Albastrul cerului, tot mai gri

 Așa  văd eu, astăzi, România.
Da. Cândva casa asta a noastră,a tuturor celor ce-și zic români, avea temelie solidă, iar acoperișul din șindrila lemnului de codru fusese bine lucrat.
Casa trainică îi proteja  pe  oamenii  ei de rele, de ploi și de zăpezi.
 Le crea  siguranță.
Astăzi, temelia se clatină, iar acoperișul este putred. Ferestrele au încremenit în orbitele lor întunecate, ușa nu mai are zăvor, bătrânii odihnesc prin cimitire, rareori îngrijite, copiii și nepoții au plecat care pe unde... .
În curtea îmburuienită, mai încearcă, așa, câte un temerar să deagă una/ alta...Cu prea puțin spor.
Dealurile sunt tot mai sărace, iar cerul și-a cernit obrazul.
România plânge.