joi, 25 august 2011

parfum uitat de verde crud

Străjuit de plopi tineri, aruncați la întâmplare, se rupe  de autostradă, lăsând-o în pace cu bolizii ei gonind spre capitală, taie lanuri de grâu și de porumb, 
se încolăcește într-un loc, mângâind în grabă un tăpșan acoperit cu tufișuri de mure și imortele liliachii, trece pe la porți închise în miezul zilei, salută frumos, cum se  cuvine la țară, pe toți sătenii aflați cu treburi pe la primărie/farmacie, magazin și se așterne  lin până la pasarelă.
 Bătătorit de zeci de ani,  poate chiar sute, cine mai știe, drumul,  pe care îl cunosc de când aveam vreo cinci ani,  intră grăbit în sat.
În satul meu.
Nu are timp să se uite în stânga, nici în dreapta, nu-i ia în seamă pe cei câțiva pierde- vară adunați la umbră în chioșcul din fața bufetului, ciocnind  halbele cu mânecă albă, înaltă.//
Argeșul șușotește în albia lui.
Cu ani în urmă, în zile cuminți de vară, plaja era neîncăpătoare!
Încerc să prind cu ochii minții farmecul acelor clipe- eu, liceana, studenta, prietenele mele, scrisori lungi, în plicuri roz, ascunse între coperte de  romane străine, promisiuni, bilețele, nisipul mărunt, sclipitor,  joc de  pietricele colorate, lipii aruncate pe luciul molcom al  apei, teama de a nu –i supăra pe părinți cu întârzierile nejustificate...
De cealaltă parte a  podului, unde Argeșul fusese zăgăzuit într-o adâncitură moale, în zile fierbinți de august, zeci de familii: părinți, copii, rude își îngropau cânepa.
 N-ai auzit, n-ai văzut, așa-i?
O să-ți spun din ce-mi amintesc.//
 La capătul fiecărui lot de pământ din lunca Argeșului, fiecare familie semăna  pe un petic bun cânepă. 
Verde crud, aromă vie!
La coacere, tulpina  aspră, gălbuie lăsa urme adânci în palmă. Se smulgea fir cu fir, dimineața, pe răcoare.
Puși la uscat, snopii înalți  cât  un copilandru umpleau curțile. În câteva zile  erau tocmai buni de îngropat. Treabă de bărbat!
Unul lângă altul, snopii se așezau în adâncul mâlos, prinși în legături strânse, acoperiți cu nisip și pietriș, greutăți, țăruși puternici de lemn. Fiecare familie își marca proprietatea.
Pentru câteva săptămâni, locul era împânzit de semne, nimeni nu îndrăznea să treacă dincolo de porția lui.
Din când în când, mama și  bunica scoteau câte un fir- topirea trebuia să fie perfectă.
Când firele se colorau în alb, snopii se desprindeau atent din  legături. Începea spălatul, treabă exclusiv de femeie.
Lovituri puternice pe luciul apei în asfințit de soare, o muzică nemaiauzită  de atunci, muzică de care-mi este tare, tare  dor!!
În ploaie de stropi, zeci de femei, una lângă alta, spălau  snopii moi până seara târziu. 
Sprijinită într-un cot, din margine  argintie de zăvoi, se întâmpla să răsară, sclipitoare, luna!!//
Curtea se umplea din nou cu mănunchiuri.
Albe, curate, ce aromă !
Într-o zi/două, cânepa era bună de melițat.
Ai văzut o meliță? Un căluț, ca să zic așa, sprijinit pe două picioare de lemn, baza ceva mai lată, cât să încapă snopul uscat, partea de sus, mobilă.
  Răsuna satul de bătăi în cadență, muncă aspră, obositoare...
Mâini bătucite adunau  în stive firul cenușiu, fin ca mătasea, bun de tors.  Se adunau  sub meliță  câlții,  ei buni și ei la  ceva .
  Bătrânele împleteau  cu greu zăblăul, o pătură mare, mare  cât o parte de curte, se  aduna în palma lui  recolta de-o vară, pentru că grâul nu se punea fierbinte direct în saci.
Separat, cădeau resturi lemnoase, bune pentru aprins focul, iarna.
Fuioare lungi, unele alburii, multe cenușii se stivuiau în podul casei, până la căderea zăpezii, când începea torsul.
Ai fost vreodată într-o casă, unde torc mai multe femei?.
Imaginează-ți sforăitul  nestingherit  al  motanului tău, care-și îngână lenea, tolănit regește pe fotoliu.
Răsucite cu o tandrețe  pe care doar degetele femeii o au, firele se adună pe fuse.
 Urmau multe alte operații- înălbirea cu leșie, năvădirea,  țesutul pânzei.
 O gospodină adevărată își îmbrăca  întreaga casă  cu tot ce rodiseră degetele ei din primăvară până-n cealaltă primăvară- fețe de masă, perdele, cuverturi, preșuri, covorașe, chiar  dimie pentru paltoane.//
Argeșul își duce susurul la margine de sat.
 Câte  povești mai ține el minte?
Singuratic, ca o mână  rătăcită, aruncată între două sate, Ungureni și Crovu, podul construit de nemți se clatină sub greutatea mașinilor.
Culeg în palmă lacrima aducerii- aminte.
Cânepa,doar o poveste.
Verde crud, rătăcit în arome  incerte ...
 





