”Du-mă, Doamne, în pace în țară,

 Cu cercuri și cu ciubară, 

Și mă adă în pace acasă, 

La copii şi la nevastă!”, 

Ion Abrudeanu.

Tocmai   m-am întors din Țara 

Moților.  

 Oamenii acestor locuri  sunt dăruiți  cu  brazi, râuri, pajiști și piatră,peșteri și   tainice  poteci, sare și aur în adâncurile  pământului.  Mai presus de toate, Domnul  le-a pus în fire ceva din statornicia  și  din  semeția  munților.

 Harnici și făloși, ei  știu  bună-cuviința, respectul pentru lucrul bine  făcut,  dragostea pentru  astăzi, dar și pentru  mâine.

Vreme  de  o săptămână , cât  le-am fost  musafir, am bătut   drumul  mai aproape sau mai departe de Albacul lui  Horea.Îi stau  de-a dreapta și de-a stânga   Cloșca și Crișan.

 Și-n satul lui, cu  case țuguiate, dăinuie  amintirea lui   Avram Iancu.

Turme pe creste, văcuțe în livezi însorite, ici-colo , câte un cal, mândru și el, cum mândru-i stăpânul.

Case  temeinice, fără stridențe, curți îngrijite, ferestre  cu flori în toate nuanțele  firii.

 Fără  să fi căutat, am regăsit ceva  din

firescul copilăriei:aici  toată lumea salută pe toată  lumea, cu  fața senină. Puțină lume umblă pe uliță,  sigur, doar  cu treburi.  Curați, cu   roșu în obraji, binevoitori, atunci când ceri o lămurire, oamenii muntelui, femei și bărbați,  te privesc în ochi, și, pentru o clipă,  te  fac să crezi  că ești  de-al lor.

Am văzut și o nuntă, amestec  de  frumoasă tradiție  și de  nou, copii și vârstnici,în port popular, gel în freze, curele  neîncăpătoare, semn că  mulți moți au cam uitat  mâncarea de acasă, în drumul  lor  printre străini.

 Doar Arieșul, neobosit, scaldă pietre și  locuri. 

 Și mulți  bolizi, cu numere  de toată țara, aleargă în toate părțile.

Duminică,  satele   păreau pustii:  lumea  toată  era  la  biserică. Sub bolți,  așteptă, în fiecare  curte, masa  curată, împodobită  cu  flori.

Așezați la  minte și la  treburi,  acasă, ori pe meleaguri  depărtate, moții zidesc!

Autocarul  se deplasează  din ce în ce mai  greu, oprim în Alba Iulia,mândru, Mihai Viteazul ne învață lecția  Unirii,  este vremea   când se schimbă garda, lume  câtă frunză,  istorie, trecut și prezent   laolaltă,  se  cumpără de  toate,  arde soarele, înghețata are  gustul  fructelor  de pădure,  cautăm umbră, se împart  zâmbete, pornim.

Din când în când,  la radio aud ce se mai petrece în politica  noastră în care,bulucite în jurul  vătafului, au cam năvălit femeile. 

Cu sau  fără  ei, viața merge înainte.

Agale, tot  mai  greu,ne apropiem de  susurul  Oltului.

Atți oameni, alte drumuri.

Fără să vreau, ochiul  rătăcește prin curți, cresc în voie  buruieni,  gunoiul  se  revarsă  din containere,ici-colo, mai răsar și  flori printre coji de semințe,  plastic și  hârtii.

 Lumea  nu prea  gustă  farmecul sărbătorii. 

Se zbate, încolțită, viața.

Îi cam lipsește    energia.

fântână fără izvor, Ruginoasa Apusenilor

După   câteva dimineți  cețoase,  stropite  în plesnet  de bici   mocănesc, soarele  s-a înălțat fără  pată, dincolo de culmile proaspăt  îmbăiate ale  brazilor.

Drumul  păstrează  ceva  din  curățenia  binefăcătoare  a ploii,  care  i-a  mai descrețit fruntea brăzdată  de  riduri adânci..la  câți   bușteni transportă  camioanele   zi și   noapte,  nu este de   mirare că s-a îndoit  așa… 

Pornim  în  drumeția atât  de mult  așteptată.

