cam într-un picior

povești pentru prieteni

Ca să mă bucur cu adevărat că  trecusem examenul pentru  Gradul  al doilea cu  bine ( examenul dura  doi ani: mai multe  inspecții la ore, urmate de probe scrise și orale, la specialitate, pedagogie/ metodică, socialism, la Universitatea  București ),după afișarea  rezultatelor, mi-am cumpărat o rochie plisată- pătrățele alb/ negru- cu o curelușă roșie. 

 Am adăugat și o pereche pantofi.

Roșii!

 Cu toc înalt, bineînțeles.

Era iunie, aproape de vacanță. 

Ca de obicei, mergeam pe  jos de acasă, la școală ( îmbrăcată cu rochia mea  preferată ; purtam pantofii roșii). 

În curtea școlii, mi-am dat seama că un toc stă să cadă- obosise, probabil, de atâta grabă.

 A sunat de intrare.

  Am  căutat și am și găsit o piatră, am încercat să repar  necazul, dar  pantoful se încăpățâna.  M-am dus, într-un picior, la atelierul școlii  și l-am rugat pe unul dintre  maiștri să mă ajute. Omul a fost înțelegător, a făcut reparația, treaba  a durat cam vreo 10 minute.

 Am intrat ca vijelia în cancelarie, am înșfăcat catalogul și am fugit pe scări, până la etajul al doilea, unde aveam „dirigenție„, uitând  de puterea precară a pantofului meu .. 

 În clasă era liniște perfectă( mi-am zis în sine că elevii mei, drăguții, or fi aflat pățania și s-au gândit  să mă  răsplătească, fiind foarte cuminți). 

În câteva cuvinte, m-am scuzat pentru întârziere,  jenată fiind, cred că am spus ceva despre incidentul cu pantoful).

 Am scris titlul lecției pe tablă” Eminescu și Creangă- doi buni prieteni„, adăugând, la linioară, planul de discuție.

 Prea liniștiți erau copiii mei. Dădeau răspunsuri, nu  neapărat în doi peri, dar  păreau cam reținuți.

  Când am ajuns la „Eminescu- revizor școlar„,  ca la  comandă, toți și-au întors capetele către ultima bancă, rândul dinspre ușă.

 Aplecat asupra caietul său de observații, parcă fără să mai prididească cu însemnările, directorul( profesor de muzică) scria și tot scria.

 Am trecut- nici până astăzi nu știu cum- peste momentul penibil , mi-am făcut lecția așa cum făceam de obicei,

La discuția, din cabinetul lui, nici eu, nici el nu am comentat, în vreun fel întârzierea mea de la oră.

 A ținut să sublinieze că am ”furat10 minute „din oră, adică exact informarea politică.

 Da. 

 În vremea aceea, lecția de dirigenție începea, obligatoriu,  cu sublinierea  marilor rezultate obținute de partid și de  conducătorul lui.

p.s. tu ai trăit întâmplări bizare, în meserie?