41 de comentarii:

  1. Gina, iti multumesc, am citit inainte de invitatia ta...dar nu am ce amintiri sa deapan...eu sunt fata de oras, crescuta intre betoane si asfalturi :(. Dar citesc nu nesat amintirile tale, parca citesc un roman de demult...superb!

    RăspundețiȘtergere
  2. Mi-a placut, parca am citit o poveste...chiar am ramas asa, ganditoare acum. Eu o sa scriu, intru in jocul asta pentru ca imi place tema aleasa. Nu prea stiu eu cum se procedeaza, dar sigur imi explicati voi...

    RăspundețiȘtergere
  3. habar nu aveam că o plantă cum este cânepa poate răscoli atâtea amintiri, atâtea mirosuri...
    este atât de frumos aici la tine, gina, şi mă bucur mult că te-am găsit.

    RăspundețiȘtergere
  4. Salmi,
    Vezi, tocmai aici este farmecul acestei ferestre- împărtășim gânduri, experiențe, povești.
    Zile frumoase îți doresc!

    RăspundețiȘtergere
  5. lunapatrata,

    Mă bucur pentru bucuria ta!
    Dacă mergi la Mirela, sigur găsești „instrucțiuni„.
    Spor la treabă!

    RăspundețiȘtergere
  6. psi,
    Pentru că suntem diferiți.
    Fiecare poate găsi farmecul clipei de-o viață în ceea ce-l definește.
    Și eu mă bucur că ne-am găsit!
    Zile frumoase îți doresc!

    RăspundețiȘtergere
  7. In sfarsit, s-a curatat situl dumitale, doamna.
    Sa fi fost ceva sau doar parere mea, gresita?
    Ma-ntreb daca mai creste careva canepi(!) prin locurle pomenite mai sus.
    Ma gandesc la alea de nu mai trebuie mocirlite si batute. Doar adunate, uscate si...

    Eheheheeee.... Ce de gologani ar iesi;)


    In alta ordine de idei...
    Invaziva mai esti, domna Gina; cu povestile dumitale trezesti pana si mortii.
    cum am zis si ieri, intri-n toate sufletele:))

    RăspundețiȘtergere
  8. Zăblăul la noi se numea țol...
    In rest toate cuvintele, deci si muncile, erau aceleasi...
    In acele timpuri nu erau cuvinte fara acoperire in fapte...

    RăspundețiȘtergere
  9. Ce splendidă povestire...parcă aș mai fi vrut să continue...
    Eu mai țin minte doar că bunica avea o casă într-un sat din apropierea orașului Cusco. Avea doar o bucatarie si o cameră, dar pe timp de iarnă stăteam acolo că era mai cald și nu patrundea chiat atât de mult frigul înăuntru ca și în locuința derăpănată din oraș.Mai pe urmă când am fost adusă peste ocean,lucrurile s-au schimbat radical...Noii bunici stăteau nu într-un sat, ci pe un deal unde erau doar ei,dar ce minune de verde crud în împrejurimi...

    RăspundețiȘtergere
  10. servus!
    Mno, după cum arată şi numele meu, tata o fo primul din neam care o fugit de la ţară, iar mama, tot o vrednică fiică a unui sat, m-o născut la oraş...
    N-am ce povesti de la ţară că eu am venit pe lume mai către asfinţitul vieţii părinţilor mei, şi nici pe bunici nu i-am cunoscut...
    O zi frumoasă, tuturor!

