”Noi știm ce suntem,

 dar nu știm ce putem fi....„

„ Hamlet”, W.Shakespeare

Mica Sirenă a Scandinaviei, o săptămână în lumea lui Andersen și a lui Hamlet)

Mi-am dorit mult să văd o țară nordică; s-a întâmplat să fie Danemarca.
Și o părticică din Suedia, Malmo.
La sfârșit de mai, nu este deloc cald în țara nefericitului prinț Hamlet, bat vânturi seci, soarele stă ascuns sub pături groase de nori cu fețe cernite, Marea Baltică își rostogolește în cascade talazuri întunecate, doar măreția lui Andersen dăltuită din iubirea lui Eduard Eriksen”Mica sirenă„ cu sufletul topit în spumă de mare, rezistă tuturor vitregiilor vremii.
Își tace povestea ei de îndrăgostită părăsită pentru o prințesă adevărată, fiindcă ea, frumoasa adâncurilor, n-a reușit să primească un fel de nemurire muritoare.
Asta, în vreme ce danezii sunt considerați cei mai fericiți oameni din lume.
Niște cârcotași din grupul cu care am petrecut acolo o săptămână friguroasă, care pe mine, una, nu m-a speriat, pentru că mi-am îndesat în geamantan haine potrivite, zâmbeau ironic„ cum , mama dracului să fii fericit, dacă îțí începi ziua cu 4/5 grade și vii acasă când termometrul a mai căpătat cel mult 10„?
Danezii își trăiesc viața lor civilizată, o viață lipsită de corupție și de păcăleli, alergând cu bicicletele, de la cel mai mic până la cel mai vârstnic, căruia timpul darnic i-a desenat pe frunte și pe obraji un fel de răboj nobiliar.Nu contează nici frigul, nici vântul,contează doar el, omul.
Este greu să înțelegi fericirea celui care și-i iubește doar pe ai săi.
M-am gândit la un proverb de-al lor: cine te înșală prima oară te nedreptățește; dacă te înșală a doua oară o face pe dreptate, te ia ceea ce ești.
Și m-am gândit așa, fără să vreau, la noi,la a noastră înșelătorie perpetuă...
Am văzut multe lucruri în țara lor rece cu vânturi tăioase: palate dăinuind peste secole-Amalienborg și Rosenborg, magice castele: Kronborg, Fredensborg, Fredederiksborg, monumente istorice, turnuri, muzee și porți, bijuteriile coroanei, rochiile reginei, marea și verdele copacilor, grădini ca-n povești și bulevarde largi, foarte curate, străzi ale marinarilor de odinioară, colecții de vase pescărești ancorate cu ale lor catarge împodobite cu steagul danez, istorie și arhitectură, hoteluri și simboluri ale regalității,vestigii și colonade, tablouri și tapiserii uluitoare, argintărie și mobilier exorbitant,buticuri cu haine create de nume celebre, antichități,vechi metereze, motive albastre și verzi, cristaluri și sticlărie scumpă, mori de vânt, niște cochete picioroange , mișcându-și alene rezistența, statui de ieri, piețe și fântâni, hoteluri moderne ( cel în care am locuit are 23 de etaje- din patul meu vedeam uriașa lebădă într-un picior, învârtindu-și neobosită aripile impare) vapoare și turiști, mai ales asiatici, câtă frunză, prin parcuri, gărzile reginei, grupuri de tineri petrecând așezați prin parcuri sau prin piețe, magazine cu prețuri uriașe, afișate în vitrine...multe am văzut.
Să nu uit liliacul, bogat, alb și violet, parfum în ciorchini, căzând răsfățați peste frunze lucioase.( am furat o crenguță din preajma „sirenei„!).
Ce m-a impresionat cel mai mult și mai mult a fost acel pestriț furnicar neobosit, un permanent du-te /vino de bicicliști pedalând pe trotuarele lor, tineri și vârstnici, bătrâni și copii, mame cu bebeluși în coșulețe, respectabile doamne cu păr grizonat,sfidând vântul, ploaia și frigul, fiecare cu drumul, cu gândurile, cu proiectele lui.
O lume în mers echidistant, frumoasă și blondă, convoaie de figuri deloc întristate!
O lume care pleacă și vine, construindu-se pe sine!