Să vezi partea plină a paharului

( că  nu ai încotro)

Dărâmată  în urmă cu doi ani, cu promisiunea  că   până în primăvara lui  2018  se va construi în locul ei o alta modernă , mai   înaltă, mai frumoasă, ( probabil), cu chiu, cu vai, piața  se ridică moșnegește, cu haina ei de plastic colorat, în mijlocul unor dughene  improvizate  prin diverse  colțuri, unde  foștii piețari își   vând  produsele.  Legume și fructe, pline de praf, că  trec atâtea  mașini,  atâția oameni, încoace și încolo.  Prețuri mari, mai ales la sfârșit de săptămână,  legume  obosite , săracele,  de atâta drum, că vin din Grecia, Ungaria, Turcia. Dacă  nu erau coapte   când  au fost încărcate , s-au prăjit  la înghesuială, în călătoria    lor  spre cumpărătorul  cu portmoneul mereu pregătit. 
Altfel este  bine, dacă nu iei în seamă noroiul, băltoacele,  culorile tot mai greu  de definit  ale cireșelor grecești și ale pepenilor obosiți, săracii și ei, după  zilele de plajă  forțată.

De când s-a turnat asfalt  cârpit , în fața pieței, că nu sunt  bani pentru o bandă completă, lumea  a avut grijă să-și marcheze trecerea. resturi de țigări,  bilete de autobuz, capace, artă, nu alta!

 Să fie clar: respect absolut toate meseriile, că nu putem trăi unii fără alții, dar  nu le înțeleg pe  vânzătoarele  care  fură, fură, pur și simplu,  așa cum or fi învățat, fie de  la părinți,  fie de la  ăi mari. 
Aleg  eu  bucățile de carne din galantar, cu cât mai puțină grăsime- vită și  porc-   ea, vânzătoarea,  taie carnea în bucățele, o pune  în   mașina  ei  șmecheră, apoi o  răstoarnă în punga aia colorată de plastic. Acasă, descopăr , surprinsă,  că   un sfert   din cantitate  sunt   ațe  și grăsime. ( fără exagerare)

Băi frate, mi se întâmplă  numai mie?

 Să-ți mai povestesc   întâmplarea de la ”atelierul de creație”? unicat....halal să-mi fie,  dacă  asta am vrut!
 A ieșit ceva, că doar buna- creștere  mă  oprește să spun  ce simt.

  

Tu zici că paharul ăla  din poveste  are două părți?

( cred  că ochelarii mei sunt   aburiți)