    RăspundețiȘtergere
  11. @Anonim,
    Nici în glumă nu m-aș gândi la ce „bați„ tu..deși, la câte se întâmplă în lumea asta mare, parcă nimic nu-i de mirare.
    Na, că am făcut-o!!

    În altă ordine de idei, mă răsfeți!!

    RăspundețiȘtergere
  12. @Daurel,
    Din câte îmi aduc aminte, se vorbea cu măsură, dar de muncit, muncea tot omul!

    RăspundețiȘtergere
  13. Vera,

    Povestea mea se rupe brusc, pentru că viața își are propriile-i criterii după care guvernează- satul este altfel, lumea este altfel. Doar amintirile mele se revarsă nestingherite, pentru că mi se face dor de „ieri„.

    Simt nostalgia din vorbele tale!
    Viața la țară are un farmec special!!

    o zi frumoasă îți doresc!

    RăspundețiȘtergere
  14. Tibi,
    Simt în graiul tău mândria omului care nu uită de unde a plecat!
    Zi frumoasă și ție!

    RăspundețiȘtergere
  15. "Culeg în palmă lacrima aducerii- aminte. "
    "...un tăpșan acoperit cu tufișuri de mure și imortele mov, în ciorchini, trece pe la porți închise în miezul zilei, salută frumos, cum se cuvine, la țară
    Albi, curați, ce aromă proaspătă!
    Verde crud, aromă vie! "
    Gina, ma bucur mai mult decat pot scrie aici ca ai raspuns chemarii mele de a alege tu tema Povestii parfumate de azi! Mama stie cate ceva despre canepa, aveau strabunicii ei din partea tatalui si era prezenta la munca ritualica ce-i insotea. Cat de minunat ai descris aromele, le simt, sunt verzi si crude, dar nu uitate. Stii de ce? Pentru ca le-ai readus tu aici, unde se pot savura prin lectura. De cate ori, si intru de multa si buna vreme la tine, vin aici ma bucur de randuri sensibile. Ti se va parea ciudat ca si povestea mea face apel la o amintire din copilarie? Nu, stiu ca nu, ai mai citit la mine cat de fericita eram atunci. Asa cum sunt toti copiii care stiu sa traiasca frumos aceasta varsta, alaturi de parinti buni. Verde crud...te mai vad, te mai aud! :)
    P.S. Peste o jumatate de ora public si eu povestea, am de adaugat fotografiile si trebuie alese cu atentie. Voi pune linkul tau si te voi ruga sa il pui si tu pe al meu si al celor care scriu Povesti minunate despre un verde crud... uitat. Pentru ca toti sa ne bucuram de ele. :)

    RăspundețiȘtergere
  16. "Atunci începea torsul.
    Ai fost vreodată într-o casă , unde torc mai multe femei?.
    Imaginează-ți sforăitul nestingherit al motanului tău, care-și îngână lenea, tolănit regește pe fotoliu.
    Răsucite cu o tandrețe pe care doar degetele femeii o au, firele se adună pe fuse."

    În copilărie am asistat de câteva ori la astfel seri în care femeile torceau şi vorbea despre una sau despre alta. Greu de uitat, într-adevăr... Erau seri tare liniştite şi aud şi acum zgomotul fuselor...

    Gânduri bune, Gina...

    RăspundețiȘtergere
  17. frumoase amintiri; era frumos vara la tara ...

    RăspundețiȘtergere
  18. Mirela,
    Prin jocul nostru cu parfumuri și arome, recompunem o lume dată uitării.
    Am revăzut de multe ori în anii din urmă Argeșul, și satul, și ulița copilăriei.
    Persoanele din jur- rude, colegi de școală îmi spun că toate sunt locuri și lucruri obișnuite.
    Eu simt altfel. În ele regăsesc farmecul unei perioade de o mare frumusețe- copilăria și adolescența. Pe atunci, toate erau bune, frumoase.
    Nimic nu părea imposibil.
    Poate că așa sunt și acum, doar percepția oamenilor este alta.
    Sunt bucuroasa pentru gândul nostru frumos!
    p.s. aștept să te citesc!

    RăspundețiȘtergere
  19. Cris,
    Încă se toarce la țară., nu cânepă, se toarce lână, se țese, lumea satului are încă acel farmec pe care noi l-am cunoscut.
    Asta este poezia ! Dincolo de ea- o viață aspră. Nici în copilăria mea nu era ușor deloc, doar că munca era prețuită. Nu se muncea doar pentru a supraviețui. Este ceva greu de explicat.Unii mă vor contrazice. Eu așa am perceput lucrurile.
    O zi bună!

    RăspundețiȘtergere
  20. Sophie,
    Cum spuneam , ceea c e simt eu acum după ani, este poezia acelor ani.
    Suportul era munca , adevărată muncă, aspră, anevoioasă.
    Totuși, lumea iubea viața!!

    RăspundețiȘtergere
  21. Iată parfumul meu de verde crud!
    http://incertitudini2008.blogspot.com/2011/08/parfum-uitat-de-verde-crud.html

    RăspundețiȘtergere
  22. Am reusit si eu sa termin de scris...
    http://lunapatrata.wordpress.com/2011/08/25/parfum-uitat-de-verde-crud/

    RăspundețiȘtergere
  23. câta emotie în fiecare cuvânt! cat suflet si câte amintiri!
    Frumoasa poveste satului tau, Gina draga! ferice ca ai avut si ai sansa sa traiesti asa ceva!
    Sa ai o seara parfumata! :)

    RăspundețiȘtergere
  24. eu personal nu am amintiri cu viata la tara, dar randurile tale te fac sa ti doresti sa fi trait asemenea amintiri. frumos! emotionant!
    O seara buna!

    RăspundețiȘtergere
  25. lunapatrata ,
    Ți-am făcut o vizită în paradisul tău verde!

    RăspundețiȘtergere
  26. Eu n-am amintiri de la tara... dar m-am bucurat sa le gasesc pe ale tale. Foarte frumoasa povestea Gina, esti o povestitioare înascuta.

    RăspundețiȘtergere
  27. Carmen
    Am rupt trei frunze de busuioc!
    Să ne fie fie cu noroc!

    RăspundețiȘtergere
  28. Iar m-ai facut sa citesc, si sa citesc, si sa citesc... de parca ti-as fi ascultat povestea intr-o seara de iarna la gura sobei, printre mormane de canepa asteptandu-si randul, cu toata noaptea inaintea noastra! Tare frumos a fost, multumesc!

    Amintiri am si eu cateva... Desi, un pic ciudat poate, sunt de la oras. Cand eram mica-mica, am ajutat-o pe mama o data sa toarcem lana. A fost o experienta unica, pe care mi-as dori s-o pot repeta la un moment dat. La noi acasa, lana toarsa si vopsita, s-a transformat ani de-a randul in cipici, pantaloni si veste de iarna. Caldura era la mare cautare pe-atunci.

    Acum, ma-ntreb daca nu cumva frigul ne aducea mai aproape unii de ceilalti?...

    Toate cele bune!

    RăspundețiȘtergere
  29. Manon,
    Bine ai (re)venit, clujeancă frumoasă!!
    Unde este gașca noastră??
    Într-o zi, poate avem ti8mp de-o clacă (mică)..
    Seară bună îți doresc!

    RăspundețiȘtergere
  30. Ruxi,
    Tu spui vorbe atât de frumoase, că mă faci să recitesc ce am scris, totdeauna sunt în grabă.
    În clipa asta, parcă văd o mică șezătoare- noi, blogherițe torcătoare, într-un pridvor cald. Prăjituricile le aduci tu!
    Eu vin cu tolba plină de povești!

    Seară blândă îți doresc!!

    RăspundețiȘtergere
  31. Gina, ce timp de har ne aduci in postul de aici!
    Har si ritual, viata de care santem bucurosi sa ne amintim parcurgand randurile tale.

    RăspundețiȘtergere
  32. Irina,
    Sunt în mare grabă..
    Un buchet de gânduri frumoase !!!

    RăspundețiȘtergere
  33. Saru'mina!
    Sint de la oras si eu,dar jur-imprejurul orasului sint sate unde poti avea rude,prieteni si unde poti invata (daca esti genul curios) o gramada de lucruri sau cuvinte pe care nu le mai intilnesti nicaieri in alta parte.
    Chiar daca in urma unei "provocari",readucerea in actualitate a unor momente specifice locurilor pe care le-ai traversat in fuga masinii,mi-a redesteptat amintirile,nu uitate,nu parasite,doar adormite in caldura amiezei,la umbra unui nuc,mestecind un fir de iarba,poate si urmarind cu ochi rizatori fuga unor boboci de rata dupa mustele din iarba.
    Multumesc pentru arome!

    RăspundețiȘtergere
  34. Mi-a placut foarte mult... Amintiri cu iz de verde crud povestite cu un mare dor si care ne invata atat de multe...Multumim pentru dar...

    RăspundețiȘtergere
  35. @fosile,

    Știi, înainte au fost drumul, amintirile, întoarcerea în timp.Apoi s-au așternut gândurile. Și a venit provocarea.
    I-am dat un nume!

    Îmi plac imaginile din gândurile tale!
    O zi frumoasă vă doresc!

    RăspundețiȘtergere
  36. LOLITA,
    Este o mare plăcere pentru mine să împart cu prietenii amintiri dragi!
    Zile bune îți doresc!!!

    RăspundețiȘtergere
  37. Dincolo de frumusețea stilului am aflat niște lucruri absolut surprinzătoare pe care nicio dată nu mi le-aș fi imaginat. Sper ca internetul să existe și peste zeci și sute de ani, să nu se întâmple vreo nenorocire precum cea a bibliotecii din Alexandria, iar toate postările de genul acesteia să rămână mărturie a trecutului părinților părinților noștri.

    RăspundețiȘtergere
  38. Dictaturajustiției,
    Mă bucur nespus pentru gândurile tale bun e!!
    Să ai un an școlar frumos!!

    RăspundețiȘtergere
  39. "Culeg în palmă lacrima aducerii- aminte.
    Cânepa,doar o poveste."
    Canepa un motiv de poveste, in vremea noastra. Ma gindesc la acele vremuri cind din viata de zi cu zi se desprindeau anumite munci care presupuneau un ciclu lung pina la obtinerea produsului final, atit de mult apreciat si necesar in gosodariile de la tara. Printre ele amintesc cresterea viermilor de matase, cu un timp de ocupare foarte mare pina la obtinerea borangicului pentru imbracamintea fina, de exceptie, folosita la sarbatori. Mai era cultivarea canepei, care pina la recoltare nu punea probleme deosebite, insa odata cu pregatirea ei pt. topire impunea o grija permanenta si sustinuta pina la transformarea ei in fuioare, in fir tors. Azi ma intreb cum se putea in acele vremuri sa se lase canepa in balta, dupa munca depusa, fara ginduri de disparitie, mai ales ca locurile de topirea erau departe de casa, nesupravegheate. Un motiv de amintire pentru anii mei de copilarie mai este praful si aschiile mici rezultate la melitare, activitate pe care o faceam in mirosul de mil, de lac, imbinat cu substantele din tulpinile de canpa, specific si insistent al canepei topite si uscate. Bucuria mamei se aduna in serile iernii, cind se odihea in razboiul montat intre paturi, seri in care mai veneau si alte femei, fie sa-si toarca lina, fie sa-si faca din lina toarsa ghemuri, sau sa impleteasca flanele ori ciorapi de iarna. Bucuria noastra, a copiilor, in aceste seri, erau placintele cu dovleac, sau cu brinza, coapte in cuptorul sobei. Nu de putine ori adormeam fara sa fiu la locul meu in pat.
    Verdele crud, trecut printre atitea ape, de lac, de riu, la topire si la spalare, devenea dupa zile si nopti de munca, in cele mai multe cazuri, obiecte de invesmintat interiorul casei si de imbracaminte. O alta indeletnicire era si prelucrarea linei in conditii similare. Stirnit de amintirile puse in sarcina Argesului, am incercat sa desprind in amintirile mele asemanari in activitatile gospodaresti satesti.
    Cu pretuire, pastel!

    RăspundețiȘtergere
  40. Acolo, în lumea noastră mică, lucrurile aveau rost, iar lumea , deși nu se putea numi bogată, dar nici săracă, era cinstită și respecta niște cutume moștenite.
    Astăzi, până și acolo s-au schimbat obiceiurile; prea puțíne femei muncesc în gospodărie, preferă să cumpere lucruri de calitate îndoielnică. Despre culori, nici nu mai vorbim...

    Mi-e dor de serile iernilor cu fuior!!

    RăspundețiȘtergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.