Și mă adă în pace acasă, 
La copii şi la nevastă!”,
Ion Abrudeanu.
Tocmai m-am întors din Țara
Moților.
Autocarul se deplasează din ce în ce mai greu, oprim în Alba Iulia,mândru, Mihai Viteazul ne învață lecția Unirii, este vremea când se schimbă garda, lume câtă frunză, istorie, trecut și prezent laolaltă, se cumpără de toate, arde soarele, înghețata are gustul fructelor de pădure, cautăm umbră, se împart zâmbete, pornim.
Tocmai m-am întors din Țara
Oamenii acestor locuri sunt dăruiți cu brazi, râuri, pajiști și piatră,peșteri și tainice poteci, sare și aur în adâncurile pământului. Mai presus de toate, Domnul le-a pus în fire ceva din statornicia și din semeția munților.
Harnici și făloși, ei știu bună-cuviința, respectul pentru lucrul bine făcut, dragostea pentru astăzi, dar și pentru mâine.
Fără să fi căutat, am regăsit ceva din
firescul copilăriei:aici toată lumea salută pe toată lumea, cu fața senină. Puțină lume umblă pe uliță, sigur, doar cu treburi. Curați, cu roșu în obraji, binevoitori, atunci când ceri o lămurire, oamenii muntelui, femei și bărbați, te privesc în ochi, și, pentru o clipă, te fac să crezi că ești de-al lor.
Vreme de o săptămână , cât le-am fost musafir, am bătut drumul mai aproape sau mai departe de Albacul lui Horea.Îi stau de-a dreapta și de-a stânga Cloșca și Crișan.
Și-n satul lui, cu case țuguiate, dăinuie amintirea lui Avram Iancu.
Turme pe creste, văcuțe în livezi însorite, ici-colo , câte un cal, mândru și el, cum mândru-i stăpânul.
Case temeinice, fără stridențe, curți îngrijite, ferestre cu flori în toate nuanțele firii.
Fără să fi căutat, am regăsit ceva din 
firescul copilăriei:aici toată lumea salută pe toată lumea, cu fața senină. Puțină lume umblă pe uliță, sigur, doar cu treburi. Curați, cu roșu în obraji, binevoitori, atunci când ceri o lămurire, oamenii muntelui, femei și bărbați, te privesc în ochi, și, pentru o clipă, te fac să crezi că ești de-al lor.
Am văzut și o nuntă, amestec de frumoasă tradiție și de nou, copii și vârstnici,în port popular, gel în freze, curele neîncăpătoare, semn că mulți moți au cam uitat mâncarea de acasă, în drumul lor printre străini.
Doar Arieșul, neobosit, scaldă pietre și locuri.
Și mulți bolizi, cu numere de toată țara, aleargă în toate părțile.
Duminică, satele păreau pustii: lumea toată era la biserică. Sub bolți, așteptă, în fiecare curte, masa curată, împodobită cu flori.
Așezați la minte și la treburi, acasă, ori pe meleaguri depărtate, moții zidesc!
Autocarul se deplasează din ce în ce mai greu, oprim în Alba Iulia,mândru, Mihai Viteazul ne învață lecția Unirii, este vremea când se schimbă garda, lume câtă frunză, istorie, trecut și prezent laolaltă, se cumpără de toate, arde soarele, înghețata are gustul fructelor de pădure, cautăm umbră, se împart zâmbete, pornim.
Din când în când, la radio aud ce se mai petrece în politica noastră în care,bulucite în jurul vătafului, au cam năvălit femeile.
Cu sau fără ei, viața merge înainte.
Agale, tot mai greu,ne apropiem de susurul Oltului.
Atți oameni, alte drumuri.
Fără să vreau, ochiul rătăcește prin curți, cresc în voie buruieni, gunoiul se revarsă din containere,ici-colo, mai răsar și flori printre coji de semințe, plastic și hârtii.
Lumea nu prea gustă farmecul sărbătorii.
Se zbate, încolțită, viața.
Îi cam lipsește energia.
Descopar verva stilului de pina acum, de data aceasta, parca, cu ceva adaugiri, intre care, pe linga frumusetea imaginilor vizuale si descrise, apar bucuria si tristetea, dar si o tenta de politizare, rara in ce am citit pe acest interesant si placut blog. Iata cum se percepe admiratia, bucuria calatorului, a scriitorului de fapt: " Oamenii acestor locuri sunt dăruiți cu brazi, râuri, pajiști și piatră,peșteri și tainice poteci, sare și aur în adâncurile pământului. Mai presus de toate, Domnul le-a pus în fire ceva din statornicia și din semeția munților.
RăspundețiȘtergereHarnici și făloși, ei știu bună-cuviința, respectul pentru lucrul bine făcut, dragostea pentru astăzi, dar și pentru mâine." Si aici avem o imagine redata cu amanunte si respect pentru locuri, oameni. "Turme pe creste, văcuțe în livezi însorite, ici-colo , câte un cal, mândru și el, cum mândru-i stăpânul.
Case temeinice, fără stridențe, curți îngrijite, ferestre cu flori în toate nuanțele firii. Fără să fi căutat, am regăsit ceva din firescul copilăriei:aici toată lumea salută pe toată lumea, cu fața senină. Puțină lume umblă pe uliță, sigur, doar cu treburi. Curați, cu roșu în obraji, binevoitori, atunci când ceri o lămurire, oamenii muntelui, femei și bărbați, te privesc în ochi, și, pentru o clipă, te fac să crezi că ești de-al lor. "
Poti cititorule sa ocolesti fara sa remarci aceste distincte rinduri? "
Duminică, satele păreau pustii: lumea toată era la biserică. Sub bolți, așteptă, în fiecare curte, masa curată, împodobită cu flori.
Așezați la minte și la treburi, acasă, ori pe meleaguri depărtate, moții zidesc!" In alcatuirea intregului isi face loc si prezentul legat de istorie, dar, subtil, aproape imperceptibil,si ironia politicului. "Mihai Viteazul ne învață lecția Unirii, este vremea când se schimbă garda, lume câtă frunză, istorie, trecut și prezent laolaltă, se cumpără de toate, arde soarele, înghețata are gustul fructelor de pădure, cautăm umbră, se împart zâmbete, pornim.
Din când în când, la radio aud ce se mai petrece în politica noastră în care,bulucite în jurul vătafului, au cam năvălit femeile.
Cu sau fără ei, viața merge înainte."
Rinduri de final strecoara un soi de tristete, de nemultumire, odata cu intoarcerea, cu schimbarea peisajelor ce nu mai apartin binecuvintatilor moti, ci meleagurilor regatene cu lipsurile lor, probabil regretate, dar ironizate amar de autor. "Agale, tot mai greu,ne apropiem de susurul Oltului.
Atți oameni, alte drumuri.
Fără să vreau, ochiul rătăcește prin curți, cresc în voie buruieni, gunoiul se revarsă din containere,ici-colo, mai răsar și flori printre coji de semințe, plastic și hârtii.
Lumea nu prea gustă farmecul sărbătorii.
Se zbate, încolțită, viața.
Îi cam lipsește energia."
Cautarea nu-i zadarnica fiindca talentul si spiritul de observatie ale autorului te provoaca, te ademeneste la lectura si cunoastere, eventual la o reconfirmare a ceva impartasit in propria traire!
Felicitari doamna si multumiri multe fiindca ne prilejuiesti o alaturare in calatorie cu gindul!
Tot ce ne înconjoară devine o parte din noi înșine.
RăspundețiȘtergereTotul este în noi.
Pentru că și noi suntem în tot.