povești pentru prieteni
Ca să mă bucur cu adevărat că trecusem examenul pentru Gradul al doilea cu bine ( examenul dura doi ani: mai multe inspecții la ore, urmate de probe scrise și orale, la specialitate, pedagogie/ metodică, socialism, la Universitatea București ),după afișarea rezultatelor, mi-am cumpărat o rochie plisată- pătrățele alb/ negru- cu o curelușă roșie.
Am adăugat și o pereche pantofi.
Roșii!
Cu toc înalt, bineînțeles.
În clasă era liniște perfectă( mi-am zis în sine că elevii mei, drăguții, or fi aflat pățania și s-au gândit să mă răsplătească, fiind foarte cuminți). 
Când am ajuns la „Eminescu- revizor școlar„, ca la comandă, toți și-au întors capetele către ultima bancă, rândul dinspre ușă.
Era iunie, aproape de vacanță.
Ca de obicei, mergeam pe jos de acasă, la școală ( îmbrăcată cu rochia mea preferată ; purtam pantofii roșii).
În curtea școlii, mi-am dat seama că un toc stă să cadă- obosise, probabil, de atâta grabă.
A sunat de intrare.
Am căutat și am și găsit o piatră, am încercat să repar necazul, dar pantoful se încăpățâna. M-am dus, într-un picior, la atelierul școlii și l-am rugat pe unul dintre maiștri să mă ajute. Omul a fost înțelegător, a făcut reparația, treaba a durat cam vreo 10 minute.
Am intrat ca vijelia în cancelarie, am înșfăcat catalogul și am fugit pe scări, până la etajul al doilea, unde aveam „dirigenție„, uitând de puterea precară a pantofului meu ..
În clasă era liniște perfectă( mi-am zis în sine că elevii mei, drăguții, or fi aflat pățania și s-au gândit să mă răsplătească, fiind foarte cuminți). În câteva cuvinte, m-am scuzat pentru întârziere, jenată fiind, cred că am spus ceva despre incidentul cu pantoful).
Am scris titlul lecției pe tablă” Eminescu și Creangă- doi buni prieteni„, adăugând, la linioară, planul de discuție.
Prea liniștiți erau copiii mei. Dădeau răspunsuri, nu neapărat în doi peri, dar păreau cam reținuți.
Aplecat asupra caietul său de observații, parcă fără să mai prididească cu însemnările, directorul( profesor de muzică) scria și tot scria.
Am trecut- nici până astăzi nu știu cum- peste momentul penibil , mi-am făcut lecția așa cum făceam de obicei,
La discuția, din cabinetul lui, nici eu, nici el nu am comentat, în vreun fel întârzierea mea de la oră.
A ținut să sublinieze că am ”furat10 minute „din oră, adică exact informarea politică.
Da.
În vremea aceea, lecția de dirigenție începea, obligatoriu, cu sublinierea marilor rezultate obținute de partid și de conducătorul lui.
p.s. tu ai trăit întâmplări bizare, în meserie?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu