Sau poate că nu.
unei excursiibogate, într-o lume, care își rukează mersul după reguli clare, care își scrie prezentul situat între un trecut migălos și un viitor despre care nimeni nu prea știe cum va fi, să-mi luminez, cumva, niște incertitudini,dacă le pot numi astfel.
Despre frumusețile naturale, nu prea voi spune multe despre ele, grăiesc imaginile.
Despre partea aceea, intimă, care ține de credință, despre căutări, aș spune câteva vorbe.
În câteva dintre marile orașe văzute: Lausanne, Geneva, Lucerna, Berna, Montreux, cam rapid, mult mai tepede decât pe îndelete, am trecut pragul câtorva catedrale- o consolare că ritmicitatea neliniștilor care mângâie, dar și rănesc, m-ar putea lămuri.
Acolo, îți despoi viața de toate de orice altceva, , timpul are cursul lui, tu te gândești la Dumnezeu, auzi liniștea, simți risipindu-se peste tine aripa blândă a ceva-ce-vine- și -plaacă.
În inerior se clădește un turn, ca să zic așa, , un turn de tăcere, de liniște, peste spaime, întrebări, frici.
Am privit niște figuri -păreau total cuprinse de mâna încetinirii, nicio șoaptă, nimic care să spargă sublima armonie.
Ieri, în plimbarea mea prin Trivale, am urcat la Schit.
Îmi place locul ăsta umbros, împrejmuit de brazi și de flori, acoperit de un cer fără pată.
Erau mulți copii- câteva zeci, veniți cu învățătoarele lor din nu știu ce școală. Mici, drăgălași, câutând în ghiozdanele bănuți, cu care să-și cumpere suveniruri din magazinului așezământului.
Mulți au intrat să se roage, unii scriau, cu mânuțe tremurânde acatiste, cum li se spusese de acasă. Niște fetițe, în genunchi, intrau și ieșeau de sub racla făcătoare de minuni.
Iar unii, care uitaseră totaL motivul pentru care se aflau acolo, se jucau de-a prinselea....
Nu mi-am pus întrebări nici despre orele de religie de la școală, nici dacă vreo față bisericească i-ar fi putit îndemna să ( se) întrebe.
Timpul te lasă pe tine să alegi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.