit după niște ani, apoi am păstrat legătura.

  AI.  era tot mai bolnav.

 Își păstrase  un umor fin,un fel de a privi lucrurile  nu neapărat cu blândețe, ci cu  acea filozofie profundă,specifică omului trecut prin multe.

 Povestea lui pe care  mi-a spus-o într-o  dimineață de iarnă s-a așternut în  sufletul meu aidoma unui  colind real.

  Își depusese  dosarul pentru a participa  la concursul pentru Liceul Militar.  Într-o zi, diriginta noastră,Doamna profesoară de limba latină,  Liana Alexandrescu,excepțională ființă, i-a transmis prin cineva  că va veni în vizită acasă la el, pentru că are nevoie de  tot felul de informații scrise de la  primărie, săteni etc.

A.  avea mamă vitregă, iar tatăl nu părea  preocupat de viitorul  adolescentului, pe care  nu și-l închipuia militar de carieră.

 Se apropia ziua vizitei dirigintei, iar  el  își frământa mintea  cu  ce ar putea  să o „trateze” pe doamna  bucureșteancă.Și-a luat inima în dinți și a  umblat din casă în casă, rugând  să i se dea un borcănel de dulceață.

  Nimeni  nu avea.

 În sfârșit, într-o casă, cineva i-a dat un borcan de magiun.

  Examenul de admitere a fost dificil, l-a trecut, au urmat ani  grei, facultatea, căsătoria, o fiică, apoi , tot mai necruțătoare, boala.

  De ce povestesc despre I.A, despre anii aceia grei?

    De fapt, mă întreb dacă astăzi mai sunt copii îndârjiți, atât de fermi în  a învinge greutăți și obstacole, pentru a transforma, fie chiar dureros, visul în realitate. 

există mereu alte dimensiuni

Din barba lui netoarsă, cerul scutură picături reci. Arbori și flori, case și drumuri se supun cuminți valului de frig, ca și cum ieri a fost ceva foarte îndepărtat.
Plouă cenușiu în această dimineață sărbătorească, plouă monoton, plouă, parcă, și în sentimente. 
 Dincolo de tot, rămâne ceva curat, gândul că a dărui înseamnă, de fapt, a primi.

ascultă clopoțelul din suflet!

Toamna este din ce în ce mai năbădăioasă! S-a înfuriat !

Nici chiar iubitorii de culoare nu se mai pot plimba în voie..

Și dacă unii se pot apăra , pentru că au în dulapuri multe haine călduroase, undeva într-un sătuc,  din MOLDOVA- leagănul culturii și al spiritualității  noastre, cu care am luminat frunțile lumii ,lăudându-ne cu  faptele strămoșilor, cu poezia lui Eminescu și cu magia lui Enescu  , astăzi, în secolul  XXI, niște copii tremură.

 De frig și de sărăcie.

O învățătoare  cu suflet de mamă sună din clopoțel

Pentru trezirea celor care pot renunța la plusul lor de confort, ajutându-i pe micuți să simtă că nu sunt singuri, că în România , încă, se  poate împărți puținul cu cel care nu are nimic  

Avem nevoie de ajutor! Sunt învățătoare la  Școala cu clasele I-VIII, Izvoare, comuna . Bahna, jud. Neamț.

 Avem un număr mare de elevi in școala, dar cei mai mulți dintre ei au mare nevoie de hăinuțe, ca să poată veni la școală în sezonul rece.

Noi, cadrele didactice, am adus de acasă, de la copiii noștri, hăinuțe și papuci care nu le mai veneau, dar care erau de strictă necesitate pentru acești elevi.

Va rugam, ajutați-ne, dacă puteți cu hăinuțe si papucei, pentru niște copii inimoși care vor sa învețe! TEL. 0764888975, Inv. CARAIMAN IONELA-LAURA
Copiii vă vor fi recunoscători!