Nu prea am  luat  în seamă   numele  locului,   mi-am pregătit,însă, cu  grijă  încălțările  potrivite,  am pus  în rucsac bidonelul   cu apă, câteva pătrățele  de ciocolată   și  un   măr  mare, roșu.

Autocarul  a  rămas, cuminte, la baza  muntelui, în vreme  ce  uriașul  grup-  vreo nouăzeci  de  copii și  doisprezece adulți- în mare parte   doamne- a primit dezlegare  de  la șef să-l  urmeze. Nimeni   nu  trebuia   să-l  depășească,  nici  să   părăsească drumul  marcat, o potecă  șireată, printre  șiruri   de  brazi, 

însoțită   curtenitor   de   susurul     răcoros   al  unui  pârâiaș  zglobiu.

Deocamdată, nimic  spectaculos,  verde   sănătos, răzlețe   flori  albe și aurii, ferigi  stufoase.

Brusc,  poteca   se ascunde, colți ascuțiți  de pietre  ies   de  niciunde, raze piezișe  lunecă plăpând  printre  brazi  și  rădăcini, bolovani  uriași  stau   de-a  curmezișul, lumină  filtrată printre frunze  și  crengi, un petic de  cer, arbori tot mai  rari,  urcuș  tot  mai  abrupt,  nu ai vreme  să  te întrebi   ce este  cu  tine,  ce vrei  tu, de  fapt, de  unde vii, încotro  te   îndrepți. 
 Escaladare prudentă este tot   ce  contează.  

 Exiști  dincolo   de lume, simți, urci, cauți  puteri,  nu există  teamă, doar   grija  să   nu pui  piciorul   greșit, un  colț   de piatră, fire și   crengi, printre   vârfuri  de brazi, o palmă   de cer, susură  îngânat  izvorașul, gândirea   include raționamente  simple, emoție, da,  n-o  să-ți   vină  să   crezi,  ceva  mi-a trecut prin   minte,  i-am spus cuiva ,  mi  se  părea  cunoscut drumul,  așa  văzusem  eu,cândva  cu  ochii   minții urcușul Agripinei, îi trăiam  fioroasa-i   măreție.

Nici  nu știu  cum și  când a dispărut  oboseala,  poteca s-a  domolit, așternându-se blândă  la  drum, în arcuiri de felină, câteva zvârlituri ,  din    nou  teren  drept , îți   tragi  sufletul,   o înghițitură   de  apă, un cubuleț   de   ciocolată,  ochiul   se  obișnuiește   cu  basmaua smălțuită în  verde,  margarete răzlețe,  tufe  de  frăguțe, smocuri  de afine  aromate.

    O   poieniță   de  vis- mulți turiști,  cauți  ceva, de ce-ai  venit până aici??/  

 În dreapta- genune fără  margini,  fântână  fără apă,  pasagere fâșii de  pământ, necuprinsul  cuprins, rădăcini de abis, spațiu   fizic   croncănind  amenințător, umbră și vis,  cer imens   deasupra,  gol  dedesubt, cremene  și  zid,  rugină și   brazi, poezie și  spaimă, columne   de cremene orânduite în  vremi, straturi de  ere- Pietrele  Galbenei, Cetatea Ponorului,   Platoul  Padiș.

Roșu sticlos, atracție și  spaimă, un  copac  doborât, limpede boltă de  un albastru  nesfârșit, splendoare și  derută, porți   de paradis, extaz și  curiozitate.

Care să  fie diferența dintre   genune  și vis?

 Du-te și   vezi!//
 Groapa Ruginoasa este situată în Munţii Bătrâna, pe teritoriul comunei Pietroasa, din judeţul Bihor, cam la 1km de localitatea Vârtop,( unde se  află  o  renumită  pârtie  de schi)  comuna Arieşeni, judeţul Alba. Pornești  din  Arieşeni, pe șoseaua  principală, spre Vârtop,continuând  drumul  spre Ștei.
Dacă  citești informațiile  înscrise  pe  un  panou, aflat  la vedere, o să afli că  urcușul   măsoară  vreo 800 de metri, pe care  ar urma  să-i  parcurgi în  20 de minute. 
Rămâne  să te convingi!